Înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2022 și care au frecventat grădinița se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de grădiniță, potrivit unui document în lucru obținut de Edupedu.ro. Menționăm că această prevedere s-a aplicat și anul trecut, după ce a fost eliminată evaluarea psihosomatică pentru copiii care au mers la grădiniță.
- DISCLAIMER Precizăm că acesta este un document în lucru și poate suferi modificări până la publicarea în Monitorul Oficial.
Articolul 6 alineatul (1) al documentului în lucru prevede că acești copii pot fi înscriși în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este unul corespunzător: „Părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, inclusiv, pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător”.
Cei care au frecventat grădinița și fac 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2022 pot fi înscriși la școală pe baza unei recomandări eliberate de grădiniță: „În situația copiilor menționați la alin. (1) care au frecventat grădinița, înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de unitatea de învățământ cu nivel preșcolar. Solicitarea de eliberare a recomandării prevăzute la Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta Metodologie poate fi depusă direct la unitatea de învățământ sau transmisă prin poștă/mijloace electronice. La solicitarea părintelui, unitatea de învățământ cu nivel preșcolar poate transmite recomandarea și prin poștă cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice.”
Situația nu este aceeași pentru copiii care nu au mers la grădinița sau pentru cei care acum s-au întors din străinătate. Astfel, ei vor fi evaluați de către centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE), în perioada prevăzută de Calendarul înscrierii în învățământul primar.
- Amintim că într-un alt document consultat de Edupedu.ro este precizat că pe 29 martie 2022 se va posta pe site-ul CJRAE/CMBRAE modelul de cerere – tip (Anexa nr. 2) pentru evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2022, inclusiv, și care nu au frecventat grădinița, s-au întors din străinătate.
- Evaluarea dezvoltării copiilor din categoria menționată anterior are loc în perioada 30 martie – 8 aprilie 2022.
În acest caz, părinții copiilor care trebuie să fie evaluați depun/transmit prin e-mail sau prin poștă, la CJRAE/CMBRAE, cererea-tip în care se solicită evaluarea copilului în vederea stabilirii nivelului de dezvoltare a copilului.
„Perioada de desfășurare a activității de evaluare a dezvoltării copiilor, efectuată de CJRAE/CMBRAE, precum și adresele acestor instituții la care se desfășoară evaluarea sunt afișate la avizierul și pe site-ul unităților de învățământ, CJRAE/CMBRAE și al inspectoratului școlar. Activitatea va fi realizată în intervalul orar 10,00-18,00, în baza unei programări telefonice, astfel încât programul de desfășurare să poată fi adaptat în funcție de solicitări”, se arată în documentul consultat de Edupedu.ro.
Rezultatul evaluării nu poate fi contestat și are caracter confidențial: „Rezultatul evaluării dezvoltării copilului este comunicat în scris, prin e-mail sau prin poștă, cu confirmare de primire, după caz, sau este înmânat direct părintelui/ tutorelui legal instituit/ reprezentantului legal care a solicitat evaluarea”.
Părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani până la data de 31 august, inclusiv, au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, potrivit sursei citate.
Citește și:
SURSE Calendarul de înscriere în clasa pregătitoare 2022: Pe 11 aprilie încep înscrierile
Foto: © Inara Prusakova | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.