Consiliul Național al Rectorilor va elabora un ghid, cu proceduri și practici internaționale “în domeniul comportamentului inadecvat în mediul universitar”, împreună cu experți și reprezentați ai studenților, până la 1 octombrie, anunță președintele CNR Sorin Cîmpeanu

467 de vizualizări
Sorin Cîmpeanu / Foto: Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului – Facebook.com
Consiliul Național al Rectorilor a stabilit într-o ședință convocată în regim de urgență miercuri seara, constituirea unui grup de lucru care să elaboreze un Ghid de bune practici privind proceduri si practici naționale și internaționale în domeniul comportamentului inadecvat în mediul universitar, potrivit unui anunț de presă transmis de președintele CNR, Sorin Cîmpeanu. Decizia vine în contextul în care în ultimele zile au fost mai multe cazuri semnalate public de hărțuire sexuală în universități: cel al profesorului Alfred Bulai, șeful departamentului de Sociologie de la SNSPA și al Dorin Ștefan Adam, profesor de la Arhitectură din cadrul Universității „Ion Mincu”.

Experți din 9 universități, împreună cu reprezentanți ai celor 5 alianțe studențești reprezentative, vor lucra la elaborarea unui ghid de bune practici, cu proceduri si practici naționale și internaționale “în domeniul comportamentului inadecvat în mediul universitar”.

“În urma ședinței Consiliului Național al Rectorilor, convocată în regim de urgență în această seară, s-a decis constituirea unui grup de lucru care să elaboreze, înainte de începerea anului universitar 2024/2025, un Ghid de bune practici care să prezinte recomandări referitoare la cele mai riguroase standarde, proceduri si practici naționale și internaționale în domeniul comportamentului inadecvat în mediul universitar. Din grupul de lucru fac parte experți din 9 universități, precum și reprezentanții celor 5 alianțe studențești reprezentative (ANOSR, UNSR, USR, LSRS și FASMR)”, scrie în anunțul de presă al Consiliului Național al Rectorilor.

Amintim, în contextul celor mai recente două cazuri din universitățile din București, Consiliul Național al Rectorilor a declarat miercuri dimineață, printr-o rezoluție, „toleranță zero” față de hărțuire și abuz în mediul universitar și a cerut tuturor universităților „să identifice și să sancționeze fără întârziere” astfel de comportamente.

Informații de context

Problema modului cum se fac sesizările referitoare la abuzuri și hărțuire sexuală în universități a fost adusă din nou în discuție după dezvăluirile cu privire la profesorul Alfred Bulai de la SNSPA. Între altele, reprezentantul studenților din această universitate era citat, marți, că acolo „orice sesizare anonimă este respinsă din start”. În ancheta inițială Snoop.ro se menționa, de altfel, că „în prezent, victimele nu știu cui să se adreseze. Site-ul universității nu oferă un contact pentru Secretariatul Comisiei de Etică, unde ar trebui depuse sesizările”.

Reclamațiile anonime ale studenților hărțuiți sexual sunt blocate în toate universitățile din România printr-o Hotărâre a Guvernului Ciolacu, elaborată de ministerul Ligiei Deca. Codul-cadru de etică interzice legal un instrument-cheie pentru combaterea abuzurilor.

Senatul SNSPA a aprobat suspendarea lui Alfred Bulai, acuzat de abuzuri sexuale, din toate funcțiile. De asemenea, Universitatea îi roagă „pe cei care susțin că «se ştia» să se adreseze instituțional către SNSPA sau către orice altă instituție a Statului Român (poliție, procuratură etc.), pentru a clarifica acest aspect, în «cazul Bulai» sau orice alt posibil caz”.

Abia la 3 zile de la acest scandal, ministra Educației a avut o reacție: Consiliul de Etică și Management Universitar verifică modul în care au gestionat universitățile cazurile de hărțuire sexuală. Nicio măsură nouă, niciun plan de combatere a abuzurilor sexuale în școli și universități, în anunțul Ligiei Deca.

Cazurile semnalate în presă în ultimele zile sunt însă mai multe: profesorul Dorin Ștefan Adam de la Arhitectură, acuzat de hărțuire sexuală va fi suspendat din toate activitățile didactice și este cercetat de comisia de etică, anunță conducerea Universității „Ion Mincu”. profesorul ar fi trimis pe rețelele de socializare mai multe fotografii indecente către studentele sale.

Citește și:
Prima reacție a ministrului Educației la abuzurile sexuale din școli și universități, la 11 zile de la prima reținere efectuată de poliție: Consiliul de Etică și Management Universitar verifică modul în care au gestionat universitățile cazurile de hărțuire sexuală / Nicio măsură nouă, niciun plan de combatere a abuzurilor sexuale în școli și universități, în anunțul Ligiei Deca
Reclamațiile anonime ale studenților hărțuiți sexual sunt blocate în toate universitățile din România printr-o Hotărâre a Guvernului Ciolacu, elaborată de ministerul Ligiei Deca. Codul-cadru de etică interzice legal un instrument-cheie pentru combaterea abuzurilor / Ce fac mari universități ale lumii
Scrisoare deschisă către Ministerul Educației privind abuzurile sexuale din școlile noastre, lansată de „Părinții cer schimbare”, Federația Părinților FePAL și alte trei organizații: Media e de peste 1 caz de abuz pe lună, revoltător! Solicităm Ministerului un plan de acţiune cu sancţiuni dure pentru abuzatori şi măsuri eficiente de prevenţie a apariţiei unor cazuri noi
România educată prin indiferență: ministrul Ligia Deca – zero reacții la acuzațiile de abuz sexual în universitatea unde predă și la Arhitectură sau despre acuzațiile de pedofilie din Ministerul pe care îl conduce. Conturile sale de social-media abundă însă în felicitări adresate tuturor olimpicilor
Abuzurile sexuale la adresa studenților – ce pot face universitățile? Exemplul britanic: fără bariere în calea reclamațiilor, fie ele și anonime, descurajarea cu tărie a relațiile personale apropiate profesor-student, politici clare de intervenție în cazul unor comportamente sexuale inadecvate – printre recomandările Universities UK
20 iulie 2024: SURSE Kristoff Lajos, cunoscut drept ”antrenorul de genii” pentru copiii abandonați, ar fi fost prins în flagrant în timp ce ar fi violat un minor de 14 ani
EXCLUSIV Școala „antrenorului de genii” funcționează ilegal ca unitate de învățământ
EXCLUSIV Școala „antrenorului de genii” Lajos Kristof nu este acreditată nici pe curriculum britanic, așa cum se prezintă instituția – Ambasada Regatului Unit la București
25 iulie 2024: BREAKING Profesorul Sorin Spineanu Dobrotă, șef serviciu în Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație al Ministerului Educației, a fost reținut pentru că ar fi violat un elev și agresat sexual un altul – surse
Ministerul Educației a cerut procurorilor informații despre cazul șefului serviciului examene și concursuri, Sorin Spineanu-Dobrotă, reținut pentru acuzația de viol asupra unui elev și agresiune sexuală asupra altuia, pentru a-l putea suspenda din funcție „în regim de urgență”
Profesorul Sorin Spineanu-Dobrotă, acuzat de viol asupra unui elev de la Colegiul „Sfântul Sava”, angajat al Ministerul Educației, a fost plasat sub control judiciar / Decizia nu este definitivă
29 iulie 2024: Sociologul Alfred Bulai, profesor și cunoscut comentator TV, acuzat de abuzuri sexuale la adresa unor studente, cărora le-ar fi cerut să se dezbrace în fața lui – anchetă Snoop.ro / El neagă acuzațiile
Suspendarea sociologului Alfred Bulai, acuzat de abuzuri sexuale la adresa unor studente, din activitatea de profesor și retragerea de la conducerea Departamentului de Sociologie, cerute de rectorul SNSPA, Remus Pricopie. Comisia de Etică va analiza urgent cazul
Poliția a deschis o anchetă în cazul acuzațiilor de agresiune sexuală care îl vizează pe profesorul Alfred Bulai
Senatul SNSPA a aprobat suspendarea lui Alfred Bulai, acuzat de abuzuri sexuale, din toate funcțiile. Universitatea îi roagă „pe cei care susțin că «se ştia» să se adreseze instituțional către SNSPA sau către orice altă instituție a Statului Român (poliție, procuratură etc.), pentru a clarifica acest aspect, în «cazul Bulai» sau orice alt posibil caz”
La Comisia de Etică a SNSPA, care ar trebui să judece cazul Alfred Bulai „orice sesizare anonimă este respinsă din start. Sesizarea trebuie să vină exact de la persoana în cauză și trebuie să vină în maxim 6 luni de la comiterea faptelor” – șeful Ligii Studenților din universitate, George Stroe
Reguli de siguranță pentru corpul copilului meu: Cum îi învățăm pe cei mici despre părțile intime, ca să îi ferim de abuzuri

2 comments
  1. Dar un ghid care sa lămurească Titularizarea în sistem a celor cu maxim 6 ani vechime și doar cu nota de la Definitivat are cineva?Nu înțeleg în baza cărui criteriu se fac atâtea discriminări. Eu am și Definitivat și grad 2,și nota la Titularizare și tot netitularizată sunt.Vor sa atragă tineri?Care tineri ca vin numai babaciuni de 60+!Care e criteriul?De ce pentru unii da și pentru alții ba?
    Dar un ghid care sa arate cum va fi un proces intentat pentru aceasta n discriminare are cineva?
    Ca îmi dau demisia,plec și ma duc la primul avocat și ma pun pe intentat procese Ministerulului pentru ca tot ei vor plăti și cheltuielile de judecată pentru ca vor pierde.Nici măcar nu trebuie sa ai bani multi pentru asa ceva.

  2. As dori sa aflu care sunt consecintele pentru acuzatiile nefondate de viol. Acele acuzatii care sunt dovedite false si care au consecinte severe pentru partea acuzata.

    Pana nu se introduce asta, nu cred nimic din nimic. Asa partea acuzatoare are zero motive sa aduca dovezi. Ajunge acuza si cariera distrusa.

    Iar cand se va introduce asta, voi fi de acord cu tot ce vreti voi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Joi, 30 septembrie 2021, de la ora 15:30 la 17:30, dezbaterea "Adolescența fără filtre: importanța încrederii în sine în era social media" organizată de Edupedu.ro și Dove

Dezbatere online Edupedu.ro - Dove

Ministrul Sorin Cîmpeanu, consilierul Radu Szekely, ambasadorul Dove Cristina Dima, psihoterapeutul Domnica Petrovai, Ionela Neagoe, directorul Colegiului „Gheorghe Lazăr” din București, și Mihaela Nabăr, directorul World Vision România – discută joi, 30 septembrie, de la 15:30, despre importanța încrederii în sine a adolescenților, în era social media

Este importantă stima de sine în evoluția și rezultatele școlare ale unui adolescent? Contează încrederea în sine în dezvoltarea sănătoasă emoțional a unui tânăr? Ce impact au rețelele sociale în…
Vezi articolul

Un colaborator Sputnik, numit consilier al unui secretar de stat din Ministerul Educației. Alexandru Mîță promovează deschis Rusia, visează ”încă de copil să ajungă la Moscova” și consideră ”colonialism” parteneriatul cu SUA

Un colaborator al publicației Sputnik, organul oficial de propaganda al Rusiei, a devenit consilier al secretarului de stat Mihaela Popa din Ministerul Educației, scrie G4Media.ro. Este vorba de Alexandru Mîță,…
Vezi articolul

VIDEO și FOTO „Vive la Roumanie, vive la France!” – uimirea unei eleve olimpice când vede condițiile deplorabile de cazare și masă pentru cel puțin jumătate din loturile de la Olimpiada Națională de Limba Franceză, organizată la Craiova. Băi și toalete cu probleme, apă caldă cu porția „doar după mai multe telefoane la inspectorat”, camere murdare

Între 18 și 22 aprilie, orașul Craiova a fost gazda Olimpiadei Naționale de Limba Franceză, reunind elevi olimpici din toate județele cu excepția Covasnei și Harghitei, potrivit informațiilor de pe…
Vezi articolul

80% din cadrele didactice ale SNSPA vor să se vaccineze. Pricopie: Ne dorim să ne întoarcem cât mai curând la cursuri, însă în condițiile actuale, nu este posibil odată cu începerea semestrului II

În total, 80% din cadrele didactice ale Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) au răspuns afirmativ privind disponibilitatea vaccinării împotriva COVID-19, în urma colectării datelor solicitate la începutul…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Definitivat 2024. Subiectele și baremele de corectare pentru profesorii de gimnaziu și liceu au fost publicate. Eseu despre poezia „Biografie” de Lucian Blaga, cerință pentru profesorii de Limba română

Subiectele și baremele de la Definitivat 2024 pentru profesorii din gimnazii și licee (clasele V-XII/XIII) au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00. Proba scrisă a examenului durat 4 ore, între…
Vezi articolul