Contestațiile la Evaluarea Națională și la Bacalaureat să fie depuse după ce elevii își văd lucrările deja evaluate și notele date de fiecare dintre cei doi sau patru profesori corectori – solicitări făcute de mai multe organizații către ministra Educației Ligia Deca

16.869 de vizualizări
Foto: captură – ghidul profesorului asistent
Mai multe măsuri menite să transparentizeze examenele naționale sunt solicitate printr-o scrisoare deschisă publicată de către vicepreședinta Federației Părinților și Aparținătorilior Legali (FEPAL) depusă la Ministerul Educației, adresată ministrei Ligia Deca. În petiție este menționat că textul a fost semnat de mai multe „federații, asociații, părinți, elevi şi cetăţeni”. Aceste entități nu sunt citate sau numite în mesaj.

Una dintre principalele solicitări adresate Ministerului Educației este emiterea unui ordin de ministru care să pună în practică două lucruri începând cu sesiunea 2024 a Evaluării Naționale și a examenului de Bacalaureat. Printre prevederile propuse se numără:

  1. Afișarea notelor acordate de cei 2 sau, după caz, 4 corectori la probele scrise ale Evaluării Naționale și ale Bacalaureatului, la fiecare probă, pentru a asigura transparența și echitatea în procesul de evaluare.
  2. Posibilitatea ca elevii să conteste lucrările lor după vizualizarea acestora în format digital, pentru a elimina contestațiile “în orb” și pentru a asigura o contestare conștientă și informată.

Semnatarii scrisorii deschise au subliniat faptul că aceste propuneri nu aduc dezavantaje pentru niciuna dintre părțile implicate, ci dimpotrivă, aduc beneficii semnificative pentru toți cei implicați în procesul educațional. Ele contribuie la eliminarea stresului și presiunii inutile exercitate asupra elevilor, asigurând în același timp un proces de evaluare mai transparent și echitabil.

În încheierea scrisorii, semnatarii și-au exprimat speranța că Ministerul Educației va lua în considerare aceste solicitări și că va colabora cu toți actorii implicați pentru a îmbunătăți sistemul de învățământ din România. Ei au subliniat importanța dialogului și colaborării pentru construirea unui sistem educațional mai bun, care să ofere șanse egale tuturor elevilor din țară.

Redăm textul privind scrisoarea deschisă:

„În contextul noii legi a educației, promovată în Guvernul României de Ministerul Educației pe care îl conduceți, aprobată apoi în Parlamentul României, care prevede expres:

I. Respectarea următoarelor principii:

Transparenței; Incluziunii; Centrării Educației pe beneficiarii primari; Participării si Responsabilității Părinților; Fundamentării deciziilor pe dialog social şi consultare; Asigurării Integrității Psihice; Datelor Deschise; Interesului Superior al Elevului stipulate la art. 3 lit. j); l); m); n); p); ț); ş); v);

II. Respectarea următoarelor valori care stau la baza învățământului preuniversitar:

Colaborarea, Echitatea, Integritatea, Respectul, Responsabilitatea = asumarea conştientă menţionate la art.2 lit. a); d); f); h); i)

Vă facem cunoscută solicitarea noastră (federații, asociații, părinți, elevi şi cetăţeni) de a emite, de îndată, un ordin de ministru care să pună în practică aceste principii şi valori, începând chiar cu această sesiune 2024 a Evaluării naționale şi a Examenului de Bacalaureat, având următoarele prevederi:

1. La afișarea notelor la probele scrise ale Evaluării Naționale și ale Bacalaureatului să apară notele acordate de cei 2 sau după caz 4 corectori din care a rezultat media ce a generat nota elevului, la fiecare probă;

2. Să existe posibilitatea ca contestațiile elevilor să fie făcute după vizualizarea lucrării elevului în format digital (oricum lucrările sunt scanate). Astfel, se evită contestațiile “în orb”.

Punctul 1 – nu presupune decât afișarea(printarea) unui tabel mai mare care conţine câteva coloane în plus (2 coloane /max 4 coloane în plus).

Notele acordate de corectori, la fiecare probă există în sistem la data afişării rezultatelor.

Aceste note aparţin elevului şi NU există nici un motiv pentru a fi ascunse, iar beneficiarii primari şi secundari au tot dreptul de a cunoaşte din ce s-a format nota la fiecare probă.

Punctul 2 – nu poți contesta un document/notarea unui document, dacă nu vezi documentul, adică ceea ce contești.

Rolul fundamental al educaţiei este ca un elev să vadă concret şi exact unde şi ce a greşit, să inţeleagă de ce a greşit, pentru ca in viitor să nu mai comită aceeaşi eroare. Fără a avea în faţă lucrarea sa, realitatea concretă a ceea ce a scris, doar bazȃndu-se pe amintiri şi propiile impresii, nu va cunoaşte cu precizie esenţa erorii sale şi va presupune în ce a constat aceasta. Astfel, insăşi existenţa educaţiei este pusă sub semnul întrebării.

Argumentele în favoarea celor solicitate sunt:

1. Aceste modificări nu dezavantajează pe nimeni și produc numai beneficii pentru toate părțile implicate(elevi, profesori, părinţi);

2. Se elimină stresul, presiunea psihică inutilă şi suplimentară exercitată asupra copiilor, care nu vor mai trebui să fie puşi în situaţia de a răspunde unui tir de intrebări ale părinţilor/profesorilor cu privire la modul cum au rezolvat cerinţele subiectelor, să fie puşi să-şi amintească cu acurateţe maximă ce au scris pentru a şti părintele dacă are sens o contestaţie sau nu;

3. Se elimină aşteptarea nefondată a adulţilor, ca un minor, după ce a trecut printr-o probă solicitantă emoţional, după ce a stat 2 ore sub presiune psihică şi în concentrare maximă să poată reda cu o precizie de cȃteva sutimi, ce a făcut la acea probă(realitatea, de ani de zile, ne arată că diferenţierea pentru accederea la un liceu sau altul se face la 3-5 sutimi = 0,03-0,05 puncte). E vorba de sute, poate chiar peste o mie de elevi care sunt departajaţi intr-un interval de 40 sutimi;

4. Se respectă dreptul fundamental al cetăţeanului de a fi corect informat înainte de a contesta un document/acţiune, astfel decizia oficială/formală (semnarea unei cereri de contestare) se produce în cunostinţă de cauză, nu bazat pe vorbe/impresii/aduceri aminte ale copilului;

5. Dispar discuţiile nefondate, arbitrariul, presupunerile privind acoperirea nedreptăţilor şi orice elemente negative cu referire la notarea lucrărilor;

6. Dispar acţiunile, eforturile inutile şi lucrurile care nu au sens, care nu duc la nici o finalitate (de ex: vizualizarea lucrării după ce nota şi media nu mai pot fi modificate).

7. Se diminuează numărul de contestații deoarece cei care fac contestații pe principiul că „poate mai câștigă ceva” vor dispărea/ vor fi mult mai puţini;

8. Lucrările sunt ale elevului si are tot dreptul ca imediat după finalizarea probelor să aibă acces la vizualizarea lor, să vadă concret şi exact ce a greșit și de ce a greșit;

9. Sunt validate practic toate principiile și valorile obligatorii impuse de lege si menţionate mai sus.

10. Se păstrează în continuare confidențialitatea tuturor datelor participanţilor(elevi şi corectori) deoarece, nu se modifică nimic la afişarea rezultatelor, doar apare cȃte o notă în plus la fiecare probă (sau 3 note în plus dacă lucrarea este recorectată).

11. Cele două propuneri nu presupun costuri financiare, birocrație excesivă indusă de un parcurs parlamentar, eforturi logistice și de muncă suplimentare.

Procedura de rezolvare a cerinţelor, explicaţiile care arată că nu presupun cine ştie ce eforturi, argumentaţia extinsă şi explicaţiile pe larg se regăsesc în scrisoarea deschisă completă (atasata la prezentul extras, alaturi de numeroase semnaturi).

Atât prima cât și cea de-a doua cerinţă pot fi ușor îndeplinite de dvs. atâta timp cȃt există voință, dorința de a îmbunătăți lucrurile, deoarece lucrările scanate ale elevilor există înainte de data afişării rezultatelor, iar notele tuturor corectorilor se ştiu la data afişării acestora.

Nu există respect și responsabilitate atât timp cât unii beneficiari(cei secundari) sunt ținuți departe de procesul decizional de notare, dacă nu există o consultare reală și o comunicare transparentă pe acest subiect. Nu există asumare conștientă atât timp cât contestăm în scris ceea ce nu vedem și ne bazăm doar pe vorbe și păreri.

Chiar dacă până acum s-a întâmplat altfel, acesta nu reprezintă un argument pentru ca lucrurile să continue așa, pentru a persista în eroare și a nu îmbunătăți nimic.”

Menționăm faptul că organizația noastră susține prezenta Scrisoare deschisă și solicită Ministerului Educației să primească de urgență în audiență un grup reprezentant al semnatarilor”.


21 comments
  1. Susțin această idee, deoarece fiul meu avea nevoie doar de 0,09 puncte sa ia media 6 la Bac.In urma contestației pe care a depus o fiul meu a primit cu 1,15 puncte mai puțin.
    Daca vedea lucrarea corectată putea sa fie lămurit dar așa totul pare o dilema și nu înțeleg de ce așa diferența de la prima corectare fata de contestație.
    Pentru minimul de 0,09 puncte o luam de la capăt anul viitor.
    Asta e din păcate sistemul de învățământ din România.

  2. Cererea părinților este justificată in situația in care contestă nota copilului minor, care spune că “a scris tot”, dar a luat 2. Cu mai mulți ani in urmă un părinte nu a încetat să ceară o altă evaluare “copilul a scris la bac de nota 9″ – până nu a văzut lucrarea, cu doar 3 rânduri redactate…
    Problema nu este că nu-și amintește candidatul ce a scris, ci că părintele nu poate fi sigur că-i spune adevărul… nu poate ști dacă a dat banii degeaba la meditații ( oare câți părinți care le dau banii ,,pentru meditații” știu că sumele ajung de fapt la coafor, gene, telefon nou, sau cine știe ce alte cumpărături)

  3. Propun ca elevii, după terminarea probei, sub supravegherea profesorilor sa isi fotografieze lucrarea. Este clar ca nu mai pot fi suspiciuni de neamintire a celor scrise.Astfel, pot discuta asupra lucrărilor lor cu parintii sau profesorii indrumatori exact dupa terminarea probelor.

  4. Sunt intrutotul de acord cu revisionare lucrarilor de care elevi, trebuie sa se puna accent si pe supraveghere, in momentul in care se incepe scanarea lucrarilor, se copiaza foarte intens!

  5. *Având acest link către lucrarea scanată corectată și profesorul de la clasă și părinții și profesorul (profesorii) de la meditație pot să vadă concret reușita/esecul muncii lor de 4 ani/1 an etc

    Hai, Deca cu digitalizarea transparentă dacă te lasă partidul/partidele!

  6. Acum că ne-am ,,digitalizat” se poate mai mult.

    Cu un cod si un link de acces sa poată fi accesată lucrarea scanată (fără numele elevului desigur)

    Oricum lucrarea e deja salvată intr-un server și primește un cod unic după corectare!

    Mai multă transparență nu ar putea exista.

    Desigur asta vine cu consecințe sociale!

  7. Nu s-a solicitat ce scrie in TITLU !
    NU SE SOLICITA ca elevii sa vada corectarea. Se solicita ca elevii sa vada lucrarea depusa si deja scanata.
    ACEST DEMERS NU E INDREPTAT IMPOTRIVA NIMANUI. Nu doreste nimeni sa vada cum au corectat profesorii si cum au notat acestia subiectele.
    Se solicita, ca elevii sa vada EXACT si CONCRET ce au scris si astfel sa aiba reprezentarea reala,faptica a greselilor facute. Nu sa faca presupuneri sau sa aiba false impresii. Cine poate reproduce exact 2,3,4,5 pagini scrise dupa ce sta in stres 2 ore ? De unde stie un elev de ex unde a pierdut 0,20 – 0,5-0,7 puncte ?
    Se solicita sa existe acces la lucrare dupa data scanarii, inainte de data afisarii rezultatelor.
    Educatie, asta inseamna sa vezi unde ai gresit, ce ai gresit, cum era corect ca apoi sa nu mai repeti greseala.

  8. Scoala si ministerul si-au batut joc de elevi ani la rand. Abia aștept sa imi vad elevii ajungând mai sus in viata decat cei care i-au batjocorit. Toata lumea stie ca intr-un oras mare daca nu esti la o scoala buna vei lua cu minim 2 pct mai putin cu mici exceptii. Trist! Asta e Romania corupta!!!

  9. Digital!!!!!!!! Ați citit cu atenție? Dacă poate corecta ” preamăritul” și “sfântul” profesor de la Constanța la Baia Mare , de ce nu poate justifica? Elevul învață , se străduiește și spoi stă la cheremul unui profesor prost dispus .

  10. Lucrarile nu au niciun semn facut de profesorii corectori. Sunt exact asa cum le-au predat copiii. Ce sa vada, practic? Notele, nu? Si cu ce ii ajuta in luarea unei decizii pentru contestatie?

    1. Elevii nu se uita după nici un semn facut de profesorii corectori, ei se uita sa vadă dacă ce au scris e corect conform baremului. De asemenea, ii va ajuta enorm dacă pot vedea ce au scris pentru a se consulta cu profesorii și, implicit, pentru a lua o decizie cât mai buna

    2. Lucrarile nu au semne facute de profesorii corectori intr-adevar, dar ii ajuta pe elevi enorm de mult, deoarece ei pot avea acces la ce au scris in mod obiectiv (in loc sa isi aduca aminte fiecare detaliu din haosul examenului de bac de 3 ore). Ei pot compara ce au scris pe foaie cu ce este in barem si se pot consulta eventual cu profesorii, ceea ce duce, implicit, la o decizie mult mai buna.

      Rostul examenului de bac este de a evalua in mod obiectiv capacitatea elevului, dar si corectorii sunt oameni si pot gresi, iar elevii care dau examenul au tot dreptul de a vedea notele date de fiecare evaluator.

  11. Și cum o să justifice un corector din Constanța nota dată unui elev din Baia Mare?Cine la care se deplasează?Și cât o să dureze tot balamucul?La cum este românul, toți o să dorească să conteste ca să se afle în treabă!

    1. Nu are de ce sa justifice, exista barem! Iar baremul e publicat in ziua examenului, la ora 15:00, adica atunci cand examinatii isi mai amintesc cate ceva din ce-au scris. Nu la o saptamana dupa, cand ala “vrea sa-si vada lucrarea”, de parca n-a scris-o el!

  12. Să vadă ce, mai exact? Nu se fac notații pe paginile lucrării, tocmai în ideea că pot fi trimise la recorectat.

    Să vadă ce au scris? Nu mai țin minte asta așa iute?

    1. Cititi va rog tot textul scrisorii . Nu doreste nimeni sa se vada cum a corectat profesorul . Nu asta e scopul si nici dorinta oamenilor.
      Dl. Mihai va fac public o provocare.
      Dati dvs. un test de limba romana de clasa a 8-a in prezenta mea si a inca 2 persoane si apoi peste 20-30 minute va rog sa reproduceti exact ce ati scris in el.
      O sa va rog sa mentineti exact : marcarea paragrafelor, coerenta textului + proprietatea termenilor toate sa fie la fel, corectitudinea gramaticala si respectarea normelor de punctuatie sa le pastrati.
      La fel, va rog ca la tema comuna a celor doua texte, argumentarea si asocierea fragmentului sa aveti amabilitatea sa scrieti exact cum e in lucrare sa nu uitati vreo virgula sau sa folositi alti termeni care sa fie mai adecvati.
      Aveti in vedere , va rog, ca a doua oara aceleasi subiecte vi se vor parea mai usoare si veti avea psihologic tendinta sa “scrieti mai bine”.
      Dupa aceea luam cele 2 lucrari si le comparam . Ce ziceti va bagati ? Mai mult, dvs. sunteti un adult, in mod cert mult mai instruit si cu o experinta mai vasta decat un copil minor de 14 ani.

      1. Mă apropii de 50 de ani, dar mai am ținere de minte. Am dat nenumărate examene și concursuri în viață, n-am avut nevoie să-mi revăd lucrarea pentru a ști dacă am fost în barem sau nu. Hai să nu exagerăm.

        Cât despre contestație… Dacă ai un dubiu că nota obținută nu e cea corectă și că meriți mai mult, depui contestație și gata. Nu mai stai să te calculezi c-o fi, c-o păți. Față de sistemul anterior, când nota era corectată doar la o diferență de cel puțin 50 de sutimi, sistemul ăsta, cu nota finală doar după recorectare, indiferent cu cât variază față de prima, pare mai bun pentru cei care chiar au dreptate să conteste…

        Sigur, dacă de fapt tu nu prea crezi că meritai mai mult, dar poate-poate era acolo o sutime în plus de câștigat… dar n-ai curaj încă, pentru că poate-poate era o sutime (sau mai multe) de pierdut – aia e situația. Evaluarea riscurilor e parte a traseului educațional și de altfel, e o abilitate perfect utilă pentru viața normală. Exersați-vă această abilitate, o să aveți nevoie de ea.

        PS N-am avut ocazia să repet lucrări la examene/concursuri, generația mea chiar învăța pentru ele și n-aveam nevoie de ”antrenamente” pentru susținerea unui test. Nu mă refer la exersarea cunoștințelor, ci strict la rezolvarea de ”subiecte model sau subiecte date anterior” de care au parte elevii de 15 ani încoace. De atunci nimeni nu mai învață constant, pe parcursul anului/anilor, ci doar pentru rezolvarea testului, care pentru ei reprezintă singurul scop al școlarizării. Jos am ajuns, când nota e singurul lucru care contează…

        1. Pai, daca te aproprii de 50 de ani inseamna ca ai dat admitere la liceu .
          Se pare ca te faci ca nu intelegi despre ce e vorba sau AI ALTE INTERESE.
          Cand dadeai examen, atunci , nu exista ca intre 9,65 si 10,00 la admitere sa fie 1200-1400 de elevi in Bucuresti.
          Nu exista ca la liceele bune departajarea sa se faca la 2- 3 sutimi (adica 0,02-0,03 puncte).
          Erau si note de 9,50 si note de 9,20 si note de 9 si de 8,50. La un liceu bun intrai la mate fizica si cu 9,30 (acum ultima medie poate fi 9,92 si intre 10 si 9,92 sunt sute de elevi)
          Despre asta e vorba. Intelegi acum de ce conteaza 10 sutimi, 15 sutimi sau 20 de sutimi ?
          Dar ai evitat sa te bagi la ce ti-am propus public (iti e frica sa te supui unui test public fiindca sti ca 20 de sutimi le pierzi si nici nu sti unde).

      2. Foarte adevărat! Elevii merita mai multa atentie pentru munca depusa, iar o parte din cerintele lor chiar ar trebui aplicate. Sunt profesori care evaluează după bunul plac sau starea de spirit. Nu poți nota un copil gândind doar ca nu ți-a plăcut modul de abordare a unui subiect. Sunt profesori care nu ar trebui sa se regăsească pe lista evaluatorilor. Multa bafta atât celor care susțin examenul de evaluare nationala cât și celor ce susțin bacalaureatul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Organele de cercetare penală, sesizate de Ministerul Educației în cazul a trei școli din care subiectele la română, de la Evaluarea Națională, au fost făcute publice înainte de termen, anunță ministrul Cîmpeanu

Organele de cercetare penală au fost sesizate de Ministerul Educației în cazul a trei centre de examen din care subiectele de la proba scrisă de Limba și literatura română au…
Vezi articolul

Geografia nu este materie de Bacalaureat în ”viziunea Andronescu”. Societatea Română de Geografie: un ministru sau un consilier nu doreşte ca Geografia să formeze conştiințe

O petiție lansată pe internet pentru menținerea Geografiei ca variantă de opțiune pentru examenul de bacalaureat a strâns deja peste 6.500 de semnături. Profesorii au reacționat astfel după anunțul de…
Vezi articolul