„Desant” al autorităților din Educație în comuna Răzvad, satul Valea Voievozilor, din județul Dâmbovița. Un secretar de stat din Ministerul Educației, șefa inspectoratului școlar județean, șefa CJRAE și reprezentanți ai Direcției pentru protecția copilului au fost la o ședință cu părinții protestatari. La școala din localitate, de câteva zile învață un singur elev din clasa a III-a, restul de 150 de copii din școală sunt ținuți acasă de către părinți, în semn de protest față de mutarea recentă în școala lor a elevului despre care susțin că ar fi violent. Într-o declarație pentru Știrile ProTV, Eugenia Șetreanu, director general al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Dâmbovița, spune că după ce specialiștii CJRAE au evaluat copilul, concluzia a fost că este un elev normal.
„Nu este un copil agresiv. În săptămâna aceasta, toți colegii care au lucrat cu el au spus că este un copil cu care se poate desfășura”, a declarat Șetreanu.
Inspectoarea școlară generală de Dâmbovița, Ileana Nicolaescu, a vorbit și ea despre faptul că nu este un copil violent, dar a spus că poate copilul are probabil „deficit de atenție”, potrivit Agerpres.
Despre părinții care protestează, Nicolaescu spune că „nu ştiu ce anume i-a făcut să înţeleagă că este un copil cu potenţial violent. Nu este. Lucrurile nu stau chiar aşa. Este un copil, probabil că învăţătorul de la clasă ne va spune după ceva timp, cu deficit de atenţie sau ştiu eu ce alte tulburări poate să aibă”.
Tot inspectoarea spune că în dosarul de la Școala Coresi Târgoviște, de unde a fost transferat copilul, „rapoartele pe care doamnele învăţătoare în clasele în care a fost înscris acest copil certifică: el a avut calificative de foarte bine şi un bine”. Când a fost întrebată despre incidentele petrecute la fost școală a copilului, relatate de părinți, inspectoarea șefă a lăsat de înțeles că nu știe despre ce este vorba, iar directoarea școlii Coresi ar fi în concediu medical.
„Nu am avut timpul fizic să văd imaginile de pe camere, am văzut şi eu nişte fotografii cu ghivece sparte, dar nu ştiu exact, doamna director (a Şcolii Coresi, n.r.) este în concediu medical, nu am discutat cu dumneaei despre ghivece, cine le-a spart, s-au alergat acolo, supravegherea elevilor în timpul pauzei se face potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare a şcolii, de către profesorul de serviciu“, a spus inspectorul şcolar general Ileana Nicolaescu.
Copilul în cauză a fost transferat iniţial de la Şcoala Alexandru Brătescu Voineşti Târgovişte la Şcoala Coresi din Târgovişte, iar acum la şcoala din Valea Voievozilor. Reprezentanţii şcolilor de unde a fost transferat au acuzat că este un copil agresiv.
De la Școala Coresi copilul a plecat în urma protestelor părinților celorlalți elevi. Aceștia prezentau imagini apărute pe Facebook cu mai multe ghivece sparte, susţinând că incidentul a fost provocat de copilul de nouă ani.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte a anunţat, într-un comunicat de presă, remis la sfârşitul lunii trecute, că în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023, s-au înregistrat mai multe dosare penale având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare, distrugere, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, de către un minor de 9 ani de la Şcoala Coresi Târgovişte, persoane vătămate fiind mai mulţi elevi, dar şi personal didactic. S-a dispus clasarea dosarului, fiind vorba de un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani şi nu răspunde penal.
În prezent, la IPJ Dâmboviţa sunt depuse şi alte plângeri ce îl acuză pe copil de acelaşi tip de infracţiuni şi se efectuează cercetări.
Cazul a fost prezentat de EduPedu.ro încă de miercuri, când scriam că părinții din Școala Valea Voievozilor au fost convocați de către conducerea școlii la o ședință, joi, 9 martie, unde vor fi prezenți un reprezentant al ISJ Dâmbovița, unul de la CJRAE Dâmbovița și unul de la DGASPC Dâmbovița.
Ședința a avut loc, iar la ea a fost și secretarul de stat din Ministerul Educației, Florian Lixandru. Acesta a declarat că „datoria noastră ca instituție de învățământ este aceea de a integra acest copil și de a-i asigura dreptul la educație. Acest copil va beneficia de supraveghere suplimentară din partea unui consilier școlar pus la dispoziție de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională”, potrivit stirileprotv.ro.
Inspectoarea șefă a declarat la rândul său că „am prezentat părinţilor prezenţi la întâlnire, în prezenţa directorului unităţii de învăţământ şi a unui cadru didactic, reprezentanţii părinţilor şi reprezentantul domnului primar din comuna Răzvad, am prezentat planul de măsuri şi i-am asigurat de colaborarea tuturor factorilor în vederea asigurării unui climat care să fie sigur pentru toţi, să asigure dreptul la educaţie al tuturor copiilor”. Aceasta a spus că în această săptămână nu a venit la școală niciun alt elev, în afara copilului nou transferat. Aceasta a spus că au fost luate unele măsuri, s-a suplimentat de la o jumătate de normă la o normă întreagă postul de consilier şcolar şi s-a creat un post de profesor itinerant sau de sprijin care va sta în unitatea de învăţământ.
„Copilul, să ştiţi, colaborează şi lucrează, a stat cele patru ore la şcoală. Astăzi, când am fost, desfăşura activitate specifică, singur în clasă. Altă măsură este consilierea individuală după program, părinţii au acceptat consiliere, pentru că are nevoie copilul de consiliere, el întreabă de colegii lui şi este normal să întrebe, şi programul remedial, cum v-am explicat, consiliere, dacă este cazul, sprijin şi intervenţie în permanenţă şi un inspector din cadrul Inspectoratului Şcolar, de profesie învăţător la bază, care monitorizează împreună cu inspectorul de sector şi întreaga echipă de la management integrarea copilului”, a afirmat Ileana Nicolaescu.
Întrebată dacă în urma discuţiilor de joi, părinţii din Valea Voievozilor au decis să îşi retrimită copiii la şcoală, Ileana Nicolaescu nu a dat un răspuns, susţinând că părinţii au fost probabil influenţaţi de social media şi mass media şi nu ştie ce anume i-a făcut să înţeleagă că e un copil violent.
„Pe dânşii îi veţi întreba. Noi am încheiat dialogul în cele mai bune condiţii şi credem că o comunicare mai eficientă. Dânşii probabil că sunt, vedeţi dumneavoastră, influenţa social media, mass media, nu ştiu ce anume i-a făcut să înţeleagă că este un copil cu potenţial violent. Nu este. Lucrurile nu stau chiar aşa. Este un copil, probabil că învăţătorul de la clasă ne va spune după ceva timp, cu deficit de atenţie sau ştiu eu ce alte tulburări poate să aibă. Rapoartele pe care doamnele învățătoare în clasele în care a fost înscris acest copil certifică: el a avut calificative de foarte bine şi un bine”, a mai spus inspectorul şcolar general Ileana Nicolaescu.
Ea a adăugat că părinţii copilului nu au fost prezenţi joi la întâlnirea de la Valea Voievozilor.
„Nu au fost invitaţi părinţii copilului, întâlnirea a fost organizată de conducerea Şcolii Gimnaziale Răzvad, noi am fost invitaţi”, a susţinut Ileana Nicolaescu.