Copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani pot beneficia de suport psiho-emoțional și de siguranță în mediul online, potrivit unui proiect adoptat de Guvern, printr-o Ordonanță de Urgență. Condițiile pentru copii și părinți

816 vizualizări
Foto: © Anna Kraynova | Dreamstime.com
Copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani pot beneficia de suport psiho-emoțional și de siguranță în mediul online, potrivit unei Ordonanțe de Urgență, ce a fost astăzi adoptată de Guvern. Prin acest act normativ se aprobă Programul Național de Suport pentru Copii, în contextul pandemiei de COVID-19 – Din grijă pentru copii. Durata Programului este de 2 ani și va beneficia de un buget de aproape 6 milioane de euro, după cum a declarat pentru Agerpres inițiatoarea proiectului, Mădălina Turza.

Beneficiarii sunt copiii și părinții acestora, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții, după cum au fost precizate în proiect:

  • copilul are vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani împliniți la data înscrierii în Program. Excepție fac tinerii care au împlinit 18 ani și au calitatea de elev sau copiii care pe parcursul programului de intervenție au împlinit 18 ani; 
  • copilul nu a mai beneficiat anterior de servicii psihologice prin intermediul Programului;
  • părintele sau reprezentantul legal al copilului își exprimă acordul cu privire la înregistrarea și participarea la Program.

Prioritățile Programului, conform actului normativ pe care îl puteți descărca mai jos în articol, sunt:

  • protejarea psiho-emoțională a copiilor în perioada Pandemiei de COVID-19 și post-pandemie
  • dezvoltarea unui mecanism de prevenire și intervenție multidisciplinară pentru situațiile de violență de natură fizică, sexuală și emoțională în cadrul familial, instituțional, comunitar și online.

În expunerea de motive, s-a amintit faptul că „Pandemia de COVID-19 a afectat îndeosebi populațiile vulnerabile, iar copiii au fost printre cei care au resimțit din plin efectele imediate ale acesteia” și prezintă „riscul de a fi afectați pe termen lung de izolare, lipsa accesului la educație formală, lipsa sprijinului psiho-emoțional și creșterea incidenței violenței domestice și online”.

Un alt motiv face referire la „o creștere semnificativă a cazurilor de exploatare sexuală a minorilor în mediul on-line, situație exacerbată de Pandemia de COVID-19”.

Programul „Din grijă pentru copii” are în vedere introducerea de către Ministerul Educației în curriculum școlar a tematicilor de educație psiho-emoțională, managementul emoțiilor, siguranța online. De asemenea, urmărește să introducă un modul de formare a competențelor în domeniul psiho-emoțional pentru profesori la nivel de masterat didactic.

Potrivit actului normativ, acest program va oferi 70.000 de ore de consiliere psihologică și psihoterapie pentru copiii identificați cu tulburări psiho-emoționale generate de Pandemia de COVID-19 și înființarea de camere de audieri destinate copiilor victime ale infracțiunilor în fiecare județ.

  • Decontare servicii psihologice: 70.000 ședințe psihologice (evaluare și intervenție) x 120 lei = 8.400.000 lei, după cum apare în nota de fundamentare a proiectului.
Formarea specialiștilor, potrivit notei de fundamentare:
  • 7.450 specialiști (150 polițiști investigație copii, 2.300 consilieri școlari, 5.000 profesori/diriginți) x3 zile (6 ore/zi) x 150 lei/zi = 3.352.500 lei.
  • 20 asistenți sociali x 47 UAT = 940 asistenți sociali
  • 20 psihologi x 47 UAT = 940 psihologi
  • 1.880 asistenți sociali și psihologi x 3 zile x 150 lei/zi = 846.000 lei
  • Elaborare conținut protocoale/ghiduri/materiale: 15 materiale x 40 ore x 50 lei/oră = 30.000 lei.
  • Editare grafică materiale: 15 materiale x 1000 lei = 15.000 lei.
  • Softuri, aplicații, licențe și servicii mentenanță: echipamente hard și software pentru analiza și sortarea intuitivă a imaginilor și clipurilor video cu caracter abuziv împotriva copiilor, identificare locație și profilare, precum și pentru analizarea datelor criptate și a traficului de date, respectiv prelucrarea metadatelor = 11.815.000 lei.
  • Camere de audiere copii victime ale infracțiunilor: 31 camere x 65.000 lei = 2.015.000 lei.
  • Aplicație online și web evaluare psiho-emoțională copii (dezvoltare soft și asistență) = 40.000 lei.
  • Costuri de implementare număr unic 119 = 2.000.000 lei.
  • Materiale și resurse de informare ale Programului = 80.000 lei.

Inițiatorul proiectului este Mădălina Turza, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului. Aceasta a ocupat funcția de președinte al Agenției pentru Persoane cu Dizabilități, Copii și Adopții până la începutul lunii martie 2021.

Premierul Florin Cîțu a declarat ieri că „Pandemia, restricțiile, izolarea – toate acestea i-au afectat pe cei mici, iar efectele se pot întinde pe termen mediu și lung. Tocmai de aceea, programul vine într-un moment mai mult decât potrivit: copiii vor avea acces la servicii psihologice gratuite, acolo unde este nevoie”.

Un copil din trei s-a confruntat cu stări de anxietate şi a avut nevoie de consiliere şi suport psiho-emoţional, procentul crescând la peste 50% în cazul adolescenţilor, mergând până la consecinţe extrem de grave, şi anume tentative de suicid, potrivit Salvaţi Copiii România.

Foto: © Anna Kraynova | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul român al educației a criticat dur școala online, la reuniunea de la Strasbourg a miniștrilor educației și tineretului din statele UE: “Nimic nu este mai dramatic decât să fii nevoit să închizi școlile sau să le treci în online fără a fi pregătite”

Sorin Cîmpeanu a criticat aspru școala online, de data aceasta în cadrul discursului pe care l-a susținut la reuniunea de la Strasbourg a miniștrilor educației și tineretului din statele UE.…
Vezi articolul

Ocupația de profesor itinerant și de sprijin va fi introdusă în Clasificarea ocupaţiilor din România – proiect / Pentru elevii cu nevoi speciale, încă există ocupația de „educator în unități de handicapați”

Ocupația de profesor itinerant și de sprijin va fi introdusă în Clasificarea ocupaţiilor din România, conform unui proiect de ordin privind completarea Clasificării ocupaţiilor din România, al ministrului muncii și…
Vezi articolul

Concursul pentru inspectori școlari generali și generali adjuncți va avea loc în primăvara aceasta, anunță ministrul Educației, iar cel pentru directori de școli, în vară. „Varianta de concurs din Legea lui Daniel Funeriu era mult mai bună decât ce avem astăzi”

Concursul pentru inspectori școlari generali și generali adjuncți va avea loc în primăvara aceasta, anunță ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, într-un interviu pentru HotNews.ro. Oficialul a spus și că va fi…
Vezi articolul

Discuții despre plângeri penale între primarul Constanței și o elevă de liceu, pe subiectul burselor de merit. Vergil Chițac: „Domnișoară, să nu vă alegeți dumneavoastră cu plângere pentru că faceți presiuni înaintea votului”

Asociația Elevilor din Constanța a acuzat, luni, că primarul Vergil Chițac vrea să taie bursele de merit ale elevilor în ședința consiliului local din 15 decembrie, potrivit unui comunicat de…
Vezi articolul