Corigențele se dau în acest an între 5 și 20 iulie

28.316 vizualizări
Foto: Taylor Wilcox – Unsplash.com
Corigențele se dau în acest an în perioada 5-20 iulie, potrivit unui document trimis de Ministerul Educației școlilor, consultat de Edupedu.ro. Anul trecut perioada examenelor de corigență a fost 1-17 iulie.

“Pentru anul şcolar 2020-2021, perioada de desfăşurare a examenelor de corigență, stabilite în baza art. 128 din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul MEN nr. 5447/2020 cu modificările și completările ulterioare, este 5-20 iulie 2021 pentru toate clasele din învățământul primar, gimnazial, liceal și profesional, inclusiv pentru stagiile de pregătire practică”, potrivit documentului menționat.

Potrivit indicațiilor ministerului, “elevii din clasa a VIII-a, care au susținut şi promovat examenul de corigență, se pot înscrie la admiterea în clasa a IX-a, pe locurile rămase libere, în a doua etapă de admitere în învățământul liceal, conform calendarului aprobat prin Ordinul MEC nr. 5457/2020 cu modificările și completările ulterioare, în perioada 9 – 13 august 2021, în care pot fi repartizați și absolvenții clasei a VIII a care nu au susținut Evaluarea Națională, respectiv în etapa a doua de admitere în învățământul profesional și învățământul profesional dual, conform calendarului aprobat prin Ordinul MEC nr. 5449/2020 cu modificările și completările ulterioare, în perioada 6-9 august 2021.

Elevii corigenți care nu s-au prezentat la sesiunea de corigențe din perioada 5-20 iulie 2021 sau nu au promovat examenul de corigență, vor fi declarați repetenți.

 Elevii din clasele terminale de liceu, care au susținut şi promovat examenul de corigență, se pot înscrie pentru examenul de bacalaureat, sesiunea de examen august-septembrie 2021, în perioada 19 – 26 iulie 2021, conform OMEC nr. 5453/2020.

Elevii din învățământul postliceal, calificarea profesională asistent medicină generală, se pot prezenta la sesiunea de corigențe în perioada 30 august – 03 septembrie 2021.

În cazul în care curriculumul parcurs este organizat modular, pentru elevii care nu au promovat modulele ce se finalizează pe parcursul anului şcolar, indiferent de numărul de module nepromovate, se organizează o sesiune specială de examene de corigență, în ultima săptămână de cursuri a anului şcolar, conform structurii anului școlar aprobată prin OMEC nr. 3125/2020 cu modificările și completările ulterioare”.

Cursurile se încheie în acest an, pentru majoritatea elevilor, pe 25 iunie.

Potrivit Articolului 119 din ROFUIP, sunt declaraţi corigenţi elevii care obţin calificativul “Insuficient”/medii anuale sub 5,00 la cel mult două discipline de studiu, precum şi elevii amânaţi care nu promovează examenul de încheiere a situaţiei şcolare, la cel mult două discipline de studiu.

În cazul în care curriculumul este organizat modular, sunt declaraţi corigenţi:
a) elevii care obţin medii sub 5,00 la modulele ce se finalizează pe parcursul anului şcolar, indiferent de numărul modulelor nepromovate;
b) elevii care obţin medii sub 5,00 la cel mult două module care se finalizează la sfârşitul anului şcolar, precum şi elevii amânaţi care nu promovează examenul de încheiere a situaţiei şcolare, la cel mult două module.
(3) Pentru elevii corigenţi se organizează anual o singură sesiune de examene de corigenţă, într-o perioadă stabilită de Ministerul Educaţiei și Cercetării.
(4) Pentru elevii corigenţi menționați la alin. (2) lit. a), se organizează și o sesiune specială de examene de corigență, în ultima săptămână a anului școlar. Media fiecărui modul, obținută în cadrul sesiunii speciale de corigență, este și media anuală a modulului.

Foto: Taylor Wilcox on Unsplash


3 comments
  1. Nimeni nu se gândește la elevii din învățământul profesional și tehnic care termina cursurile pe 16 iulie. Au un week-end la dispoziție să se pregătească pentru examenul de corigență.

  2. Care corigenți? Raiul elevilor și al părinților de când cu pandemia, așa note mari nu au văzut în viața lor. De când a venit acest individ la minister, prof sunt tare umiliți de părinți și elevi. La ședințe am constatat că cei mai inculți și analfabeți părinți au pretenții la note deși implicarea la ore a fost 0 din partea odraslelor. Trebuie luate neapărat măsuri astfel încât părinții și directorii să nu mai facă presiuni pentru note asupra prof. Altfel vom fi o țară de proști 100%.

  3. Ce nu au învatat în doua semestre, pana pe 25 iunie, vor învața în 10-25 zile?
    Trebuiau lăsate corigentele la inceputul lunii septembrie , cum era cândva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

“Cei mai valoroși cercetători români” vor primi trofee pentru realizările lor, la Gala Cercetării Românești – prima ediție, pe 31 ianuarie / “Recunoaștere simbolică” pentru performanță în domeniul în care guvernul alocă sub 0,2% din PIB

O Gală a Cercetării Românești va fi organizată, în premieră, de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), pe 31 ianuarie, pentru a “premia realizările celor mai valoroși cercetători români,…
Vezi articolul