Societatea occidentală are o viziune destul de specifică despre cum ar trebui să fie copilăria: protejarea, adăpostirea și legiferarea pentru a asigura respectarea acestuia. Percepțiile despre copilărie variază foarte mult în funcție de geografie, cultură și timp.
Din preistorie, în Evul Mediu și până la generațiile moderne, statutul copilului a suferit modificări dramatice.
”Copilăria, ca și familia, ne spune Phillippe Aries într-un studiu celebru, este un sentiment recent în Europa. Considerat în epoca medievală ca un lucru mic și fragil, fără suflet și chip, un res nullias – mortalitatea infantilă era pe atunci foarte ridicată – copilul nu accede la umanitate decât foarte târziu. El trăia până atunci într-o stare de promiscuitate totală care astăzi ne-ar scandaliza. Va trebui să vină secolul al XVII-lea pentru ca, odată cu mișcarea de școlarizare inaugurată de ordinele religioase, să înceapă în clasele înstărite considerarea separată a copilăriei și nașterea familiei ca loc de intimitate și afecțiuni private” – Pascal Bruckner – Tentația inocenței.
Cum era să fii copil în antichitate, de exemplu – în absența jucăriilor, tabletelor și televiziunii?
Cercetătorii au putut trage o serie de concluzii despre acest lucru, după descoperirea în Namibia, chiar la sud de Walvis Bay, a unor urme de picior aparținând unor copii. Din punct de vedere arheologic, urmele erau tinere, datând doar cu aproximativ 1.500 de ani în urmă.
Citește pe G4Media.ro analiza integrală semnată de jurnalistul Ovidiu Hațegan
Photo © Gregory Johnston | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.
Mihai Peticilă
Matei Pop
Ștefan Lefter
Costin Ionescu
Raluca Pantazi