Contestații la Evaluarea Națională: Cum se depun și care este procedura de rezolvare a contestațiilor

21.113 vizualizări
Foto: Pexels.com
Contestațiile la Evaluarea Națională 2019 se depun astăzi, între orele 14:00 și 20:00, la școala la care elevii au dat examenele, stabilește ordinul de ministru prin care este aprobat calendarul examenelor de anul acesta. Elevii nemulțumiți de notele pe care le-au obținut pot să depună contestație, împreună cu părinții. Amintim că ministerul Educației a publicat astăzi rezultatele de la evaluare, atât la avizierele școlilor, cât și pe evaluare.edu.ro.

Contestațiile vor fi soluționate în decursul a 3 zile, iar rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2019 vor fi afișate pe 29 iunie 2019.

Elevii care depun contestație semnează la școală, alături de părinți, o declarație-tip, în care menționează că au luat la cunoștință că nota pe care o vor obține la contestație poate să le modifice nota inițială fie prin creștere, fie prin descreștere.

Fiecare lucrare contestată este reevaluată și notată de câte doi profesori. Evaluarea lucrărilor de examen se face “cu respectarea strictă a baremului”, pe baza unui punctaj pe scara 1-100; se acordă 90 de puncte pentru răspunsurile corecte și complete și 10 puncte din oficiu. După evaluare, fiecare profesor stabilește nota prin împărțirea la 10 a punctajului obținut de elev, fără rotunjire, și o trece pe lucrare, se arată în metodologie.

De precizat că baremul prevede că “Pentru orice soluție corectă, chiar dacă este diferită de cea din barem, se acordă punctajul corespunzător”.

În cadrul etapei de contestații, notele puse după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială. Dacă se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota inițială și cea de la contestații, președintele comisiei de contestații numește o a treia comisie, formată din alți doi profesori cu experiență, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestații. “Reevaluarea se face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu strictețe baremul de evaluare și notare și toate procedurile de evaluare”, se arată în ordin. Nota acordată de a treia comisie este nota finală a comisiei de contestații.

Nota finală reprezintă media aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de cei doi profesori evaluatori, fără rotunjire. Nota finală este trecută pe lucrare de către președintele comisiei, în prezența profesorilor evaluatori, și este înregistrată în catalogul evaluării naționale, prevede Ordinul privind organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2018-2019.

Nota de la contestații este definitivă, indiferent de punctajul obținut, în plus sau în minus, față de nota primită inițial. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de elev la proba respectiv

Calendar Evaluarea Națională 2019

18 iunie 2019    Limba și literatura română
20 iunie 2019    Matematică
21 iunie 2019    Limba și literatura maternă

25 iunie 2019    Afişarea primelor rezultate (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele14:00 – 20:00)
29 iunie              Afișarea rezultatelor finale

Elevii și părinții pot vedea lucrările proprii de la examen. Care sunt condițiile

Elevii și părinții pot să ceară comisiei județene de evaluare națională să vadă una sau toate lucrările de examen ale propriului copil, însă numai după afișarea rezultatelor finale. Deci pot depune această solicitare abia după etapa de soluționare a contestațiilor.

La vizualizarea lucrării, elevul trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte sau un reprezentant legal.

Consultarea lucrării de examen nu poate conduce la reevaluarea sau la modificarea notelor.

La ce contează media de la Evaluarea Națională

Evaluarea Națională este examenul susținut de absolvenții clasei a VIII-a pentru evaluarea “externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial”, potrivit definiției pe care o găsim în Metodologia (actul care cuprinde regulile) de organizare a Evaluării naționale din 2011, în vigoare și anul acesta.

Evaluarea Națională se desfășoară în fiecare an, într-o singură sesiune. Examenele evaluării nu pot fi “picate”. Notele obținute de elevi la examenele Evaluării naționale contează în proporție de 80% la admiterea la liceu (restul de 20% este reprezentată de media V-VIII). Nu există notă minimă de admitere la liceu sau în școala profesională, intrarea într-o clasă sau alta fiind limitată de numărul de locuri și de concurență.

Atât elevii de la stat, cât și cei din învățământul particular susțin Evaluarea Națională fără taxă.

Elevii care nu au dat examenele de Evaluare Națională vor intra la școala profesională sau liceu, întrucât învățământul obligatoriu continuă și după clasa a VIII-a. Însă ei vor intra pe locurile rămase după admiterea celor cu examen.

Calendar admitere liceu 2019

3 – 7 iulie 2019 Elevii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere la liceu
4 – 8 iulie 2019 Elevii și părinții verifică fişele de înscriere la liceu și corectează eventualele greşeli în baza de date computerizată
12 iulie 2019     Repartizarea computerizată la liceu a absolvenţilor clasei a VIII-a

Media de admitere la liceu, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională (contează în proporție de 80%), şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a (20%).

Documentele oficiale care fixează cadrul de desfășurare a Evaluării Naționale 2019:

Photo by rawpixel.com from Pexels

Citește și:

 

 


2 comments
  1. Crâșmariu Doina ( profesoara de romană ) școala gimnaziala nr 195
    da teste de o ora in 20 de minute și se plimba printre bănci chiar dacă e corona și se ia de copii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul educației anunță o nouă rundă de negocieri cu sindicatele, după greva de avertisment din învățământ și leagă posibilitatea ca salariile profesorilor să crească de încasările la buget până la rectificare

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, recunoaște că revendicările profesorilor sunt justificate, și spune că la rectificarea bugetară s-ar putea găsi soluții pentru plata salariilor cadrelor didactice, la nivelul stabilit prin lege,…
Vezi articolul

Accesul în Inspectoratul Școlar Județean Mureș va fi limitat, iar intrarea va fi permisă obligatoriu cu mască doar celor care au „de rezolvat situații urgente” / Măsura luată în contextul răspândirii gripei

Accesul personalelor în incinta Inspectoratului Școlar Județean Mureș va fi limitat, în contextul creșterii cazurilor de gripă, după cum anunță instituția. Cei care vor intra în inspectorat pentru rezolvarea unor…
Vezi articolul