Consultanța juridică pentru școli. Procedura operațională a fost publicată de ISJ Bihor. Ce au de făcut școlile dacă primesc citații și chemări în judecată – document

263 de vizualizări
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com
Procedura operațională privind consultanţa și asistența juridică pentru unitățile de învățământ a fost publicată de Inspectoratul Școlar Județean Bihor. Edupedu.ro a scris că toți directorii de școli au obligația să solicite consultanță și asistență juridică de la inspectoratul școlar pentru toate procesele în care este implicată școala, potrivit ROFUIP 2024. Vezi mai jos, în articol, ce au de făcut școlile dacă primesc citații, chemări în judecată și alte documentele judecătorești.
  • Conform Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, asistența juridică pentru școli și grădinițe se asigură de către inspectoratele școlare, prin consilierul juridic, la solicitarea scrisă a directorului.

În procedura ISJ Bihor se arată că modul de lucru este următorul: persoana interesată transmite în scris o cerere/adresă prin care solicită expres consultanță și asistență în problema apărută. Consilierul juridic analizează toate aspectele semnalate de către școala solicitantă şi răspunde punctual. În condiţiile în care consideră necesar, solicită şi punctul de vedere al celorlalte compartimente din școala solicitantă sau inspectoratului școlar pe aspecte tehnice, financiare sau de altă natură care nu intră în sfera lui de competenţe. 

Responsabilitățile și răspunderile consilierului juridic, potrivit procedurii ISJ Bihor

Consilierul juridic acordă asistență și consultanţă juridică, opinia lui fiind consultativă.

Consilierul juridic formulează punctul său de vedere potrivit prevederilor legale şi a crezului său profesional.

Consilierul juridic manifestă independenţă în relaţia cu organele de conducere ale persoanei juridice unde exercită profesia, precum şi cu orice alte persoane din cadrul acesteia; punctul de vedere formulat de către consilierul juridic în legătură cu aspectul juridic al unei situaţii nu poate fi schimbat sau modificat de către nicio persoană, consilierul juridic menţinându-şi opinia legală formulată iniţial, indiferent de împrejurări.”

Dacă o școală se adresează IȘJ Bihor, înștiințând cum că a fost dată în judecată sau a fost citată într-un dosar, i se transmit informațiilor care o privesc. Conform procedurii, cu prioritate se face mențiunea către școală de a discuta în Consiliul de Administrație al unității de învățământ necesitatea de a contracta serviciile unui avocat care să reprezinte școala în fața instanței de judecată, cu trimitere la ordonanța de urgență nr. 26 din 6 iunie 2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative.

Școala a primit o comunicare cu cererea de chemare în judecată

Școala a primit o citație

Școala a primit o citație într-un dosar cu obiectul ordonanță de plată

Școala a primit o comunicare a unei hotărâri judecătorești

Procedura Inspectoratului Școlar Județean Bihor poate fi consultată mai jos:

Informații de context

Școlile nu au dreptul, prin reglementarea actuală, să angajeze juriști, un astfel de post fiind inexistent în lista posturilor din unitățile de învățământ. Au consilier juridici inspectoratele școlare, dar, conform organigramelor acestora, exista doar un consilier juridic în fiecare județ. Asta în condițiile în care numărul de unitățile de învățământ variază de la 100, la peste 200 per județ, iar în București sunt peste 400.

Legea nr. 514 din 28 noiembrie 2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic prevede:

Articolul 4 – Consilierul juridic în activitatea sa asigura consultanță și reprezentarea autorității sau institutiei publice în serviciul careia se afla ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă, apara drepturile și interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autoritățile publice, instituțiile de orice natura, precum și cu orice persoană juridica sau fizica, română sau străină; în condițiile legii și ale regulamentelor specifice unității, avizeaza și contrasemnează actele cu caracter juridic.”

Persoana  juridică care are rolul de angajator pentru consilierul juridic este inspectoratul școlar.

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Directorii de școli au obligația să solicite consultanță juridică de la inspectoratul școlar pentru toate procesele în care e implicată școala – ROFUIP 2024
Școlile vor primi consultanță juridică obligatorie, dacă directorul solicită, de la consilierii juridici ai inspectoratelor școlare – propunere în proiectul de ROFUIP 2024 / Conform organigramelor, există un singur consilier juridic pentru un județ

1 comment
  1. Este ILEGALĂ prevederea din ROFUIP conform căreia juristul ISJ asigură consiliere școlilor, deoarece el nu are contract de muncă încheiat cu școala, ci cu ISJ. Legea nr. 514/2003 este cât se poate de clară în acest sens…..dar ce să te faci cu ME care încalcă legea constant prin tot felul de acte administrative !!!!! Cine face așa ceva săvârșește infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marcel Ciolacu, despre majorarea salariilor profesorilor: Ca premier, voi livra la milimetru ce am promis. Acest guvern va face dreptate dascălilor. Este nevoie de criterii de performanță. Profesorii care muncesc din greu trebuie răsplătiți, trebuie să câștige mai mult, pentru că așa este normal

Marcel Ciolacu, președinte PSD, le-a spus profesorilor și angajaților din Educație că în calitate de premier, va livra “la milimetru ce am promis împreună cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă”, în…
Vezi articolul
Inchidere scoli pe fondul crizei sanitare. Tot mai multe tari si regiuni europene au decis sa opreasca accesul elevilor in scoli.

Unele țări și regiuni europene închid temporar școlile. Caz aparte în Cehia, țară care raportează multe infectări în rândul elevilor și profesorilor / Alte zone – îngrijorate de elevii mari și studenții care merg la petreceri și cluburi de noapte

Unele țări și regiuni din Europa au început să închidă, temporar, școlile din cauza pandemiei de Covid-19 sau să asocieze mediul școlar cu noul val epidemic, contrar curentului produs după…
Vezi articolul

Orban: Cer autorităților locale și unităților școlare să achiziționeze tablete, acestea se dau familiilor în comodat / Dacă într-o localitate nivelul de răspândire a virusului scade, tabletele respective pot fi distribuite către altă localitate în care crește numărul de infectări

Cer autorităților locale și unităților școlare să achiziționeze tablete, a declarat premierul Ludovic Orban la o conferință de presă miercuri seara, potrivit gov.ro. Acesta a explicat că tabletele nu se…
Vezi articolul