Consiliul Național al Rectorilor face scut în apărarea șefului Sorin Cîmpeanu, despre care susține că a fost linșat mediatic: Cursul fostului ministru ar fi “pretins în mod fals a fi plagiat”, susțin universitarii

2.007 vizualizări
Foto: gov.ro
Consiliul Național al Rectorilor îl apără pe Sorin Cîmpeanu în scandalul plagiatului: „Consiliul Naţional al Rectorilor din România îşi exprima susţinerea fermă pentru prof. univ. Sorin Mihai Cîmpeanu, preşedinte CNR, ales statutar în data de 20 sept. 2020, prin vot secret, in cvasi-unanimitate (68 voturi pentru şi un singur vot împotrivă)”, se arată într-un comunicat de presă transmis Agerpres. Reacția de susținere a universităților românești vine la două zile după ce universitățile din Franța i-au cerut oficial fostului ministru român să se retragă de la șefia Agenției Universitare a Francofoniei, în urma acuzațiilor de plagiat.

„Consiliul Naţional al Rectorilor se delimitează ferm de orice „sentinţe” de natură mai mult sau mai puţin politică, emise de veritabile ‘tribunale digitale'”, conform sursei menționate.

Universitarii susțin că îndrumătorul de lucrări practice nu este un document care să presupună expunerea unor elemente de originalitate rezultate din activităţile de cercetare ale autorului. „Înscrisul, pretins în mod fals a fi plagiat, este un caiet/îndrumător de lucrări practice, un document pedagogic suport destinat exclusiv uzului studenţilor unei anumite facultăţi, dintr-o anumită universitate, în cadrul activităţilor de proiect şi lucrări practice. Un îndrumător de lucrări practice nu este o lucrare/opera/creaţie ştiinţifică, nu este un document care să presupună expunerea unor elemente de originalitate rezultate din activităţile de cercetare ale autorului.”

Potrivit Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu nu ar fi folosit îndrumătorul pentru avansarea în cariera didactică: „Acest îndrumător nu a fost în niciun fel utilizat de către dl. prof. dr. ing. Sorin – Mihai Cîmpeanu pentru avansarea în cariera didactică, titlul de profesor fiind de altfel obţinut în anul de apariţie al acestuia – 2006”.

Conform sursei citate anterior, „a fost deja iniţiata o analiză de către comisia de etică şi experţi în domeniul vizat, care se vor pronunţa, conform uzanţelor academice generale precum şi a celor specifice domeniului, asupra conţinutului, precum şi asupra modului în care a fost elaborat îndrumătorul respectiv de lucrări practice”.

  • În contrast cu poziția CNR este de remarcat luarea de atitudine a asociației care reunește instituțiile de învățământ superior franceze, Universitățile Franței, care i-au cerut fostului ministru Cîmpeanu să se retragă din funcția de președinte al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), în contextul acuzațiilor de plagiat. – detalii aici
  • La sfârșitul săptămânii trecute, AUF a evitat o poziție tranșantă pe această temă, “condamnând” “răzbunări populare pe rețelele sociale”, dar i-a cerut lui Cîmpeanu să clarifice rapid situația sa, pe căi legale. Edupedu.ro a încercat să-l contacteze pe Sorin Cîmpeanu în momentul apariției informațiilor privind apelul Universităților Franței, pentru a obține un punct de vedere, însă acesta nu a răspuns.
  • Doar 3 rectori, din 73, au anunțat public că nu îl susțin pe fostul ministru acuzat de plagiat: Marian Preda – Universitatea din București, Daniel David – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Remus Pricopie – SNSPA. Vezi aici detalii
Comunicatul integral al Consiliului Național al Rectorilor trimis Agerpres:

„Consiliului Naţional al Rectorilor din România consideră şi susţine integritatea academică ca fiind o valoare fundamentală a învăţământului superior. Respectarea principiilor de etică şi integritate academică se analizează însă prin mecanisme specifice învăţământului superior şi statului de drept, verdictele emise de către persoane fizice pe reţelele de socializare neputând fi luate în considerare, nici măcar atunci când persoana vizată este şi om politic.

Consiliul Naţional al Rectorilor se delimitează ferm de orice ,,sentinţe’ de natură mai mult sau mai puţin politică, emise de veritabile ‘tribunale digitale’. Universităţile au un rol esenţial în fundamentarea şi promovarea principiilor civice menite să asigure funcţionarea adecvată a statului român şi a societăţii româneşti. Astfel, considerăm oportun şi necesar să ne manifestăm acest rol, inclusiv prin adoptarea unor poziţii ferme de fiecare dată când etica academică în activitatea unui membru al comunităţii universitare este judecată şi apreciată într-un cadru lipsit de valoare profesională şi juridică.

Experienţa didactică şi ştiinţifică a domnului profesor universitar dr.ing. Sorin Mihai Cîmpeanu a fost construită în peste 30 de ani de muncă susţinută, care au presupus parcurgerea tuturor paşilor impuşi de lege cu privire la evoluţia în cariera didactică, au condus la rezultate evidente şi cuantificabile, precum şi la recunoaştere din partea comunităţii academice. Acestea nu pot fi şterse cu buretele şi trebuie luate în considerare în acest veritabil proces de linşaj mediatic lansat pe reţelele de socializare.

Înscrisul, pretins în mod fals a fi plagiat, este un caiet/îndrumător de lucrări practice, un document pedagogic suport destinat exclusiv uzului studenţilor unei anumite facultăţi, dintr-o anumită universitate, în cadrul activităţilor de proiect şi lucrări practice. Un îndrumător de lucrări practice nu este o lucrare/opera/creaţie ştiinţifică, nu este un document care să presupună expunerea unor elemente de originalitate rezultate din activităţile de cercetare ale autorului. Pentru a putea fi puse la dispoziţia fiecărui student care desfăşoară activităţi practice, caietele de laborator erau litografiate în cadrul instituţiei de învăţământ superior.

Acest îndrumător nu a fost în niciun fel utilizat de către dl.prof.dr.ing. Sorin – Mihai Cîmpeanu pentru avansarea în cariera didactică, titlul de profesor fiind de altfel obţinut în anul de apariţie al acestuia – 2006.

Precizăm că, la solicitarea domnului Cîmpeanu, din dorinţa ca situaţia să fie clarificată cu celeritate, a fost deja iniţiata o analiză de către comisia de etică şi experţi în domeniul vizat, care se vor pronunţa, conform uzanţelor academice generale precum şi a celor specifice domeniului, asupra conţinutului, precum şi asupra modului în care a fost elaborat îndrumătorul respectiv de lucrări practice.

În aşteptarea rezultatelor acestei analize, considerăm lipsite de fundamentare acuzele publice, cu atât mai mult cu cât, tot public, acestea au fost infirmate categoric de însuşi cel despre care se afirmă că ar fi fost prejudiciat – Prof. univ.dr.ing. Ioan Pleşa.

Având în vedere toate acestea, Consiliul Naţional al Rectorilor din România îşi exprima susţinerea fermă pentru prof. univ. Sorin Mihai Cîmpeanu, preşedinte CNR, ales statutar în data de 20 sept. 2020, prin vot secret, in cvasi-unanimitate (68 voturi pentru şi un singur vot împotrivă).

O operă nu poate fi republicată sub un alt nume, avertizează un avocat

Avocatul Gabriel Turcu, specializat în drepturi de proprietate intelectuală, atrage atenția în investigația publicată de Emilia Șercan că orice drept în legătură cu o operă se poate cesiona, mai puțin identitatea autorului, care odată stabilită în persoana cuiva este nemodificabilă: „Nu există nicio cale pe lumea asta ca o operă a lui Michelangelo să devină realizată de mine, eu să fiu recunoscut de azi înainte ca fiind autorul ei. Ea poate, însă, să devină proprietatea mea, dar nu poate deveni realizată de mine”.

Cîmpeanu susține în afacerea plagiatului că profesorul Ioan Pleșa ar fi considerat „necesar” ca el „să preia îndrumătorul de lucrări practice”

Amintim că Sorin Cîmpeanu a fost ales în 2020 pentru al treilea mandat de președinte al Consiliului Național al Rectorilor, for condus anterior de Ecaterina Andronescu. Secretar general al CNR a fost ales în 2020, tot pentru al doilea mandat, Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București.

Sorin Mihai Cîmpeanu este rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti. În momentul desemnării lui în funcția de ministru, s-a suspendat temporar din funcția de rector, preluată interimar de Răzvan Ionuț Teodorescu.

Citește și:
Plagiatul – o normalitate pentru rectorii care se pregătesc să îl reprimească pe Sorin Cîmpeanu la șefia CNR. Diana Moș, președinta interimară a Consiliului Rectorilor: Cîmpeanu “este normal să revină în această funcție” de conducere a forului / Doar 3 rectori din 73 au anunțat că nu îl susțin
PressHub: Universitățile din Franța îi cer lui Cîmpeanu să se retragă de la președinția Agenției Universitare a Francofoniei
Petiție online pentru ca Sorin Cîmpeanu să demisioneze din funcția de președinte al Agenției Universitare a Francofoniei, în urma scandalului de plagiat / Organizația internațională a evitat, vineri, să ia o poziție tranșantă pe această temă, cerându-i lui Cîmpeanu să clarifice rapid, în instanță, situația sa
Cîmpeanu susține în afacerea plagiatului că profesorul Ioan Pleșa ar fi considerat „necesar” ca el „să preia îndrumătorul de lucrări practice” / O operă nu poate fi republicată sub un alt nume, nu există nicio cale pe lumea asta ca o operă a lui Michelangelo, de exemplu, să devină realizată de mine – avertizează un avocat

3 comments
  1. Înțeleg ce susține mesajul acelor rectori: faptul că e un fleac acel caiet, fiindcă probabil că și-au pus la rândul lor numele pe mici lucrări făcute de alții (cu buna intenție de a le conferi prestigiu – hai sictir). Hai să privim așa: aici este vorba de furat un ou. Om “mic” – hoție mică, atâta poate el… Dar oricât de mică, hoția devine mare făcută de unul (pretins) “mare”. Prin asta devine “mic”, pitic.

  2. CORUPTII SI MINCINOSII FAC SCUT SI INTELEGERI CU GUNOAIELE….nu oamenii cinstiți și care spun adevărul ..și când te gândești că această “drojdie ” socială impune standard copiilor noștri și îi învață să fie cinstiți și să nu copieze la examene….jalnici oameni,daca pot fi numiți oameni

  3. Cu alte cuvinte: “….iti las moștenire (cu titlu de proprietate) cartea si cercetările mele, sa te folosesti de ele: sa vinzi manuale studentilor, sa aduni punctaje, sa promovezi, sa iei salar de merit, sa fii bine vazut si sa ajungi ministru….”.
    Onest era din partea fostului ministru al educatiei era daca facea trimiteri bibliografice sau il trecea pe domnul prof Ioan Plesa pe manual….

    Nerecunoscand munca predecesorilor sai si publicand capitolele altora e foarte clar: a plagiat (= a furat) si nu are ce cauta in nici o structura de conducere.

    Domnilor sa fie foarte clar: NU exista asa ceva in mediu academic international (imprumut munca altuia, nu recunosc si iau salarii de merite, bani de la studenti etc.), fapt pentru care nu trebuie tolerat nici in mediul academic romanesc, cum NUtrebuie tolerate articolele in care parintii (oameni onesti de altfel) apar pe aceleasi articole, carti sau brevete, alaturi de copii lor (“beizadele”)- care sunt analfabeti functional cu indice Hirsch 52

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like