Cred că foarte mulți oameni din inspectorate și din Ministerul Educației creează această birocrație, ca să-și justifice locurile lor acolo, este de părere profesoara Florina Rogalski

Foto: © Dmitry Goygel-sokol | Dreamstime.com

Profesoara Florina Rogalski este de părere că „foarte mulți oameni din inspectorate și din Ministerul Educației creează această birocrație, ca să-și justifice locurile lor acolo”. Declarațiile au fost făcute la emisiunea InfoEdu de la TVR Info. Florina Rogalski predă Limba și literatura română la Școala Centrală din București.

Florina Rogalski: Nu e foarte simplu la o anumită vârstă să faci față sistemului cu toate pretențiile lui și cu tot ceea ce trebuie să faci. Altfel, locul tău nu mai poate fi acolo.

Moderatoare: Și cu toate neajunsurile.

Florina Rogalski: Nu mai vorbim despre neajunsuri, care sunt multiple. În primul rând, o birocrație de nedescris, pentru că eu cred că foarte mulți oameni din inspectorate și din Ministerul Educației creează această birocrație, ca să-și justifice locurile lor acolo.

Profesorii cer ministerelor Educației, Muncii și Familiei, printr-o petiție, ca bursele sociale să fie gestionate de serviciile de asistență socială: În loc să se concentreze pe educarea și sprijinirea elevilor, profesorii sunt nevoiți să se ocupe de formalități birocratice.

Petiția vine după ce Edupedu.ro a lansat un apel public către toate instituțiile din Educație și către Guvernul României: Lăsați profesorii să fie profesori! Calitatea actului didactic și calitatea învățării nu crește prin amplificarea corvoadei birocratice de pe umerii profesorilor, ci din contră.

Informații de context

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, că „nu o să putem renunța de tot la documente într-o școală”, „este iluzoriu”.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a spus, referitor la activitatea profesorilor, că „nu mai contează cât de bun ești în fața elevilor, contează cât de multe hârtii poți să aduni pentru a obține ceva în plus la salariu”.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE-SH) lansează un apel puternic privind debirocratizarea meseriei de profesor. „Categoric vom face tot ceea ce depinde de noi și le transmitem colegilor noștri că vom susține ca și federații sindicale din învățământul preuniversitar ca actul educațional să fie debirocratizat”, a spus Marius Nistor miercuri, la Prima News.

Profesorii nu sunt nici juriști, nici avocați, dar trebuie să semneze pentru dosare de burse și tichete sociale, lucruri la care nici nu se gândeau când s-au hotărât să lucreze în școală – este apelul unui profesor la autorități să debirocratizeze munca cadrelor didactice.

O directoare de școală a trimis adresa redactie@edupedu.ro o propunere ce vizează „nevoia unui post în plus in cadrul direcțiunii”:

„Ceea ce se vede foarte clar, din punctul meu de vedere, este nevoia unui post în plus in cadrul direcțiunii. Se pare ca acest Minister, care trimite aceste directive, are nevoie sa realizeze că un post în plus (= niște bani în plus alocați către educație…) ar ajuta procesul de predare și implicit întreg procesul educațional. O funcție intermediară între director, secretară și profesori, o funcție care să nu fie făcută de profesori în plus, deoarece secretarele sunt deja peste cap de hârtii”, se arată în propunerea cadrului didactic.

Amintim apelul lansat la începutul anului școlar de către cercetătoarea Thea Ionescu, coordonatoarea grupului Cogniţie Ancorată din Laboratorul de Psihologia Dezvoltării al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. „Pe umerii profesorilor este un pic prea mult. Nu poate același om să se pregătească și pentru clasă, să organizeze și Săptămâna Verde, și Școala Altfel, să fie și diriginte, să gestioneze și integrarea copiilor cu nevoi speciale în clasă, să facă întruna tabele și să predea pasionat”, a declarat aceasta, într-un amplu interviu acordat Edupedu.ro despre modul în care învață copiii și condițiile de lucru ale profesorilor de astăzi.

Foto: © Dmitry Goygel-sokol | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Profesorii cer ministerelor Educației, Muncii și Familiei, printr-o petiție, ca bursele sociale să fie gestionate de serviciile de asistență socială: În loc să se concentreze pe educarea și sprijinirea elevilor, profesorii sunt nevoiți să se ocupe de formalități birocratice
În București ar trebui să existe doar două tipuri de burse: bursa de excelență și bursa socială, spune profesoara Nina Vasile / La începutul anul școlar, elevii să primească vouchere pentru îmbrăcăminte și rechizite, iar bursa lunară să fie pentru cei care chiar au rezultate bune, propune cadrul didactic
Directoarea Andreia Bodea: În fiecare an se adaugă hârtii și în cârca directorilor, și în cârca profesorilor diriginți. Sunt metri întregi pe care trebuie să îi facem
Bursele școlare, „o adevărată nebunie” pentru profesori, la început de an școlar, spune liderul sindical Marius Nistor: Colegii noștri sunt exasperați
Secretarul de stat Sorin Ion: Nu o să putem renunța de tot la documente într-o școală. Este iluzoriu
Reducerea birocrației a fost înțeleasă de către unii prin eliminarea dosarului cu șină, spune Sorin Hagiu, director de școală: Hârtiile din interiorul dosarului cu șină au rămas aceleași, adică eu nu mai cer acum hârtii în dosar cu șină, le cer într-o folie de plastic
Apel puternic al sindicatelor din Educație pentru debirocratizarea profesorilor / Marius Nistor: În această țară se merge pe un principiu – mortul se acoperă cu pământ, iar viii se acoperă cu hârtii. Avem nevoie de profesori dedicați elevilor, nu documentelor
Liderul sindical Marius Nistor: Nu mai contează cât de bun ești în fața elevilor, contează cât de multe hârtii poți să aduni pentru a obține ceva în plus la salariu. I-am transformat pe profesori în vânători de hârtii
O autonomie a școlilor cred că este singura soluție pentru a se evita birocrația. Să ieșim și să ne spunem punctul de vedere, spune directoarea adjunctă a Colegiului Național B.P. Hasdeu din Buzău, Anca Florea
Învățător, despre dosarele de burse: Sunt unele lucruri care ne solicită competențe juridice, pe care noi nu le avem. Pentru a le rezolva cu responsabilitate și a nu avea ulterior reclamații, trebuie să citim nenumărate documente oficiale, metodologii
Profesorii nu sunt nici juriști, nici avocați, dar trebuie să semneze pentru dosare de burse și tichete sociale, lucruri la care nici nu se gândeau când s-au hotărât să lucreze în școală – apelul unui profesor la autorități să debirocratizeze și să depolitizeze educația
Birocrația care sufocă școlile. Cu atât de multe responsabilități, nu ai când și cum să le faci pe toate, multe rămân doar pe hârtie, spune un director de școală / Lista documentelor de întocmit
Post nou în școli care să preia funcțiile administrative și birocratice – propunerea unei directoare de școală: Aceste misiuni birocratice date de Minister fac ca între director, secretară și profesori să se paseze sarcini nedorite
Învățătorii sunt îngropați în hârtii, proceduri, comitete și comisii impuse și inventate de Ministerul Educației, inspectoratul școlar și direcțiunea școlii: 60% din activitatea unui profesor pentru învățământul primar este marcată de sarcini birocratice
Învățător: Sunt foarte multe cazuri în care cadrele didactice plătesc cursurile de formare din banii proprii / Cheltuielile pentru formarea continuă a profesorilor, cel puțin pentru obținerea numărului minim de credite transferabile, sunt suportate de angajator, potrivit cadrului legal
Cercetătoarea Thea Ionescu: Pe umerii profesorilor este un pic prea mult. Nu poate același om să se pregătească și pentru clasă, să organizeze și Săptămâna Verde, și Școala Altfel, să fie și diriginte, să gestioneze și integrarea copiilor cu nevoi speciale în clasă, să facă întruna tabele și să predea pasionat
Exit mobile version