Criză de personal didactic în Statele Unite ale Americii. Un district școlar din Florida scurtează cu o zi săptămâna de școală, iar autoritățile din statul Arizona le permit studenților să predea copiilor

2.171 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Criza de cadre didactice, o problemă semnalată de mai multe state europene, cu precădere Franța și Germania, există și peste ocean: districtele școlare rurale din Texas trec la săptămâni de patru zile în această toamnă din cauza lipsei de personal, iar statul Florida le cere celor pensionari, fără experiență în învățământ, să intre în sălile de clasă. În Arizona li se permite studenților să intervină și să instruiască copiii, după cum notează publicația The Washington Post.

„Lipsa profesorilor în America a atins cote de criză – iar oficialii din Educație de pretutindeni se străduiesc să se asigure că, atunci când elevii se vor întoarce în sălile de clasă, cineva va fi acolo pentru a-i educa”, punctează sursa citată.

Este greu de știut cu exactitate câte săli de clasă din SUA duc lipsă de profesori pentru anul școlar 2022-2023 pentru că nu există vreo bază de date națională care să urmărească cu precizie această situație. Rapoarte la nivel de stat și de districte au apărut în întreaga țară, detaliind deficitele de personal care se întind de la sute la mii de oameni.

Conform The Washington Post, situația din alte state stă în felul următor:

  • O asociație pentru Educație din statul Nevada a estimat că aproximativ 3.000 de posturi de profesor au rămas neocupate în cele 17 districte școlare din stat la începutul lunii august.
  • Într-un raport din ianuarie, Asociația Superintendenților Școlilor Regionale din Illinois a constatat că 88% dintre districtele școlare din întregul stat aveau “probleme cu lipsa de cadre didactice” – în timp ce 2.040 de posturi de profesor erau fie neocupate, fie ocupate de angajați “mai puțin calificați”.
  • În zona Houston, cele mai mari cinci districte școlare raportează toate că între 200 și 1.000 de posturi didactice rămân libere.
Cauzele, identificate de reprezentanții profesorilor

Experții și reprezentanții asociațiilor de profesori consultați de sursa citată indică o confluență de factori, inclusiv epuizarea profesorilor care a venit odată cu pandemia, salariile mici și sentimentul unora dintre educatori că politicienii și părinții – și, uneori, propriii membri ai consiliilor școlare – au puțin respect pentru profesia lor, în contextul unui război cultural educațional în creștere, care a făcut ca multe districte și state să adopte politici și legi care restricționează ceea ce pot spune profesorii despre istoria SUA, rasă, rasism, gen și orientare sexuală, precum și despre problemele LGBTQ.

Vezi și:
Aproape 40% din directorii de școli din Statele Unite intenționează să renunțe la funcție în următorii 3 ani, potrivit unui sondaj național. Printre principalele cauze – stresul, timpul prea mare alocat treburilor administrative / 42% au spus că au avut parte de atacuri în mediul online din partea elevilor și părinților
Peste 4.000 de profesori lipsesc în Franța, iar autoritățile îi instruiesc pe suplinitori în cursuri de câte 4 zile / Ministrul Pap Ndiaye a promis “câte un profesor în fiecare clasă”
Meseria de profesor, din ce în ce mai puțin atractivă chiar și în statele europene dezvoltate. Într-o criză de profesori, în Franța Senatul a lansat un raport care analizează perspectivele europene / Printre concluzii, faptul că măririle salariale nu sunt de ajuns

5 comments
  1. Exact asta ne așteaptă și pe noi! Lipsa de atractivitate a acestei profesii poate fi înțeleasă după 4-5 ani de activitate la catedră sau intr-o funcție de conducere, când vezi că, peste responsabilitățile efective de profesor sau director, apasă o imensă presiune birocratică, cu zeci și sute de raportări INUTILE, care cuprind date ce pot fi procurate din alte surse… Peste asta, multe dintre instituțiile statului au pus în sarcina școlii întocmirea documentației pentru alocații, burse, ajutoare acordate elevilor, statistici cu părinții divorțați, plecați în străinătate si altele, probleme ce ar trebui soluționate de direcțiile sociale și pentru protecția copilului si de alte institutii. Nu mai spunem că ziua de muncă a unui profesor nu se termina niciodată, pentru că, mai ales de când cu învățământul online, părinții și copiii au impresia ca cei din școală sunt la dispoziția lor nonstop! De ce ai vrea sa ai o slujbă care îți omoară viața personală și sănătatea? De ce nu face ministerul un studiu despre câți angajați din învățământ au murit cel puțin în ultimul an? Mor pe capete, iar dacă nu mor, mulți sunt diagnosticați cu boli grave.
    Nu, în contextul de acum, nu este nici profitabil, nici sănătos să lucrezi în învățământul din România. Și, după cum se vede, de niciunde! Asta arată percepția generală a oamenilor față de educație și școală și desconsiderarea gravă a acestui domeniu de către clasa politică. Umanitatea e în cădere liberă!

  2. “ multe districte și state să adopte politici și legi care restricționează ceea ce pot spune profesorii despre istoria SUA, rasă, rasism, gen și orientare sexuală, precum și despre problemele LGBTQ.”
    😂😂😂😂😂
    Nu vreau să cred că și edupedu.ro este spălat pe creier de socialismul progresist ci doar S.L. , “autorul”/“autoarea” (văd că e la modă lipsa de asumare) acestei analize excepționale asupra cauzelor lipsei acute de cadre profesionale din SUA, astfel încât fără vreun argument științific/studiat științific să arunce în pur stil populist justificări personale si mai ales POLITICE !!
    Clar că nu e doar inconștiență să își asume un “jurnalist” responsabilitatea de a oferi cauze/soluții complet impostoare, gen A3, fără vreun suport real, ci chiar poate rea intenție atunci când prezintă doar rezistența unor tradiționaliști (bătuți în cap de altfel) în fața impunerilor socialiste🤷🏻‍♂️
    Nu dragilor, tocmai impunerile socialiste progresiste (political correctness în special, plus woke, cancel, lgbt, feminism, identitate de gen) produc rezistența cadrelor didactice în a se implica politic, nu doar educațional așa cum își doresc de fapt și astfel se separă de un astfel de drum, în care profesorul este doar o uneată a propagandei nu un individ valoros (implicit respectat).
    Chiar e ridicol acest articol. Activismul se dovedește din nou că e doar o formă de impostură în spatele limbajului de lemn (Ana Paulker e doar un jalnic exemplu).

  3. Multă lume o sa plece.Salariile mici,mediocritatea,școlile nu mai sunt izvor de lumină, au devenit locul unde își lasă părinții copii cu bonele ieftine plătite de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Vă rog să nu ne dați vinerea teme. Acest lucru este benefic pentru fericirea copilului”, este cererea unui elev de 10 ani către învățătoarea sa, care a și aprobat-o: „Întotdeauna i-am încurajat să se exprime liber”

Un elev care nu vrea teme de weekend a făcut o cerere către învățătoarea sa. Are 10 ani și a motivat solicitarea astfel: „acest lucru este benefic pentru fericirea copilului”.…
Vezi articolul

Instrumente utile pentru profesori în crearea resurselor educaționale deschise la orice materie: sisteme de tip TTV (Text-To-Video) care suportă și limba română (noutate absolută), plus soluții pentru a converti rapid fișiere .pdf și .ppt în lecții digitale atractive (P)

Ca și cum nu ar fi avut destule pe cap, profesorilor li se cere astăzi să adopte pedagogii digitale și să producă resurse educaționale deschise pe care să le publice…
Vezi articolul

În martie 2023 va avea loc pretestarea TALIS pentru profesorii români de gimnaziu / Ce presupune “Studiul internațional privind procesul de predare-învățare”, organizat de OCDE în peste 50 de țări

Pretestarea online a profesorilor români care participă la TALIS 2024 – Studiul internațional privind procesul de predare-învățare, “centrat pe mediul de învățare și pe condițiile de lucru asigurate profesorilor în…
Vezi articolul