Creșterea subvenției pentru bursele studenților la 242 de lei pe lună, solicitată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești, în condițiile în care nu a mai fost actualizată de aproape 5 ani

710 vizualizări
Foto: ANOSR
Creșterea subvenției pentru bursele studenților, de la 201 lei, cât este acum, la 242 de lei pe lună/student bugetat este solicitată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.

Subvenția pentru burse nu a mai fost actualizată de aproape 5 ani, scriu reprezentanții studenților în comunicat. Aceștia compară situația cu cea a salariului minim brut pe economie, care a crescut cu 75% în perioada similară.

Redăm comunicatul ANOSR:

„Studentul să mănânce cu 12 lei pe zi, iar peste micul-dejun să sară – așa gândește acum Guvernul României sprijinul acordat studenților prin burse, ținând cont de fundamentarea cuantumului burselor.

Liderii studenților din România, reuniți în Adunarea generală a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, desfășurată la București în perioada 9-12 decembrie, solicită imperios Ministerului Educației să inițieze și Guvernului României să aprobe o Hotărâre de Guvern prin care subvenția pentru burse crește de la 1 ianuarie de la 201 lei/student bugetat/lună la 242 lei/student bugetat/lună. 

Bursele reprezintă un mecanism esențial pentru încurajarea performanței și asigurarea echității în învățământul superior. Ele sprijină parcursul optim al studiilor, fiind dovedită relația dintre acordarea burselor sociale și promovarea examenelor. În ciuda acestei realități, precum și a faptului că România este pe penultimul loc din Uniunea Europeană la cheltuieli publice/student și studenții români au probleme financiare peste media Uniunii Europene, subvenția pentru burse nu a mai fost actualizată de aproape 5 ani. În același timp, salariul minim brut la nivel național, cel mai bun indicator atunci când ne raportăm la cuantumul minim al burselor la nivel național, a crescut prin raportare la 1 ianuarie 2022 cu 75%.

ANOSR a calculat coșul minim lunar al studentului pentru anul 2020, iar costul acestuia se afla la aproximativ 1172 de lei/lună. Astfel, cheltuielile de bază ale unui student sunt de aproape 2,2 ori mai mari decât cuantumul minim al bursei sociale, dovadă că acest mecanism de sprijin nu reușește să respecte nici măcar prevederile legale – acoperirea costurilor minime de cazare și masă.

Ca urmare a demersurilor ANOSR, Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior a stabilit creșterea cuantumului minim al bursei de la 580 lei/lună la 700 lei/lună. Cu toate acestea, în lipsa unei Hotărâri de Guvern care să crească subvenția, universitățile din România nu au putut crește cuantumul burselor, pentru că ar fi însemnat o premieră postdecembristă în sensul scăderii numărului de bursieri. 

63% din creșterea solicitată de ANOSR reprezintă exclusiv ajustarea subvenției cu inflația, astfel încât valoarea reală a bursei să se păstreze la nivelul din 2017. Pentru anul universitar 2022-2023, având în vedere decizia CNFIS de creștere a cuantumului minim al bursei la 780 lei/lună, subvenția trebuie să crească la 272 lei/lună/student bugetat.

Guvernul își umple toate documentele cu creșterea echității și a performanței educației terțiare, de la Programul de guvernare la strategii și angajamente internaționale. Studenții din România s-au săturat până peste limită de aceste vorbe goale. Un nou Guvern este pus în fața unor statistici incontestabile, a unor prevederi legale și a șansei de a demonstra că nu e doar gargară – așteptăm să acționeze cu un instrument eficient pe care îl are la dispoziție pentru a-și atinge declaratele obiective – creșterea subvenției pentru burse prin HG”, a declarat Horia-Șerban Onița, președintele ANOSR”.   


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitățile viitorului, prin ochii studenților: Tehnologia nu va înlocui campusul, dar va afecta mobilitatea, traseele educaționale vor fi mai flexibile, teme precum schimbările climatice vor deveni centrale – studiu UNESCO

Tehnologia va completa, nu va înlocui campusul studențesc, dar “mobilitatea se va transforma în conectivitate”, pe măsură ce instrumentele digitale ce permit studenților să se implice în comunitatea globală fără…
Vezi articolul

„Revenim la un scenariu optimist pentru admiterea 2022, după rezultatele din prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an” – Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara / Am deschis noul website al Admiterii 2022 la UVT (P)

Rezultatele care arată o rată mai bună de promovare a bacalaureatului sunt „un semnal bun pentru perspectivele sesiunilor de admitere la facultățile din mediul universitar românesc”, potrivit rectorului Universității de…
Vezi articolul

(P) Octav Drăgoi, olimpic cu aur la Matematică, absolvent de Harvard și mentor al juniorilor care se pregătesc de Balcaniadă prin Fundația Upper Education, despre propriul său mentor: Mereu venea cu ceva nou, între “interestingly quirky” și “stunningly mind-blowing”, făcând învățatul un deliciu

“Un profesor bun este nu neapărat cel care poate furniza o cantitate mare de informații, ci mai degrabă cel care poate să își expună domeniul într-un mod interesant, să trezească…
Vezi articolul

Reclamațiile anonime ale studenților hărțuiți sexual sunt blocate în toate universitățile din România printr-o Hotărâre a Guvernului Ciolacu, elaborată de ministerul Ligiei Deca. Codul-cadru de etică interzice legal un instrument-cheie pentru combaterea abuzurilor / Ce fac mari universități ale lumii

Consiliul Național al Rectorilor a cerut, miercuri, universităților, printr-o rară intervenție a sa în dezbaterile publice, să ia măsuri clare împotriva hărțuirilor sexuale, pe care să le „identifice” fără întârziere,…
Vezi articolul