Crește numărul școlilor cu toalete în curte, arată un proiect de HG / În 2024 sunt cu 20% mai multe școli cu latrină decât declara ministra Deca la începutul anului școlar

1.698 de vizualizări
Foto: ISJ Gorj
Numărul unităților de învățământ cu toaletă în curte a crescut cu 20% de la începutul anului școlar, reiese din datele furnizate de autorități. Astfel, un proiect de hotărâre de guvern prevede transferul unor fonduri pentru amenajarea de grupuri sanitare conforme în 227 de școli care nu au astfel de toalete – cu 38 mai multe decât numărul declarat la începutul anului de ministra Educației, Ligia Deca, anume 189 de școli cu latrine. Și acel număr era mai mare decât pragul declarat anterior de oficialități.

Astfel, un proiect de HG pus în transparență, săptămâna trecută, de Ministerul Educației prevede alocarea a circa 20 de milioane de lei astfel:

  • 7,83 milioane de lei pentru școli care au primit finanțare și în anul 2023, pentru amenajarea grupurilor sanitare și asigurarea cu utilități, dar în cazul cărora autoritățile locale fie nu au folosit banii, fie nu au terminat lucrările până la 31 decembrie 2023 – în total, 93 de unități de învățământ
  • 11,88 milioane de lei pentru finanțarea unor lucrări de acest fel în alte școli care nu dispun de grupuri sanitare conforme în acest moment – în total, 134 de unități de învățământ

Acești bani se transferă către bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale unde funcționează acele școli.

Cele 93 de școli din primul grup reprezintă peste jumătate (58%) din cele 159 de școli pentru care, în septembrie 2023, guvernul aloca bani pentru a realiza toalete în școală, având termen până la sfârșitul anului trecut.

Totalul școlilor pentru care, prin proiectul actual de HG, se propune finanțarea construirii de toalete conforme se ridică la 227. Numărul este considerabil mai mare decât cel declarat de ministra Deca la începutul anului școlar.

Atunci, Ligia Deca menționa că mai rămăseseră, în țară, 189 de școli cu toaletă în curte, după ce, pentru 62 de școli, se realizaseră lucrări pe parcursul anului precedent. După cum semnala atunci Edupedu.ro, și acest număr, 189, era mai mare decât cel declarat cu un an înainte (2022) și chiar în vara lui 2023, de 180 de școli cu toalete în curte. 

  • Explicația oferită de ministra Educației pentru acea creștere a fost că „rețeaua școlară este una în evoluție, școlile mai fuzionează sau da, se mai despart în funcție de nevoile locale și atunci această centralizare se cere periodic pentru a avea ultima situație în acest sens”. 

În vara lui 2023, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, spusese că „în acest an, avem 180 de școli cu toalete în curte”, cifră similară celei prognozate de fostul ministru al Educației, liberalul Sorin Cîmpeanu, în septembrie 2022.

Potrivit Notei de fundamentare a proiectului de HG pus în consultare acum de Ministerul Educației, Guvernul alocă astfel de fonduri din 2019. Iar pentru anul în curs, în bugetul Ministerului Educației au fost alocați 30,6 milioane de lei (cu aproximativ 50% mai mult decât sumele propuse acum spre alocare) pentru „continuarea îmbunătății condițiilor din unitățile de învățământ care funcționează cu grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și fără canalizare”.

Procedurile pentru achiziția lucrărilor de investiții și derularea contractelor revin autorităților locale, care dispun de utilizarea acestor bani.

Proiectul de Hotărâre de Guvern:

Sume alocate pentru școli finanțate și în 2023, dar unde lucrările nu. au fost realizate sau finalizate:

Sume alocate pentru grupuri sanitare în școli care nu dispun de toalete conforme:

Citește și:
La o săptămână după ce a început școala, Guvernul alocă bani pentru ca 159 de școli să aibă toalete în școală / Banii trebuie folosiți până la finalul anului, iar autoritățile locale trebuie să plătească din bugetul propriu pentru cheltuieli legate de branșamente
Aritmetica ministrului Ligia Deca, în cazul toaletelor din curtea școlilor. Anul trecut erau 180 de școli cu latrină, anul acesta mai sunt 189, după ce în ultimul an pentru 62 de școli au fost construite WC-uri în interior. Explicația: „Școlile mai fuzionează sau se mai despart în funcție de nevoile locale”
Sorin Cîmpeanu, ministru al Educației în țara europeană cu cele mai multe școli care au latrine: Toaleta, chiar dacă este în curte, ea poate să fie conformă. Cu toții am fost la festivaluri, cu toții mergem la plajă și sunt toalete conforme

2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Continuarea funcționării unei clase a IX-a cu specializarea instructor sportiv, refuzată 2 ani la rând de inspectoratul școlar pentru liceul din Topolog / Primarul și comunitatea rurală susțin că au performanță și insistă să primească cifră de școlarizare, în timp ce ISJ Tulcea îi ignoră și face o clasă sportivă la oraș  

Liceul Tehnologic Topolog din județul Tulcea nu a primit nici anul acesta aprobare de la Inspectoratul Școlar Județean pentru înființarea unei clase cu specializarea „Instructor Sportiv”, pentru anul școlar 2024-2025,…
Vezi articolul

Vasile Dîncu, ministrul Apărării, către elevi: Scoatem examene de admitere, am văzut că scoatem tezele şi, până la urmă, o să ajungem la ideea că şcoala nu mai este importantă. Școala este foarte importantă, chiar dacă uneori societatea îi umileşte pe dascăli, cu salarii penibile

“Scoatem examene de admitere, am văzut că scoatem tezele (…) şi, până la urmă, o să ajungem la ideea că şcoala nu mai este importantă, nu intraţi în această capcană,…
Vezi articolul

Teodor-Florin Cilan, până acum prorector, a obținut la limită voturile necesare pentru a deveni rector la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în turul 2 / Alegerile au fost reluate după ce fostul rector Ramona Lile, reales în decembrie, nu a fost confirmat în funcție, în urma unei decizii de plagiat

Conferențiarul Teodor-Florin Cilan a obținut, miercuri, voturile necesare pentru a fi ales rector al Universității „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad, într-un al doilea tur de scrutin, după ce, în primul…
Vezi articolul