Consultarea publică despre profilul și standardele profesionale pentru profesori a fost prelungită până duminică, 18 august, potrivit unui anunț al ministerului Educației de pe edu.ro.
„12.08.2024 – Anunț: Consultarea publică privind proiectul disponibil mai jos se prelungește până în data de 18.08.2024, inclusiv”, scrie pe site-ul Ministerului Educației.
Profilul și standardele profesionale ale cadrelor didactice au fost puse în consultare publică pe 30 iulie de Ministerul Educației, inițial cu termen de dezbatere 10 zile calendaristice.
Pe 9 august, de la ora 11:00, în plin concediu al profesorilor și angajaților din școli, instituția a organizat online o dezbatere publică pe tema proiectului „Profilul și standardele profesionale ale cadrului didactic din învățământul preuniversitar”.
Deși standardele vor fi aplicate tuturor profesorilor – actuali și viitori -, dezbaterea nu a fost anunțată de Ministerul Educației și a fost publicată pe site-ul instituției într-o secțiune cu vizibilitate redusă. Ministerul Educației împreună cu instituțiile din subordine și pe care le coordonează constituie cel mai mare angajator din România – aproape peste 302.000 de angajați (sursa).
Edupedu.ro a scris pe larg despre prevederile din proiect:
- Profesorii de gimnaziu și liceu trebuie să țină cont de experiențele de viață și interesele elevilor atunci când predau – proiect profilul și standardele profesionale
- Depășirea obstacolelor sociale și financiare ale elevilor pentru a progresa în educație este responsabilitatea învățătorilor – proiect profilul profesorului de învățământ primar
- Profilul și standardele profesionale ale cadrului didactic pentru educație timpurie – proiect
- Profilul profesorului din învățământul tehnologic și tehnologic dual, pe legea educației Deca. Acesta poate organiza stagii de pregătire practică – proiect
- Profesorii din școli și licee trebuie să cunoască fiecare elev și modul în care învață pentru a-și adapta predarea – proiect profilul profesorilor
Ordinul ministrului educației privind aprobarea standardelor profesionale și a profilului profesional al personalului didactic din învățământul preuniversitar avea termen de adoptare 31 mai 2024.
DOCUMENT DESCARCĂ Profilul profesorului și standardele profesiei didactice 2024:
Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise pe următoarele adrese de e- mail:
- liliana.preoteasa@pmu.ro
- oana.mosoiu@pmu.ro
- dgmrurs@edu.gov.ro – conform Ministerului Educației.
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.