Copiii cu probleme de vorbire: Etapele dezvoltării limbajului la copii, de la 0 la 7 ani, și ce exerciții de logopedie pot face

Numărul copiilor cu probeme de vorbire este din ce în ce mai mare, deși populația școlară scade constant, a declarat pentru Edupedu.ro profesorul logoped Liliana Gălbinașu. Aceasta a precizat că o cauză o reprezintă abandonarea copiilor în fața telefoanelor, a tabletelor sau a televizorului. Salvați Copiii a anunțat la începutul săptămânii că toate lecțiile și jocurile logopedice pe care le-a dezvoltat pentru copiii cu deficienţe de vorbire vor fi publice pe site-ul Timlogo.ro. Profesorul spune că platforma este bună ca instrument de exersare, însă nu înlocuiește contactul direct cu părinții, care sunt principala sursă de învățare a vorbirii.

Contactat de Edupedu.ro, directorul Ascendia, Cosmin Mălureanu, a declarat că site-ul Timlogo.ro este rezultatul unui proiect de cercetare făcut împreună cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și cu Universitatea din București.

Timlogo este o platformă românească, care a fost dezvoltată în cadrul unui proiect de cercetare de către Ascendia împreună cu cele două universități, într-un grant dat de UEFISCDI care a acoperit o parte din costuri, a precizat Mălureanu. Pe site sunt exerciții de dicție, jocuri, aplicații și o listă cu specialiști la care părinții își pot face abonament.

Ce spune logopedul: Care sunt semnele de îngrijorare în dezvoltarea limbajului la copii
Exercitii de logopedie / Foto: Timlogo.ro

Contactată de Edupedu.ro, Liliana Gălbinașu, coordonatorul centrului logopedic interșcolar din București, a declarat că platforma și-a dovedit utilitatea în timpul vacanței de vară, când le-a dat copiilor să facă exerciții de aici, în lipsa interacțiunii directe cu ei.

Dacă copilul nu vorbește deloc și are 2 ani, nu e bine să stai și să aștepți. Un copil, la un an trebuie să spună deja câteva cuvinte – mama, tata, papa, caca sau alte cuvinte tipice”, a declarat logopedul.

Aceasta a precizat că semne de îngrijorare sunt și următoarele: “dacă la vârsta de 3 ani nu vorbește în propoziții, dacă ajunge la 4 ani și nu reușește să pronunțe aproape toate sunetele, iar dacă la 5 ani persistă sunete pe care nu le poate pronunța, atunci e clar că e o problemă și ar trebui să meargă la un specialist”.

Liliana Gălbinașu a afirmat pentru Edupedu.ro că o mare problemă o reprezintă lipsa de profesori logopezi. “La nivelul Bucureștiului, suntem 36 de profesori logopezi. Noi intrăm la grupa mare, clasa pregătitoare și clasa I, în prima lună a fiecărui an școlar și facem o identificare a copiilor care ar avea nevoie de identificare logopedică. E un fel de screening. Vedem cam 45.000 de copii anual, noi cei 36 la nivelul Bucureștiului”, a precizat aceasta.

Un profesor logoped se formează prin Facultatea de psihologie și științele educației și suntem angajați ai sistemului de învățământ. Mai sunt profesori logopezi în învățământul special, dar ei deservesc numai școala respectivă, în timp ce noi suntem la învățământul de masă”, a continuat Gălbinașu.

Aceasta a declarat că platforma poate să fie folosită în zonele unde logopedul este doar în reședința de județ. “Cine să facă atâția kilometri să ajungă acolo, pe când internetul ajunge mai ușor. Este o soluție de moment, pentru că părinții trebuie să se implice în educația copiilor. Apariția platformei trebuie să îi motiveze să lucreze. Dar timpul de calitate petrecut cu copilul nu îl înlocuiește: trebuie să te joci, să vorbești cu copilul peste tot, în parc, pe stradă, la magazin, să îi explici ce se întâmplă”, a povestit Liliana Gălbinașu.

Profesorul logoped a atras atenția că, “de la an la an, deși scade populația școlară, numărul copiilor care prezintă dificultăți de vorbire este din ce în ce mai mare”.

Eu aș pune creșterea pe seama educației din familie. Nu cred că se mai stă cu copilul, nu prea i se mai vorbește, sunt lăsați copiii cu un telefon, un televizor în față. Dar copiii învață prin imitație, de la adulți și de la copii. Îi sfătuiesc pe părinți să îi ducă în primul rând la grădiniță, pentru că cei mici învață prin imitație mai ales de la alți copii”, a declarat pentru Edupedu.ro profesorul logoped Liliana Gălbinașu.

Sfatul său este ca părinții să răspundă de fiecare dată, cu calm și cu exemple concrete la întrebările copilului “De ce?” sau “Cu ce e asta?”, pentru că așa învață copiii.

Etapele dezvoltării limbajului la copii, de la 0 la 7 ani, și ce pot face părinții

Etapele dezvoltării limbajului la copii au fost detaliate de UNICEF, într-un document aprobat de Ministerul Educației, cu scopul de a “oferi un cadru comun de referință în abordarea integrată a copilului prin toate serviciile de sănătate, îngrijire, protecție și educație care îl deservesc”.

Cum se dezvoltă capacitatea de ascultare și înțelegere la copii

Când începe copilul să înțeleagă semnificația limbajului și cum răspunde:


Dezvoltarea vorbirii propriu-zise

Informațiile de mai sus parte din documentul “Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani”, realizat de UNICEF.

Revenind la site-ul Timlogo.ro, directorul companiei, Cosmin Mălureanu, a declarat pentru Edupedu.ro că “logopedul vede istoricul fiecărui copil, ce exerciții a făcut acasă, pe ce perioadă și poate să îi dea fiecăruia exercițiile de care are nevoie, pe sunete, ca o prescripție digitală”. Acesta a adăugat că primul beneficiar îl reprezintă logopezii, care se pot înregistra pe platformă și au un instrument digital de educație logopedică, pe care îl pot da copiilor să continue exercițiile acasă.

Interesul nostru e ca fiecare copil care are probleme de vorbire să poată ajunge mult mai ușor la un logoped. Copilul lucrează cu logopedul la cabinet, dar mai departe părintele îl poate antrena pe cel mic acasă pe platformă și ăsta este cel mai important beneficiu: că unim și mai bine echipa de lucru copil, medic și părinte”, a continuat directorul Ascendia.

Foto: Pexels.com

Citește și:

Îți plac informațiile pe care le găsești la noi? Susține Edupedu.ro!
Become a Patron!

Exit mobile version