Acum că rezultatele concursului de titularizare s-au afișat, am pregătit un nou interviu, acum alături de Crina Neagu, profesor de psihologie și științe sociale, care ne împărtășește o viziune asupra învățării și lucrului la clasă. Acum și pentru viitor.
Interviul este realizat de Ștefan Lefter, elev în clasa a XI-a la Colegiul “Mihail Cantacuzino” din Sinaia, și face parte dintr-o serie de articole prin care Ștefan explorează meseria de profesor, pe care vrea să o urmeze.
Ștefan Lefter: Prin ce trece un profesor de științe socio-umane în ziua de astăzi? Sunt sau nu abordate conceptele din științele socio-umane în plan educațional? Se pune accent pe potențarea lor ca mijloc de cunoaștere personală, cognitivă și a cognitivului?
Crina Neagu, profesor: “În primul rând, vreau să-ți mulțumesc pentru că m-ai ales să particip, alături de colegii mei, la seria de interviuri legate de învățământ pe care o scrii pentru site-ul Edupedu – Știri la zi despre educație.
Legat de întrebarea ta, „prin ce trecem ca profesori de științe socio-umane” pot spune că trecem și azi prin aceleași provocări ca și acum câteva mii de ani 😊. Pe frontispiciul Templului de la Delphi stă scris: “nosce te ipsum”, adică „Omule, cunoaște-te pe tine însuți!”. Acestui îndemn, vechi „de când lumea și pământul” (cum ne place nouă, românilor să ne exprimăm atât de plastic și frumos 😊 ) îi răspund științele socio-umane.
Disciplinele socio-umane predate în învățământul românesc sunt: educaţie civică (ciclul primar), cultură civică (ciclul gimnazial), logică, argumentare și comunicare, psihologie, sociologie, economie, filosofie (ciclul liceal). Deci fie că este vorba de Educația Civică predată în clasele mici sau de Filozofia cu care „se joacă” tinerii claselor a 12-a, prin aceste discipline provocăm și învățăm copiii, mai apoi tinerii să se cunoască pe ei și să cunoască lumea din jur. Cel puțin acesta este obiectivul meu atunci când intru în clasă. Aceste discipline răspund cu succes întrebărilor pe care elevii (și nu numai) și le pun: „Ce este societatea?”, „Cum am evoluat?”, „Ce norme și valori există?”, „Cine sunt eu?”, „Cine sunt eu în raport cu ceilalți?”, „Cum sunt văzut de către cei din jur?”, „De ce abilități, talente, predispoziții dispun pentru a-mi croi un drum în viață?” etc.
Disciplina ”Psihologie”, pe lângă vastul aport informațional pe care îl aduce elevilor (predarea conceptelor specifice ştiinţelor sociale pentru organizarea demersurilor de cunoaştere şi explicare a unor fapte, evenimente, procese din viaţa reală), are și o puternică latură de autocunoaștere și dezvoltare personală. Educația este un proces ce se poate întinde pe tot parcursul vieții, nu doar în prima parte, așa cum poate am fi tentați să credem, sau până la încheierea anumitor cicluri de studiu din sfera educației formale.
Învățarea pe tot parcursul vieții este un concept din ce în ce mai larg răspândit și promovat atât în lume (în engleză se regăsește sub conceptul de LLL – long life learning), cât și în România. Învățarea pe tot parcursul vieții în cel mai larg sens include toate formele de învăţare: educaţia formală, educaţia non-formală şi educaţia informală. Conform Strategiei Naționale de Învățare pe tot Parcursul Vieții 2015-2020: „Învăţarea informală include autoeducarea, în cadrul căreia persoana nu îşi testează cunoştinţele acumulate, nu este coordonată instituţional şi, de obicei, nu este sistematică.” Se poate spune deci, că dezvoltarea personală este un element important în evoluția societății în ansamblul său, și un aspect important pe care tânărul apoi adultul, va pune accentul pe parcursul întregii sale vieții.
Astfel, prin informațiile pe care le aduc, dar mai ales prin competențele pe care le creează, disciplinele socio-umane au un aport esențial în dezvoltarea acestei capacități de învățare continuă pe care o găsesc extrem de utilă – de unde și practicitatea lucrului de a știi cum să înveți, ce să înveți și prin ce, tocmai pentru a-ți atinge un potențial maxim, adaptabil și util tot timpul în viață.
Ștefan Lefter: La o singură școală sunt prea puține ore pentru un post titularizabil? Cum vă faceți o catedră, o normă și cât efort presupune asta? De ce trebuie să dați Titularizarea în fiecare an?
Crina Neagu, profesor: Un post titularizabil presupune să existe un cumul de 18 ore din aceeași disciplină și respectivele ore să nu fie ocupate. Titularizarea este un concurs pentru ocuparea acestor posturi în funcție de nota obținută. Este necesar să existe acest număr de ore (catedră completă vacantă) pentru a nu mai fi nevoit să repeți concursul anul viitor. Cu toate că se pot cumula cu orele de Consiliere Vocațională (în cadrul claselor cu învățământ dual) și cu Sociologie (clasa a 11-a profil umanist), în zonele cu populație mai mică (deci și cu licee cu număr mai mic de clase), în cazul disciplinei „Psihologie” este mai dificil să se adune acest număr de ore, psihologia predându-se doar în clasa 10-a. Eu sunt profesor la Colegiul „Mihail Cantacuzino” din Sinaia și la Colegiul „Ion Kalinderu” din Bușteni și nu am normă completă. Pentru o completare de normă ar trebui să mai fac naveta undeva în județ, la o școală sau două. Și, cum se știe, nu este chiar ușor să circuli pe valea superioară a Prahovei 😊.
Ștefan Lefter: În perioada aceasta, de vacanță, se vorbește de formarea online a cadrelor didactice. Ați participat la vreun curs? Ce relevanță le găsiți?
Crina Neagu, profesor: Consider că este foarte important pentru cadrele didactice să fie ”în trend” cu tehnologia, iar eu am participat la câteva cursuri de metodică online. Noi educăm copiii acestei generații, nu pe cei ai generațiilor trecute. Și nu putem ști tot! Să recunoaștem. Oricât de tineri am fi. Dacă avem ocazia să învățăm ceva nou, nu înțeleg de ce nu am face-o. Căci doar asta promovăm și insuflăm. După terminarea școlii, tinerii își vor folosi cunoștințele într-o piață a muncii în care este esențial să ai un grad cât mai ridicat de alfabetizare digitală. Acestea fiind ”datele problemei”, în domeniile educației în general și în cel al învățământul formal în special, va fi necesară implementarea, adaptarea și crearea de noi instrumente și metode pentru ca tinerii să fie în aliniament cu societatea în general, și cu piața muncii în special. Pentru că se vede clar: peste 70% din absolvenți lucrează în alt domeniu față de cel pe care îl studiază. Și, mai mult de atât, foarte mulți pot ajunge șomeri și neangajați. Iar aici avem un ciclu, legat de ce spuneam mai sus: trebuie să ținem pasul cu lumea din jurul nostru – digital – la clasă – acasă – în viață. Pandemia a forțat notele digitalizării, cam scrântit, dar era posibil să nu fi trecut așa de repede în online prea curând. Plecând de la școală, serviciu, până la economie, administrație.
Ștefan Lefter: Psihologia și științele educației sunt domenii foarte apropiate, dar puțin căutate. Care ar fi motivul?
Crina Neagu, profesor: Apropo de științele educației, am citit statistica ta dintr-un articol precedent și am remarcat că nu sunt mulți tineri care să-și dorească să îmbrățișeze profesia de dascăl. Motivele sunt multiple: de la cele materiale (slabă monetizare a cadrului didactic din învățământul preuniversitar, slaba dotare materială a școlilor etc.) până la cele de ordin social și moral (profesia de profesor nu are gradul de respect cuvenit și nici relevanță în ochii societății românești). La aceste motive obiective eu consider că se mai adaugă un motiv de ordin subiectiv: este dificil să îți asumi responsabilitatea de mentor la o vârstă așa de fragedă, când încă ești tu însuți în formare și în autodescoperire (căci despre acest aspect este în esență educația).
Este, de asemenea, adevărat că profesia de dascăl necesită să ai „o chemare”, să ai un har dat. Puțini oameni simt această chemare, iar cei care o simt de pe băncile liceului sunt și mai puțini, ca tine. Consider că aceștia sunt excepția și datorită lor elevii au norocul să rămână cu amintiri extraordinare și cu modele comportamentale care îi vor încânta toată viața.
Dar există și acea categorie de profesori (unde consider că mă încadrez și eu) care considerăm că am acumulat destulă experiență de viață (cunoștințe formale, un anumit grad de înțelegere al societății și al cerințelor acesteia etc.) încât să ne putem prezenta în fața elevilor noștri pentru a-i putea educa corespunzător.
Legat de psihologie, pot spune că raportat la trecut (și mă refer aici la anii 90), cerința legată de această știință și de cele corelate cu ea (psihologia educațională, organizațională, socială etc.) este într-o continuă creștere. Și aici pot să dau un exemplu personal: când am terminat liceul și am ales să dau la Facultatea de Psihologie cei din jur mă întrebau de ce aș dori să lucrez ”cu nebunii”. Acum, după 20 de ani, oamenii au o cu totul și cu totul altă abordare. Societatea a învățat să facă diferența dintre un psiholog și un psihiatru. Oamenii au mai multă încredere să meargă la psiholog decât aveau acum ceva timp. Ceea ce demonstrează tendința către dezvoltare personală la care făceam referire la începutul interviului.
Ștefan Lefter: În final, vă rog să îmi spuneți câteva cuvinte despre dumneavoastră și activitatea pe care, prin acest interviu, clasele dumneavoastră o apreciază mult.
Crina Neagu, profesor: Vreau să-ți mulțumesc încă odată pentru aprecierea pe care o primesc de la voi și sunt recunoscătoare că pot face parte din viețile voastre.
Când am ales să studiez psihologia, acum 20 de ani, nu mi-am propus să devin profesor, doream să cunosc mai bine oamenii și să-i ajut să se exprime, să se cunoască pe ei înșiși mai ușor. În facultate am studiat Psihologia socială, un domeniu care m-a fascinat (Psihologia socială este subdomeniul psihologiei care studiază comportamentul individual în context social). Fără să știu atunci conceptul științific sau tendințele sociale, m-am îndreptat ușor către dezvoltarea personală. Cu timpul, ideea de a lucra cu tinerii și adolescenții în formare, pentru a-i ajuta să își dezvolte competențe și valori de adaptare, de cunoaștere, de interacțiune socială s-a concretizat în meseria de profesor.
Apreciez foarte mult curajul și atitudinea proactivă, creatoare a elevilor și sunt foarte fericită că pot face parte din viața lor. Cu toate că, formal, eu sunt cea care dețin cunoștințele, la nivel de interacțiune umană, fiecare oră a noastră creează o plusvaloare atât pentru voi, cât și pentru mine.”
Citește și:
-
Gabriel Barbu, profesor de istorie, despre importanța profesiei: Suntem responsabili de viitorul acestei țări. Noi îi formăm pe cei care mâine vor avea un cuvânt de decizie
-
Vreau să devin profesor, dar sunt singurul – Ștefan Lefter, serie de articole despre meseria de profesor