Candidații la concursul național de Titularizare 2021, care vor să se angajeze în sistemul de Educație sau care vor să obțină un post pe perioadă nedeterminată, trebuie să depună un dosar la Inspectoratul Școlar Județean sau al Municipiului București. În cererea de înscriere obținută de Edupedu.ro, cerere elaborată de către Ministerul Educației, aflată acum în stadiu de document de lucru, apar 16 documente/acte/certificate pe care dosarul trebuie să le conțină.
Proba scrisă a concursului național de angajare în învățământ, Titularizare 2021 este programată să aibă loc pe 21 iulie 2021, la o săptămână după examenul de Definitivat 2021, programat pe 14 iulie.
Înregistrarea dosarelor de înscriere a candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2021, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere are loc în perioada: 11-17 mai 2021, potrivit calendarului.
Candidatul la Titularizare 2021 anexează la cererea de înscriere în următoarea ordine actele în original, respectiv în copie, certificate pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii la care funcţionează în anul şcolar 2020-2021 sau scanate color, după actele originale. (Documentele anexate pot fi certificate pentru conformitate cu originalul și la depunerea dosarului, în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original și a unei copii a acestuia. În situaţia în care documentele se transmit în format electronic, prin poştă electronică, acestea vor fi scanate color, după documentele originale, lizibil, la minimum 150 dpi.):
- Fişa de înscriere la concurs, asumată prin semnătură;
- Copie de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu numele, prenumele şi domiciliul;
- Copii de pe certificatele de naștere şi căsătorie (pentru solicitanţii care şi-au schimbat numele) sau de pe alte acte doveditoare privind schimbarea numelui (dacă este cazul);
- Copii de pe actele de studii, foile matricole şi certificatele de calificare (ultimele pentru absolvenţii liceului pedagogic/învăţământului postliceal), certificatele/adeverinţele de absolvire a modulului psihopedagogic (dacă absolvirea acestuia nu reiese din foaia matricolă);
- 1′) Absolvenţii promoţiei 2021 vor prezenta copia adeverinţei de la instituţia de învăţământ superior/postliceal/mediu din care să rezulte că au susţinut examenul de licenţă/absolvire/bacalaureat, media de absolvire a facultăţii/şcolii postliceale/liceului pedagogic, specializarea dobândită, media anilor de studii şi faptul că pe parcursul efectuării studiilor s-a frecventat şi promovat modulul psihopedagogic;
- Copii de pe certificatele de obţinere a gradelor didactice;
- Copie de pe actul de titularizare/repartizare pe perioada viabilității postului în învăţământul preuniversitar (dacă este cazul);
- Copie a acordului MEC, deciziei inspectoratului şcolar sau a întreprinderii de întrerupere a activităţii (dacă este cazul);
- Adeverinţa din care să rezulte vechimea efectivă în învăţământ (dacă este cazul);
- Copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor sau copie de pe carnetul de muncă dacă a mai fost angajat(ă) anterior anului 2012 și ulterior nu a mai avut calitatea de angajat(ă) (dacă este cazul);
- Copii ale avizelor şi a atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei, inclusiv avizul unității de învăţământ particular (dacă este cazul);
- Avizul/adeverinţa medical(ă) din care să rezulte ca sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ;
- Adeverință eliberată de unitatea de învăţământ la care sunt angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului școlar în curs;
- Declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, că nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei;
- Numai pentru titulari/angajați pe perioada viabilității postului adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte situaţia postului (structura pe ore şi discipline a catedrei, viabilitatea postului/catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu) şi copii ale deciziilor de detaşare din perioada 01.09.2011 – 31.08.2021 (dacă este cazul).
Pentru candidații care au depus dosare de înscriere la concursul național în ultimii 3 ani, lista documentelor necesare este mai scurtă – aceștia depun/transmit pentru înscrierea la concursul național, sesiunea 2020, la centrul de înscriere, cererea-tip însoțită obligatoriu de:
- Fişa de înscriere la concurs, asumată prin semnătură;
- Copie de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu numele, prenumele şi domiciliul;
- Copii de pe certificatele de naștere şi căsătorie (pentru solicitanţii care şi-au schimbat numele) sau de pe alte acte doveditoare privind schimbarea numelui (dacă este cazul);
- Copii ale avizelor necesare ocupării postului didactic/catedrei (dacă este cazul);
- Avizul/adeverinţa medical(ă) din care să rezulte ca sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ;
- Adeverință/adeverinţe eliberată/eliberate de unitatea/unitățile de învăţământ la care sunt angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului școlar în curs;
- Declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, că nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei;
- Numai pentru titulari/angajați pe perioada viabilității postului adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte situaţia postului (structura pe ore şi discipline a catedrei, viabilitatea postului/catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu) şi copii ale deciziilor de detaşare din perioada 01.09.2018 – 31.08.2021 (dacă este cazul).
Notă: În situaţia în care au apărut modificări faţă de documentele depuse la dosar în anii anteriori, candidații care au depus dosare de înscriere la concursul național în ultimii 3 ani, mai depun/transmit pentru înscrierea la concursul național, sesiunea 2021, la centrul de înscriere, anexat la cererea-tip, documente în completarea dosarelor depuse în anii anteriori:
- Copii de pe actele de studii, foile matricole şi certificatele de calificare (ultimele pentru absolvenţii liceului pedagogic/învăţământului postliceal), certificatele/adeverinţele de absolvire a modulului psihopedagogic (dacă absolvirea acestuia nu reiese din foaia matricolă);
- Copie de pe ultimul document de titularizare/repartizare pe perioada viabilității postului în învăţământul preuniversitar;
- Copii de pe ultimul certificat de obţinere a unui grad didactic;
- Copii ale atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei (dacă este cazul).
Consultați aici calendarul examenului de Titularizare 2021, iar aici găsiți calendarul etapelor de mobilitate 2021.
Foto: © Inna Getmanec | Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.