Construirea unei „școli online suport” și „granturi pentru partenerii care dezvoltă conținut educațional în format digital” – soluții propuse de senatorul USR-PLUS Ștefan Pălărie, după ce elevii care au făcut peste 159 de zile de „școală online”, „au pierdut un an școlar și pierderile nu mai pot fi recuperate”

445 de vizualizări
Ștefan Pălărie / Foto: USR-PLUS
Construirea unei „școli online suport” și „granturi pentru partenerii care dezvoltă conținut educațional în format digital”, propune senatorul USR-PLUS Ștefan Pălărie într-un text publicat pe pagina sa de Facebook. Pălărie pleacă de la tema închiderii școlilor, trece prin școala online și enumeră câteva „idei soluții” pentru care susține că și-a propus să lupte în perioada următoare. Mesajul vine în contextul în care premierul desemnat, Danian Cioloș, a prezentat în Parlament un cabinet monocolor, format doar din membri ai USR-PLUS, cabinet în care Educație îi revine Corinei Atanasiu.

„Mi-am propus să lupt în perioada următoare ca să văd implementate următoarele idei și soluții”, spune Pălărie, care începe șirul celor 7 soluții cu regândirea conținuturilor învățării și dezvoltarea unui sistem care să analizeze lacunele înregistrate și progresul elevilor.

Acesta critică „școala online”, spunând că „nu cred că exagerez când spun că au pierdut un an școlar și că pierderile nu mai pot fi recuperate”. De la această ipoteză pleacă propunerile sale, iar una dintre aceste idei/soluții ar fi chiar „construirea unei alternative educaționale online, adaptată contextului actual. Utilizarea cadrelor didactice cu experiență în educația online pentru a pune bazele unei școli online suport”.

Senatorul USR-PLUS le cere sprijinul celor care-l urmăresc pe rețeaua de socializare, să vină cu idei care s-ar putea transforma în politici publice de educație în această perioadă.

Postarea integrală:

“Înțeleg că azi toate privirile sunt îndreptate spre criza sanitară și criza energetică. Este un moment dificil. Însă trecem simultan printr-o profundă criză a educației, despre care se vorbește mult prea puțin și la care este bine să nu întoarcem capul. Discuțiile publice se limitează la „dacă închidem sau nu închidem școlile”, dar realitatea este mai complexă. Elevii de gimnaziu și liceu au făcut “școală online” peste 159 de zile. Nu cred că exagerez când spun că au pierdut un an școlar și că pierderile nu mai pot fi recuperate.

Programele remediale au fost insuficiente, rezultatele și impactul acestora este total necunoscut.

111.755 elevi din nivelul primar și gimnazial învață simultan cu elevi din alți ani de studiu, pentru aceștia școala online nu poate să reprezinte o soluție. Infrastructura, echipamentele și competențele digitale lasă de dorit.

Cazurile de anxietate și de depresie în rândul copiilor au explodat. Toate acestea reprezintă criza profundă în care se află educația din România.

Există soluții. Lucrul la programul de guvernare USR PLUS m-a provocat să mă gândesc și mai mult la ele. Vă invit și pe voi să contribuiți cu opiniile voastre mai jos.

Mi-am propus să lupt în perioada următoare ca să văd implementate următoarele idei și soluții:

  1. Regândirea conținuturilor învățării pentru fiecare nivel de învățământ, astfel încât să ne asigurăm că la finalul unui ciclu elevii să fi dobândit competențele prevăzute de programă – mai concret – crearea unui grup de lucru de specialiști care să elimine din conținuturile școlare și să le adapteze la realitatea celor peste 100 de zile de școală afectate.
  2. Dezvoltarea unui sistem de evaluare a lacunelor și a progresului înregistrat în procesul de recuperare a conținuturilor astfel încât să ne asigurăm de eficiența demersului și să corectăm programele de educație remedială aplicate.
  3. Extinderea și optimizarea programului de educație remedială țintit pe elevii din ani terminali pentru recuperarea parțială a materiei pierdute. Această măsură este complementară primei propuneri, elevii din anii terminali neavând timpul necesar de a recupera pierderea.
  4. Oferirea de granturi pentru partenerii care dezvoltă conținut educațional în format digital astfel dând posibilitatea elevilor de a parcurge orele pierdute. Stabilirea unor criterii de autorizare a partenerilor care vor dezvolta conținut educațional în format digital.
  5. Construirea unei alternative educaționale online, adaptată contextului actual. Utilizarea cadrelor didactice cu experiență în educația online pentru a pune bazele unei școli online suport.
  6. Constituirea rețelei de centre regionale pentru suport în digitalizarea educației. Utilizarea cu prioritate a Caselor Corpului Didactic care au dotări tehnice prin intermediul proiectului ROSE și au personal instruit prin intermediul proiectului CRED.
  7. Implementarea programelor existente menite să asigure sănătatea psiho-emoțională a copiilor. Acest punct este foarte important. Pandemia, restricțiile, izolarea, toate acestea i-au afectat pe cei mici, iar efectele se pot întinde pe termen mediu și lung. Nu ne mai permitem să avem proiecte pe hârtie, proiecte care nu ajung la beneficiari, mai ales dacă aceștia sunt copii.”

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Afganistanul este de un an singura ţară din lume unde fetelor li se interzice să meargă la şcoală mai departe de învăţământul primar, acuză șeful diplomației de la Washington care anunță că SUA impun restricții de viză talibanilor

Statele Unite au anunţat marţi noi sancţiuni împotriva talibanilor ca represalii la tratamentul aplicat femeilor şi fetelor în Afganistan, scrie AFP, potrivit Agerpres. „Astăzi (luni), anunţ restricţii privind acordarea de…
Vezi articolul