Copiii și școlile devin țintă în campaniile de dezinformare ale mișcărilor anti-vaccin, pe fondul eforturilor de vaccinare a elevilor – analiză CNN

Protest anti-vaccin și anti-mască în SUA / Sursă foto: Captură CNN - Youtube

Informații false despre “experimente pe copii” și despre presupuse riscuri ascunse de autorități, proteste în jurul școlilor și chiar asocieri între campania de vaccinare și orori ale trecutului, inclusiv nazismul, fac parte din repertoriul campaniilor de dezinformare privind vaccinarea împotriva Covid-19, campanii care acum iau în vizor și mediile educaționale, arată CNN într-o extinsă analiză a fenomenului. Copiii și părinții acestora devin țintă pentru astfel de campanii în condițiile în care elevii cu vârste mari sunt categoria de vârstă care a început cel mai recent vaccinarea, iar cei cu vârste sub 12 ani așteaptă aprobările finale pentru a se putea imuniza la rândul lor împotriva coronavirusului.

Postul american își începe analiza cu situația din Marea Britanie, una dintre țările unde campania de vaccinare a elevilor de 12-16 ani a început mai târziu și unde această ofensivă a dezinformării se simte mai puternic. Dar CNN oferă exemple și din țări precum SUA, Franța sau Italia.

În cazul Angliei, elevii au devenit ținta dezinformării anti-vaccin în condițiile în care a început campania de vaccinare a elevilor sub 16 ani abia luna trecută. Pentru vaccinarea copiilor este necesar acordul părinților, dar elevii cu vârste mari pot opta să se vaccineze fără acordul acestora.

Postul citat oferă exemple precum:

Anglia

Acum o săptămână, într-un orășel de lângă Newcastle, copiii au fost întâmpinați la școală de protestatari, deoarece școala – care nu precizase o opțiune pro sau contra vaccinării – se oferise să găzduiască o echipă de medici care să vaccineze copiii dornici să se imunizeze.

O organizație antivaccin folosește Instagram pentru a-și organiza susținătorii să acționeze în preajma anumitor școli, la anumite ore, cu mesaje care transmit informații false referitoare la presupuse riscuri ale vaccinării. 

SUA

CNN oferă exemplul unui protest desfășurat săptămâna trecută la Beverly Hills, unde militanți antivaccin i-au abordat direct, cu mesajele lor, pe părinții și copiii care mergeau la școală, susținând, în fața copiilor, că purtatul măștii și vaccinul ar echivala cu un “viol”.

Franța

În orașul Crocq din centrul țării, au fost afișate mesaje în care programul de vaccinare era asociat colaboraționismului cu regimul nazist, în cel de-al Doilea Război Mondial, cu texte precum “puneți copiii noștri în mâinile celui de-al 4-lea Reich”.

Italia

CNN dă exemplul unui incident din orașul Forli din nordul țării, unde activiști antivaccin au vopsit cu graffiti pereți din apropierea școlilor, făcând la rândul lor asocierea între măsurile anti Covid-19 și nazism și pretinzând că elevii ar trebui protejați de vaccinul care ar omorî oameni, iar pașaportul verde de vaccinare, ar fi un “nazipass”. Postul citează responsabili politici locali potrivit cărora copiii “sunt prea adesea exploatați în protestele antivaccin” în “încercarea de a genera frică și nesiguranță în familii”.

Exit mobile version