Criteriile de acordare a burselor, în analiza Ligiei Deca: „O să mă uit pe partea de burse de merit pentru clasa a V-a”, unde niciun elev nu primește acest drept. Ministrul mai spune că nu a existat nicio “evaluare a nevoii reale” în cazul burselor rurale pentru liceenii care învață în altă localitate, eliminate de Cîmpeanu luna trecută

23.860 de vizualizări
Foto: gov.ro
Ligia Deca a spus că se va uita pe ordinul cu bursele ce vizează elevii de clasa a V-a și liceenii care învață într-o altă localitate: „O să mă uit pe ordinul de burse. Am auzit din dezbateri, înțelegerea mea este că parțial le rezolvăm cu suma forfetară pe navetă, dar o să mă uit pe partea de burse de merit pentru clasa a V-a”.

Întrebată de Edupedu.ro despre bursa rurală pentru elevii de liceu, ministra a spus că „acolo e o problemă de lipsă de evaluare a nevoii reale, era doar o corelare cu reședință și atunci există multe cazuri, știm cu toții, în jurul marilor orașe în care dăm bani acolo unde nu sunt neapărat necesari”.

„Am solicitat de la inspectorate să avem această analiză și o să încerc să o finalizez cat mai repede”, a mai precizat aceasta.

Informații de context

Ordinul care stabilește criteriile pentru bursele elevilor încalcă 2 hotărâri de Guvern. Elevii cu bursa socială nu pot beneficia și de bursa „Bani de liceu” sau de cea profesională, conform HG-urilor, în timp ce noul ordin prevede că pot.

Fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, i-a acuzat de politicianism pe cei care critică eliminarea burselor sociale de 200 de lei pentru liceenii din sate care învață în altă localitate. Ieri, acesta i-a acuzat jurnaliștii acreditați la Guvernul României că emit „fake news” și a susținut că eliminarea burselor de merit elevilor de clasa a V-a este “un exemplu de fake news”.

Într-un comunicat trimis Edupedu.ro, Avocatul Poporului a criticat eliminarea acestor burse și a transmis că „se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei din mediul urban, ceea ce contravine chiar Proiectului România Educată”. – Detalii aici

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost a doua instituție publică ce tratează oficial decizia ministerului de a anula bursele sociale pentru elevii din mediul rural.

Consiliul Național al Elevilor a acuzat Ministerul Educației că nu a transmis public modificările criteriilor de acordare a burselor și a semnalat că se produce o inechitate pentru elevii care nu mai beneficiază de bursă socială dacă învață într-o altă localitate față de cea de domiciliu. –detalii aici

Lucian Lungoci, deputat PSD, este de părere că „decizia Ministerului Educației este pur și simplu aberantă, în condițiile în care rata abandonului școlar este în creștere și când una dintre cauze este legată de lipsa posibilităților financiare ale familiilor acestor elevi”.

Organizația Salvați Copiii România condamnă eliminarea fără nicio justificare a bursei de merit pentru clasa a V-a și a bursei de ajutor social pentru elevii din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate.

World Vision România solicită Ministerului Educației reintroducerea burselor sociale pentru elevii din rural, deoarece acoperirea cheltuielilor de transport nu asigură și alte nevoi specifice ale elevilor navetiști, potrivit organizației.

Citește și:
Eroare majoră la Ministerul Educației. Ordinul care stabilește criteriile pentru bursele elevilor încalcă 2 hotărâri de Guvern / Elevii cu bursa socială nu pot beneficia și de bursa „Bani de liceu” sau de cea profesională, conform HG-urilor, în timp ce noul ordin prevede că pot
EXCLUSIV Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat pe o posibilă faptă de discriminare a elevilor făcută de Ministerul Educației prin eliminarea burselor de merit pentru clasa a V-a și a celor rurale pentru liceeni / La început de octombrie au loc audierile
BREAKING Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se autosesizează în cazul eliminării burselor rurale pentru liceeni și a burselor de merit pentru elevii de clasa a V-a
OFICIAL Criteriile de acordare a burselor pentru elevi au fost publicate în Monitorul Oficial / Bursa rurală de 200 de lei pe lună nu se mai acordă liceenilor, iar în acest an școlar niciun elev de clasa a V-a nu va putea lua bursă de merit
Avocatul Poporului critică eliminarea burselor rurale pentru liceeni: Se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei din mediul urban, ceea ce contravine chiar Proiectului România Educată
BREAKING Bursa socială pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate, eliminată de Ministerul Educației / Măsura nu a fost anunțată public înainte de aprobare
Deputat PSD, despre eliminarea burselor sociale pentru liceenii din rural care învață în altă localitate: Decizia Ministerului Educației este pur și simplu aberantă

6 comments
  1. Buna ziua, doresc să i mulțumesc domnilor de la minister că nu s au sinchisit sa mi răspundă la întrebarea de ce nu s au dat bursele de merit nici până azi , având în vedere că , copilul meu nu a luat din luna februarie. Menționez că a terminat anul școlar la clasa a 7 a cu media 9,86. Mulțumesc domnule ministru că nu santateti in stare de nimic .

  2. Nu mi se pare corect faptul că elevii de gimnaziu care au obținut media generală peste 9 nu mai beneficiază de bursă de merit. Acești copii au muncit pentru aceste note, în special când media anuală se lua în considerare la examenul de Evaluare națională. Este o performanță a elevului să înveți la toate materiile să obții note de 9 și 10. Cel puțin cu noile hotărâri elevii vor mai învăța doar la matematică și Lb.română.

  3. Bună ziu! Nu este posibil ca un copil care īnvață la 90-100 km de casă (nu avem liceu în localitate) să nu primească nici un sprijin din partea statului (naveta+gazda+masa și alte cheltuieli care ma i trebuie unei fete ajunge undeva la 2500-3000 lei , .De unde să iei lună de lună banii aceștia? Să experimenteze și cei de la guvernare 1 an de zile această experiență la un salariu de 1500 lei eu și soțul 2500 lei .

  4. As vrea sa descriu un alt aspect:elevii din ciclul priimar care au participat la concursuri au obtinut premii pe baza punctajului si nu lrimesc bursa .Inteleg ca nu se pot acorda premii pentru mediile semestriale care sunt sub forma calificativelor,daca cand iei premiu la concurs pe baza unui punctaj,chiar daca esti clasa a doua ,a treia etc.

  5. pentru bursele sociale s-au cerut veniturile pe lunile iunie,iulie și august.In luna august sau primit prime de vacanță care te-au lăsat fără posibilitatea de a mai obține ajutor pentru studii.Au știut ei ce fac!

  6. Bună ziua!Legile de acordare a burselor nu sint la fel în toate liceele.Declaratis notariala încă se cere, cu toate ca să spus ca nu mai e nevoie ca părinți sa dea bani la notar.Nu e o lege pt toate liceele?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nicio instituție de învățământ preuniversitar nu a semnat un acord de colaborare cu Clasa Confucius, spune Ministerul Educației, întrebat de un deputat ce relații au școlile românești cu Institutul Confucius după ce în mai multe state occidentale acestea au fost catalogate ca misiuni de contrainformații și propagandă

După ce 20 de unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa şi-au exprimat intenţia de a înscrie elevii la cursuri de limba chineză organizate de Institutul Confucius prin Universitatea Ovidius, deputatul…
Vezi articolul

Perspective pentru 2023 la UMF Carol Davila: Centru de simulare medicală în toate specialitățile și curricule educaționale pentru studenți la medicină, profesioniști din sănătate și pacienți

Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” are în vedere în 2023 un Centru de simulare medicală în toate specialitățile, astfel încât studenții să poată să vină să facă simulare…
Vezi articolul

PROIECT Media elevilor sub 7 la Evaluarea Națională și la BAC, criteriu pentru desfășurarea cu prioritate a programului de învățare remedială în școli și licee. Cum se face plata profesorilor implicați și care sunt responsabilitățile școlilor

Programul de învățare remedială se va desfășura cu prioritate în școlile cu media elevilor la Evaluarea Națională de clasa a VIII-a și/sau examenul național de bacalaureat mai mică de 7,…
Vezi articolul