„Numărul de profesori este insuficient în momentul acesta, pe anumite perioade, pe anumite materii”, a declarat Vasile Tache, comandantul Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina, pentru Europa Liberă România. Una dintre elevele instituției de învățământ a spus că „noi am avut predările în mare parte TV” (…), „adică nu era profesorul cu noi fizic.” Potrivit publicației citate, acest lucru înseamnă că profesorul predă online, din biroul său, elevilor din mai multe clase, în același timp.
„Pentru că suntem foarte mulți și nu puteau să ajungă la fiecare clasă și făceam predările TV, dar au fost și ore în care făceam mai multe clase cu profesorul fizic”, a menționat eleva.
Vasile Tache, comandantul Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina, a precizat că numărul profesorilor este insuficient: „Numărul de numărul de profesori este insuficient în momentul acesta, pe anumite perioade, pe anumite materii.” Întrebat câți profesori sunt la 1.000 de elevi, acesta a spus că sunt în jur de 90 și ar trebui să fie 150.
Conform Europa Liberă România, până în 2017, durata pregătirii la școlile de agenți era de doi ani. Ea a fost redusă din cauza crizei de polițiști. Astfel, școlile de agenți au putut organiza două sesiuni de admitere pe an.
Mirabela Solomon, elevă la Școala de Agenți de Poliție, Câmpina: Aici e totul diferit, e total diferit de cum e viața de civil. A fost greu la început cu programul, pentru că avem programul destul de strict, ne trezim la 6, aveam și înviorare, trebuia să-ți faci sectoarele, apoi intrai la ore, masa la oră fixă.
După aceea, aveam din nou studiu de la patru la șase seara și, după aia, rămânea și timp liber pentru noi, dar, în mare parte, mi-a plăcut, pentru că și colectivul este foarte, foarte ok, toți ne-am înțeles și cadrele de aici sunt foarte înțelegătoare cu noi și vor să ne ajute.
Noi am avut predările în mare parte TV, dar am avut și fizic cu profesorul, dar și atunci când am avut TV a fost totul în liniște, eram atenți acolo.
Reporter: Ce înseamnă predări TV?
Mirabela Solomon, elevă la Școala de Agenți de Poliție, Câmpina: Adică nu era profesorul cu noi fizic.
Reporter: De ce?
Mirabela Solomon, elevă la Școala de Agenți de Poliție, Câmpina: Pentru că suntem foarte mulți și nu puteau să ajungă la fiecare clasă și făceam predările TV, dar au fost și ore în care făceam mai multe clase cu profesorul fizic.
Reporter: Poți să-mi dai câteva exemple de materii în care se făcea predarea TV, cum zici tu?
Mirabela Solomon, elevă la Școala de Agenți de Poliție, Câmpina: Păi cam la toate erau ore în care făceam și fizic, și TV. Nu era o materie în care făcea doar TV.
Vasile Tache, comandantul Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina: Din păcate, au fost și momente în care numărul insuficient de profesori nu a permis să avem profesorul și clasa, dar, să ne înțelegem, nu discutăm de ore de sport, de ore de pregătire în domeniul polițienesc, de tragere ș.a.m.d. Vorbim de ore de drept contravențional, să zicem, într-adevăr, unde sunt și situații în care profesorul este cu o clasă, predă în sistemul TV intern.
Reporter: Dar de ce nu vine în clasă acel profesor și de ce stă în biroul lui?
Vasile Tache, comandantul Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina: Numărul de numărul de profesori este insuficient în momentul acesta, pe anumite perioade, pe anumite materii.
Reporter: Câți profesori aveți la 1.000 de elevi?
Vasile Tache, comandantul Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina: Avem în jur de 90 de profesori. Vorbesc de cadre, nu vorbesc de muncitori. În jur de 90 în momentul de față.
Reporter: Câți profesori ar trebui să fie astfel încât să meargă toți la clasă (fără predarea în sistem TV – n.red)?
Vasile Tache, comandantul Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina: Undeva la 150. (…) Aici e problema noastră, a școlii: timpul insuficient de a-i pregăti pe elevi.
Reporter: Ați cerut să fie pregătiți mai mult timp Ministerului de Interne?
Vasile Tache, comandantul Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina: În momentul de față nu se poate, ca să putem să acoperim strada, este imposibil.
Reporter: De ce?
Vasile Tache, comandantul Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina: Pentru că ar însemna să scoatem mai puțini polițiști decât are nevoie strada. Și atunci s-a intervenit de la nivelul Poliției Române cu înființarea în județe a unor structuri de pregătire profesională, care înainte nu erau. (…)
Școlile MAI sunt următoarele:
Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, arma Poliție – http://www.scoalapolitie.ro/
Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, arma Poliție – http://www.scoalapolcj.ro/
Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, arma Poliție de Frontieră – http://www.avramiancu.ro/
Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, arma Jandarmerie – http://www.scoaladragasani.ro/
Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, arma Jandarmerie – https://www.jandarmeriafalticeni.ro/