Este discriminatorie eliminarea elevilor din clasele a V-a din lista beneficiarilor de bursă de merit – Consiliul Național al Elevilor

9.557 de vizualizări
Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com
Consiliul Național al Elevilor acuză ministerul Educației că nu a transmis public modificările criteriilor de acordare a burselor în anul școlar 2022-2023 și semnalează că se produce o inechitate pentru elevii de clasa a V-a care nu mai au drept la bursa de merit, dar și pentru cei de la liceu, care nu mai beneficiază de bursă socială dacă învață într-o altă localitate față de cea de domiciliu.

Într-un comunicat de presă, la 24 de ore după apariția ordinului de ministru contestat, Consiliul Național al Elevilor spune că “este discriminatorie eliminarea elevilor din clasele a V-a din lista beneficiarilor de bursă de merit, în contextul în care legislația în vigoare stabilește dreptul la burse al tuturor elevilor (…), iar eliminarea elevilor navetiști din ciclul liceal din lista de beneficiari ai burselor sociale nu face altceva decât să accentueze lipsa de responsabilitate cu care autoritățile tratează subiectul transportului elevilor. Rata abandonului școlar crește într-un ritm accelerat, mai ales din cauza lipsei de acces la transport gratuit. (…) Elevii reprezentanți cer reintroducerea posibilității elevilor navetiști din ciclul liceal de a beneficia de bursă de ajutor social și identificarea, în cel mai scurt timp posibil, a unui criteriu care să poată fi luat în calcul pentru acordarea bursei de merit elevilor din clasele a V-a”, scrie în comunicat.

Redăm comunicatul integral al Consiliului Național al Elevilor:

“În data de 7 septembrie 2022, Ministerul Educației a emis ordinul nr. 5379/2022 privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor, care vor fi aplicate în anul școlar 2022-2023. Printre modificările principale se numără faptul că elevii din clasele a V-a nu vor mai putea primi burse de merit pe tot parcursul primului an de gimnaziu, bursa de studiu va putea fi oferită, în baza calificativelor obținute în clasa a IV-a și a numărului de absențe, și elevilor din clasa a V-a, iar elevii de liceu care studiază într-o altă localitate decât cea de domiciliu nu mai sunt eligibili pentru obținerea bursei de ajutor social, așa cum s-a întâmplat în anul școlar trecut.

De asemenea, subliniem faptul că forma finală a ordinului încă nu a fost publicată
pe website-ul Ministerului Educației sau în Monitorul Oficial al României, iar elevii,
profesorii și părinții au aflat de noile modificări fie din presă, fie din informările pe care le-au transmis inspectoratele școlare județene, fără ca Ministerul Educației să vină cu vreun anunț public de orice fel. În acest sens, Consiliul Național al Elevilor trage un semnal de alarmă cu privire la inechitățile cauzate de implementarea noilor modificări aduse modului de acordare a burselor școlare. Considerăm a fi discriminatorie eliminarea elevilor din clasele a V-a din lista beneficiarilor de bursă de merit, în contextul în care legislația în vigoare stabilește dreptul la burse al tuturor elevilor, iar Ministerul Educației este dator să identifice criterii
echitabile, care să vină în sprijinul tuturor elevilor, ținând cont de faptul că bursa de merit reprezintă un stimulent pentru elevii care ating performanțe școlare remarcabile. Din acest motiv, Consiliul Național al Elevilor a susținut, într-o ședință a Comisiei de Dialog.

Social a Ministerului Educației, organizată în data de 29 august 2022, nevoia de
identificare a unui criteriu echitabil, propunând organizarea unei discuții separate pe marginea acestei teme. În același timp, subliniem faptul că eliminarea elevilor navetiști din ciclul liceal din
lista de beneficiari ai burselor sociale nu face altceva decât să accentueze lipsa de responsabilitate cu care autoritățile tratează subiectul transportului elevilor. În contextul în care prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2021 acoperă decontarea cheltuielilor de transport într-un procent foarte mic, ținând cont de creșterea prețurilor practicate de operatorii de transport, bursa de ajutor social, în cuantum de 200 de lei/lună, ar fi reprezentat o șansă în plus pentru acele familii care se confruntă cu mari probleme din punct de vedere financiar și care acum vor fi puse în situația în care să nu își permită plata lunară a abonamentelor de transport pentru elevi, acestea ajungând să se ridice și la peste 400 de lei/lună în unele județe.

Atunci când prevederea a fost inclusă, în anul școlar anterior, Ministerul Educației ar fi trebuit să vină cu o statistică clară a posibililor beneficiari, pe care ulterior să o prezinte în Guvern pentru a convinge Ministerul Finanțelor să suplimenteze atât cât este necesar bugetul alocat burselor, în așa fel încât elevii să nu aibă de suferit în niciun fel. Totodată, aducem în vedere faptul că rata abandonului școlar crește într-un ritm accelerat, mai ales din cauza lipsei de acces la transport gratuit. Consiliul Național al Elevilor solicită ferm Ministerului Educației rectificarea criteriilor generale de acordare a burselor, cât și o întâlnire cu partenerii de dialog social axată strict pe acest subiect. Elevii reprezentanți cer reintroducerea posibilității elevilor navetiști din ciclul liceal de a beneficia de bursă de ajutor social și identificarea, în cel mai scurt timp posibil, a unui criteriu care să poată fi luat în calcul pentru acordarea bursei de merit elevilor din clasele a V-a.

„În prima săptămână de școală, elevii primesc o veste cel puțin demotivantă din
partea Ministerului Educației. Cei care tocmai au început ciclul gimnazial află că nu mai pot beneficia de bursă de merit, care ar trebui să vină drept o recompensă pentru rezultatele foarte bune la învățătură și, totodată, ca un stimulent care să mențină standardele de performanță școlară la nivel înalt. Eliminarea elevilor din clasele a V-a din lista beneficiarilor se întâmplă pentru că Ministerul Educației nu a putut identifica, până la acest moment, un criteriu echitabil, ca urmare a schimbării structurii anului școlar.

Totodată, elevii care și-au ales să studieze într-o altă localitate pe perioada liceului află acum că vor fi nevoiți să suporte cheltuielile de transport din bugetul propriu al familiei, din cauza faptului că impactul bugetar al acordării acestui tip de bursă ar fi prea greu de suportat pentru Guvernul României, care nu înțelege că rata crescută a abandonului școlar este o consecință directă a superficialității cu care decidenții au tratat problematica transportului elevilor în ultimii ani. Nu mai putem accepta ca subfinanțarea educației să facă victime printre elevi. Criteriile generale de acordare a burselor trebuie modificate de urgență, astfel că organizarea unei întâlniri cu reprezentanții partenerilor de dialog social în perioada următoare este imperioasă!”, a declarat Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor.”

Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


4 comments
  1. Dar îl întreb pe d-nul Cîmpeanu de ce bugetul statului poate să suporte ore care nu-și au rostul în educația elevului și exista doar ptr a câștiva bani cadrele didactice(educație cocială,tehnologie,economie,logica etc)De ce încep copii de la liceu orele la 07.00.De ce trebuie să stea 6 ore la școală.Nu mai digitalizăm și noi nimic prin Învățământ.Luați de la copii ca să nu tăiați de la profesori a pardon unii trec de vârsta de pensionare și de acum au cheltuieli.Iertați-mi impertinența d-nule Ministru dar se pare că prin această decizie pavați drumul către analfabetism.Dumnezeu și Românii nu o să vă ierte nici pe dvs dar nici pe alți care au propus sau sunt de acord cu dvs

  2. Nu este corect nici faptul ca elevii de clasa a 9 a vor primi bursa numai daca au avut media de intrare la liceu de 9.50. Copilul meu invata ff bine dar la examen a gresit ceva la matematica, din neatentie, si a avut o medie mai mica de 9.50. Asta inseamna ca el nu mai beneficiaza de bursa, oricat de bine ar invata. Nu vi se pare ca acest lucru nu i mai motiveaza? Apoi…bursa de orfan este diferita de la sector la sector, in functie de bugetul primariei si de hotararea consiliului local. Oare orfan nu este un copil si daca invata in sectorul 2 unde bursa este de 400 si daca invata in sectorul 4 unde bursa este 150?

  3. Este discriminare și fata de acei copii care nu mai primesc bursa dacă nu se încadrează în venitul de 1520 lei/ membru familie, chiar dacă au medii mari de 9,47.
    Ce sa facem daca muncim corect și plătim tot ce trebuie la stat, impozite și altele. De ce sa sufere copii?
    Vi se pare corect fata de acești copii care nu mai primesc nimic chiar dacă învață?
    Unde se încadrează acești copii?

  4. Bursele de performanta au fost taiate pentru elevii cu mentiuni la Olimpiadele Nationale! Guvernul acesta relizeaza sustinerea educatiei prin taierea banilor alocati acesteia are un scop mult mai important (pentru ei si ai lor, specialii): Scoli bune pentru copii “speciali” ai oamenilor “speciali” ce vor ajunge in Colegiile cu regim “special”. Restul copiilor, de mici trebuie sa exerseze umilinta si nedreptatea. Nu li se ofera acces egal in scolile bune, acela este pe trasee dedicate! Accesul la burse este limitat sau taiat. Bursa de merit a fost redusa la nivelul bursei sociale. Ia mai lasati notele si cartea, ca nu e de bine, parca asa ni se spunea… Trebuie sa se dobandeasca “competente”, iar cea mai importanta este pusul stampilei pe cine trebuie, fara multa gandire!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiada Satelor 2024, etapa județeană. Subiectele primite de elevii din mediul rural la Matematică și răspunsurile corecte – descarcă / Rezultatele din mai multe județe au fost publicate

Subiectele și baremele de corectare de la etapa județeană a Concursului național „Olimpiadei Satelor din România” (OSR) 2024, organizată sâmbătă, 16 martie, au fost publicate de mai multe inspectorate școlare.…
Vezi articolul

Se modifică schimbarea. Ministrul Ligia Deca susține că elevii de clasa a IX-a vor avea bursele de merit calculate pe baza mediei de admitere, nu a celei generale din clasa a VIII-a, cum scria în draftul ordinului de ministru

O schimbare în draftul ordinului de ministru privind metodologia de acordare a burselor școlare a fost anunțată pe Facebook, de ministrul Ligia Deca, printr-un comentariu, fără explicații. Ea susține doar…
Vezi articolul