Costul standard per elev pentru creșterile salariale se majorează cu 13,5% în 2020, cea mai mică creștere din ultimii 4 ani. Costul pentru pregătirea profesorilor, evaluări și dotări crește cu doar 17 lei și e de 15 ori mai mic – proiect

meditații în perioada în care școlile au fost închise

Foto: Pexels.com

Costul standard per elev va fi 6.111 lei în anul 2020, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere de Ministerul Educației. Suma reprezintă majorarea costului din anul 2019 cu 13,5%, echivalentul creșterilor salariale calculate de minister pentru acest an. Este cea mai mică creștere procentuală din ultimii 4 ani, potrivit notelor de fundamentare. Suma de 6.111 lei este „coeficientul 1”, acesta fiind diferit în funcție de mediul de proveniență al școlii (urban/rural) sau de nivelul școlii (preșcolar, primar, gimnazial, liceal). În 2019 creșterea a fost de 23%. Costul standard per elev pentru pregătrea profesională, evaluarea elevilor și dotările școlii sau navetă (bunuri și servicii) au fost majorate cu doar 17 lei, de la 370 de lei în 2019, la 387 de lei în 2020.

Şcolile din România primesc finanţare de la nivel central în baza unui cost standard pe elev. Acesta este decis în fiecare an prin hotărâre de guvern și are două componente de bază: costul pentru cheltuielile cu salariile și costul pentru cheltuielile cu bunurile și serviciile, pregătirea profesională, evaluarea elevilor.

Din 2016 până în 2020 suma alocată pentru acest cost s-a dublat, iar dacă în 2019 costul standard per elev pentru coeficientul 1 (cheltuieli salariale) a avut cea mai mare creștere, de 23%, în anul 2020 aceasta creștere va fi de 13,5%, cea mai mică din ultimii 4 ani.

Tot prin acespt proiect de HG se stablește și costul standard per elev pentru cheltuielile cu pregătirea profesională, cu evaluările elevilor, cu bunurile și serviciile. Acesta a ajuns la 387 de lei, cu doar 17 lei mai mare față de 2019.

Acest coeficient se calculează diferit în funcție de zona de temperatură în care este școala, de numrul elevilor/copiilor pe care îi are înscriși și de tipul de școală/grădiniță conform următorului tabel:

Coeficientul 1 este cel care se stabilește de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, a cărui componență a fost schimbată recent, în a căruit structură au fost numiți mai mulți membri ai Partidului Național Liberal sau simpatizanți ai acestuia. Mai multe despre CNFÎP, aici.

În proiectul pus în dezbatere de către ministerul Educației, costul standard per elev pentru cheltuielile salariale este repartizat în felul următor:

Finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar are trei componente:

  1. finanţarea de bază,
  2. finanţarea complementară,
  3. finanţarea suplimentară.

Finanţarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată (TVA), prin consiliile județene/locale. Dar din finanțarea de bază se pot face numai anumitecategorii de cheltuieli:

Potrivit prevederilor art.104 alin. (3) și (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011, finanţarea de bază a unei unităţi şcolare rezultă prin aplicarea unei formule de multiplicare a costului standard per elev/preşcolar cu coeficienţi specifici unităţii şcolare şi cu numărul de elevi şi se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului. Baza de calcul al fondurilor alocate unităţilor de învăţământ prin şi din bugetele locale, pentru finanţarea de bază, o constituie costul standard per elev/preşcolar. Costul standard per elev/preşcolar se determină pentru fiecare nivel de învăţământ, filieră, profil, specializare/domeniu, de către Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar, în condiţiile legii şi conform normelor metodologice elaborate de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi aprobate prin hotărâre a Guvernului.

FOTO: pexels.com

Exit mobile version