Inspectoratul Școlar Județean Neamț propune creșterea sumei alocate in Programul național „Masă sănătoasă”, PNMS, deoarece a crescut și prețul alimentelor și finanțarea din timp a programului, astfel încât la începutul anului școlar să se finalizeze și licitațiile, conform raportului semestrial privind implementarea PNMS, publicat de ISJ Neamț, pe 23 august.
- Amintim, Programul „Masă Sănătoasă” s-a aplicat din acest an ca o extindere a programului “masă caldă”, însă pentru doar jumătate din numărul de elevi și copii prevăzuți în Legea Educației. Guvernul Ciolacu a decis să facă economii în an electoral și să amâne până în ianuarie 2025 prevederea care include 1 milion de elevi beneficiari.
Guvernul plătește 15 lei per elev în anul 2024, conform HG din ianuarie 2024, Art. 2:
„PNMS constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.
Limita de 15 lei pe zi /elev cuprinde prețul suportului alimentar, conținând prețul materiei prime și al serviciilor de preparare a produselor și cheltuielile de transport.”
În județul Neamț, Programul național „Masă sănătoasă” s-a derulat, în 2023-2024, în 32 de unități de învăţământ, conform raportului.
În 6 școli din județul Neamț, programul nu s-a implementat, 1.853 de elevi nu au primit suportul alimentar. Acestea au fost selectate în proiect în ultima rundă de selecție. În unele unități școlare programul nu s-a putut implementa deoarece licitațiile derulate au fost contestate, iar procedurile de licitație s-au desfățurat pe parcursul întregului an școlar, se precizează în raport.
ISJ Neamț propune ca 14 școli noi, care au în total 5293 de elevi, să fie incluse în program.
În urma analizei realizate privind implementarea PNMS, ISJ Neamț propune:
- „creșterea sumei alocate deoarece a crescut și prețul alimentelor,
- finanțarea din timp a programului, astfel încât la începutul anului școlar să se finalizeze şi licitatia de încredințare către operatorul economic a suportului alimentar,
- să se mențină și să se extindă programul la nivel național”.
Analiza SWOT, realizată de ISJ Neamț
„Puncte tari
- Elevii au fost atrași de primirea zilnică a pachetului alimentar, rata absenteismului fiind micşorată.
- Aportul caloric echilibrat a susţinut capacitatea de învățare.
- Contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase, precum adoptarea unei diete diversificate, echilibrate și sănătoase.
- Atitudine sustenabilă – precum reducerea risipei alimentare, reducerea cantității de deşeuri, colectarea și valorificarea deșeurilor.
Oportunități
- Pentru familiile cu potențial financiar redus, acest program a reprezentat un real sprijin.
- Toti copiii mănâncă la fel, iar acest fapt poate ajuta în combaterea comportamentului de tip bullying, acesta făcându-se simțit mai ales atunci când există diferențe de ordin economic, rasial, cultural, de vârstă etc.
- Educarea copiilor să mănânce sănătos și la ore fixe.
- Să se mențină şi să se extindă programul la nivel național.
Puncte slabe
- Unitățile de învățământ nu dețin un spațiu corespunzător pentru servirea unei mese calde, de aceea s-a ales varianta cu pachetul.
- Având în vedere că au fost la unele unități de învăţământ mai multe locații de distribuire a pachetelor alimentare, ora de servire de mesei a fost mai devreme sau mai târziu decât prânzul.
- Licitaţia de atribuire a contractului a demarat cu dificultate, datorită decalajului legislativ.
Amenințări
- Rata absenteismului în rândul elevilor cu probleme financiare reduse poate crește în cazul stopării programului.”
Informații de context despre Programul național „Masă sănătoasă”, PNMS
Acest program a fost anunțat de ministrul Educației, Ligia Deca, la începerea anului școlar 2023-2024: „Rezolvarea unor provocări recurente ale sistemului constituie o prioritate a mandatului meu. Astfel, urmărim ca 1.000.000 de elevi să beneficieze de o masă în fiecare zi la școală.”
Prevederea există în Legea învățământului preuniversitar, Art. 77: „Începând cu anul școlar 2023-2024, la nivelul sistemului național de învățământ se derulează Programul național „Masă sănătoasă”, PNMS, pentru cel puțin 1.000.000 de beneficiari direcți, în scopul sprijinirii participării la educație a tuturor copiilor.
Pe 11 ianuarie, premierul Marcel Ciolacu a anunțat, referitor la programul „Masă sănătoasă în școli”, că ținta este creșterea numărului de la 450 de unități de învățământ până la 1.000 de școli.
Insă, Guvernul Ciolacu a amânat pâna pe 1 ianuarie 2025 aplicarea prevederii din Legea învățământului preuniversitar despre Masă Sănătoasă acordată pentru cel puțin 1.000.000 de beneficiari direcți, în scopul sprijinirii participării la educație a tuturor copiilor.
Ministrul Educației a revenit asupra numărului de școli. Vrem să corectăm, să nu mai fie maximum 1.000 de școli, să fie minimum 1.000 de școli, ca să putem să cheltuim toți banii pe care îi avem, deci să avem cât mai mulți copii care beneficiază de masă sănătoasă”, a declarat Ligia Deca, pe 12 februarie.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 115/2023 s-a modificat astfel: „în limita sumei de 1.139.400 mii lei, programul se va asigura pentru preșcolarii și elevii din minimum 1.000 de unități de învățământ preuniversitar de stat”, în loc de maximum 1000 de școli.
Pe 28 martie 2024, ministrul Educației Ligia Deca a declarat că „numărul de copii beneficiari în acest an şcolar mai mult decât s-a dublat. De la aproximativ 180.000, vorbim acum de peste 450.000 de copii şi acest număr va creşte până la ţinta de 1.000.000 de copii pe care o avem prinsă deja în legea învăţământului preuniversitar”, conform Agerpres.
DOCUMENT Raport semestrial Programul Național Masă Sănătoasă – ISJ Neamț
Foto: © Mauro Rodrigues | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.