Costul standard per elev pentru anul 2025 a fost adoptat de Guvern: creștere cu 2% a componentei de salarii și cu 8,5% pentru bunuri şi servicii

2.027 de vizualizări
Foto: © Pop Nukoonrat | Dreamstime.com
Guvernul a adoptat astăzi, 20 martie 2025, actualizarea costurilor standard pentru finanţarea învăţământului preuniversitar, transmite Agerpres. „Guvernul a aprobat, astăzi, două hotărâri care actualizează costul standard per antepreşcolar, preşcolar şi elev, pentru a asigura o creştere a finanţării unităţilor de învăţământ preuniversitar, atât de stat, cât şi particulare şi confesionale, acreditate şi autorizate, fără taxă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

„Noile măsuri vizează atât cheltuielile salariale, cât şi resursele destinate formării continue, bunurilor şi serviciilor”, a precizat acesta, citat de agenția de presă.

Începând cu anul 2025, coeficientul folosit pentru calcularea finanţării unităţilor de învăţământ va fi majorat, după cum urmează:

        – creştere de 2% pentru cheltuielile cu salariile, sporurile şi indemnizaţiile personalului, de la 9.431 lei în 2024 la 9.620 lei;

        – creştere de 8,5% pentru cheltuielile cu formarea continuă şi pentru bunuri şi servicii, de la 649 lei în 2024 la 704 lei în anul curent.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, o creştere a finanţării învăţământului preuniversitar. „Analizăm, azi, costurile standard pentru fiecare copil înscris la creşă, grădiniţă şi şcoală. Asigurăm, astfel, o creştere suplimentară a finanţării învăţământului preuniversitar. Va fi un plus atât la cheltuielile salariale şi de formare profesională, cât şi pentru cele de bunuri şi servicii”, a precizat premierul la începutul reuniunii Executivului, relatează Agerpres. 

Citește și:
Costul standard per elev, componenta pentru salariile profesorilor, crește cu 2% în 2025 – proiect al Ministerului Educației și Cercetării

Foto: © Pop Nukoonrat | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În județul Cluj nu am avut profesori care să refuze predarea online, anunță Marinela Marc, inspector școlar general. „Personal nu-i înțeleg pe colegii care refuză să facă aceasta activitate”

În județul Cluj nu au existat profesori care să refuze predarea online, spune Marinela Marc, inspector școlar general, în cadrul dezbaterii online „Ziua Educației: Lecțiile pandemiei”, organizată de World Vision…
Vezi articolul

Erată a ministrului Educației în privința gradației de merit 2025. Educatoarele, învățătorii, profesorii consilieri și logopezii din comisiile din școli pot să primească cel mult 6 puncte, nu 5, pentru inovare didactică

Educatoarele, învățătorii, profesorii consilieri și logopezii din comisiile din cadrul unităților de învățământ pot să primească cel mult 6 puncte, potrivit unui document al ministrului Educației. Concret, este vorba despre…
Vezi articolul