Criteriile pentru bursele de merit, în vizorul ministrului Daniel David: De acum înainte, metodologiile o să treacă și pe la mine și mă uit cu mare atenție

Foto: © Jetsam86 | Dreamstime.com

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a precizat că de acum înainte se va uita cu mare atenție pe metodologie pentru a vedea dacă sunt îndeplinite anumite criterii. Întrebat în prima sa conferință de când a preluat mandatul de ministru dacă i se pare mare numărul de 600.000 de elevi care au primit aceste burse anul școlar trecut, ministrul nu a dat un răspuns clar.

Ministrul Educației și Cercetării a fost întrebat dacă va modifica criteriile de acordare a burselor de merit, având în vedere că numărul acestora a crescut cu 142% potrivit unei analize Edupedu.ro, și a faptului că rezultatele nu se confirmă în examenele naționale.

„De acum înainte, metodologiile care se vor face prin ordin de ministru o să treacă și pe la mine și eu mă uit cu mare atenție la aceste lucruri și dacă văd aspecte care nu ne duc (…), când vorbești de bursă de merit și bursă de performanță ș.a.m.d. trebui să fie criterii de performanță și criterii de merit”, a spus David în conferința de presă.

Redăm răspunsul integral al Ministrului Educației și Cercetării:

Diana Dumitrașcu, TVR: Potrivit unei analize făcute de colegii noștri de la Edupedu.ro, peste 600.000 de copii iau burse de merit, cu media peste 9,50. Rezultatele acestea nu se confirmă în examene naționale. Vă gândiți să vă uitați un pic pe criteriile de acordare a acestor burse? Pentru că e o creștere față de anul școlar precedent cu 142%. 

Daniel David, ministrul Educației: Eu, ca ministru, pot să vă spun că n-am făcut aceste metodologii. De acum înainte, metodologiile care se vor face prin ordin de ministru o să treacă și pe la mine și eu mă uit cu mare atenție la aceste lucruri și dacă văd aspecte care nu ne duc (…), când vorbești de bursă de merit și bursă de performanță ș.a.m.d. trebui să fie criterii de performanță și criterii de merit. Deci asta pot să vă spun că o s-o fac de acum încolo. S-ar putea să fiu convins, că criteriile care sunt acum sunt bune sau trebuie ameliorate, nu știu în acest moment. Aștept să văd primele metodologii pentru a le putea amenda.

Întrebare: Dar vi se pare mult ca 600 de mii de copii din România să ia bursă de merit din 3 milioane aproape?

Daniel David, ministrul Educației: Este o întrebare așa, dacă mi se pare mult sau puțin, în funcție de ce să mi se pară mult sau foarte puțin? În funcție de nevoia copilului, spre exemplu? Sigur că în condițiile în care poate sunt copiii care vin din medii dezavantajate, copiii care au probleme, eu m-aș bucura prin învățare corectă să ia acea bursă (n. red. de merit)”.

Informații de context

Edupedu.ro a scris că aproximativ 600.000 de elevi din clasele VI-XII primesc burse de merit pentru media generală peste 9,50 în anul școlar 2024-2025, o creștere de peste 50% față de anul școlar precedent, când s-au acordat 242.665 de burse pe bază de medie generală anuală (sau, în cazul elevilor clasei a IX-a, pe baza mediei de admitere), între 9,50 – 10, conform datelor Ministerului Educației.

Numărul de beneficiari pe tipuri de burse (luna ianuarie 2024) a fost centralizat de către ministerul Educației la solicitarea Edupedu.ro.

Bursele de merit înregistrează cea mai mare creștere în anul școlar 2024-2025.

Sistemul actual de burse a fost inventat și aplicat de echipa ministrei Ligia Deca prin noile legi ale Educației și mai apoi prin legislația subsecventă. Fiind aplicate pentru prima dată în anul școlar 2022-2023, bursele de merit pe noua lege au fost acordate pentru primii 30% dintre elevii din fiecare clasă, în ordinea descrescătoare a mediilor. Acest criteriu ar fi fost introdus la propunerea Consiliului Național al Elevilor, conform organizației, însă Ministerul Educației nu a făcut niciun studiu de impact pentru el. Asta s-a văzut în practică, atunci când peste 8.500 de elevi (în special de clasa a IX-a) au primit burse de merit de 450 de lei pe lună în anul școlar trecut, timp de un an întreg, deși intraseră la liceu/școala profesională cu medii de 1, 2, 3, 4 și 5. Edupedu.ro a denumit acele burse „bursele de merit Ligia Deca”, pentru că au fost generate de un mesaj pe Facebook al ministrei care contrazicea proiectul de metodologie de acordare a burselor – analiza integrală aici.

Bursele de merit pentru 30% dintre elevii din fiecare clasă, indiferent de media acestora, au fost susținute de mai multe persoane din ONG-uri satelitare Ligiei Deca, precum și de asociații și companii. ARDOR, Teach for Romania, Asociația ROI, BRIO, Școala Questfield, Organizația Umanitară Concordia, Tineri pentru Tineri au semnat un comunicat de presă emis de Consiliul Național al Elevilor și Coaliția pentru Educație în care se arăta că bursele acestea: „pot crește concomitent echitatea din sistem și motivația elevilor de la toate nivelurile și filierele”.

Sistemul s-a dovedit falimentar, chiar Ligia Deca anunțând la câteva luni distanță că o să modifice criteriile și că va introduce o nouă bursă, cea de reziliență. În plus, Ligia Deca a introdus și un prag pentru bursa de merit – 9,50. În urma introducerii pragului nou, mediile elevilor au migrat și ele spre acest prag, de la 246 de mii de elevi cu medii între 9,50 și 10 în 2022-2023, la circa 600 de mii de medii între 9,50-10 în anul școlar 2023-2024.

Anul 2024 a fost an electoral – ministra Ligia Deca a candidat pentru un post de senator PNL.

Foto: © Jetsam86 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Pervertirea meritului prin acordarea burselor pe „sistemul Ligia Deca”: Peste jumătate dintre elevii din clasele VI-XII primesc bursă de merit, iar circa 600.000 au avut anul trecut media generală între 9,50 și 10, în creștere cu 142% față de precedentul an școlar
Exit mobile version