Consiliul Național al Elevilor, schimbare de poziție: Susținem profesorii și ne dorim ca demersul lor să se finalizeze prin concretizarea revendicărilor acestora – scrisoare deschisă către premierul Ciucă

7.597 de vizualizări
Foto: Facebook Consiliul National al Elevilor
Consiliul Național al Elevilor a transmis, vineri, o scrisoare deschisă prin care cere guvernului “să găsească soluțiile care vor readuce cât mai repede echilibrul în sectorul de educație” și-și exprimă sprijinul pentru profesori: “ne dorim ca demersul lor să se finalizeze prin concretizarea revendicărilor acestora”. Scrisoarea deschisă marchează o schimbare de poziție a acestei organizații a elevilor, care, la începutul grevei, spunea că susține protestele, dar că “nu suntem de acord ca elevii să fie utilizați drept armă emoțională”, iar apoi și-a transmis mesajele de la pupitrul guvernului.

În scrisoarea deschisă de vineri, CNE îi transmite premierului că “examenele naționale bat la ușă, iar elevii din anii terminali nu au avut parte de o pregătire adecvată alături de profesorii de la clasă în ultimele lor zile de școală”.

De aceea, continuă organizația, e nevoie ca lucrurile să revină la normal, dar nu oricum, ci prin concretizarea revendicărilor făcute de profesori: “În acest moment, asigurarea derulării procesului instructiv-educativ în fiecare unitate de învățământ preuniversitar din România se află în mâinile conducerii respectivei școli. Orar provizoriu, cursuri desfășurate în format hibrid sau online, intervale mari de timp între cursurile susținute sau școli în care nu se desfășoară deloc ore de curs – așa arată la momentul actual sectorul de educație din România. Tocmai din acest motiv, susținem profesorii și ne dorim ca demersul lor să se finalizeze prin concretizarea revendicărilor acestora.”

CNE îndeamnă guvernul să demareze “consultări constante cu reprezentanții sindicatelor din învățământ, pentru ca elevii, părinții și profesorii să nu fie în niciun fel afectați pe viitor”. – Scrisoarea deschisă, integral mai jos

Amintim că, atunci când a fost anunțată inițial greva profesorilor, mesajul CNE a pus accentul pe impactul negativ al acesteia asupra elevilor: “Susținem protestele din educație, dar având în vedere că elevii au dreptul la protest doar în condițiile în care acesta nu afectează orele de curs, conform legislației în vigoare, considerăm protestele profesorilor un impact negativ imens asupra actului de predare-învățare-evaluare”, spunea, atunci, președintele Consiliului Național al Elevilor, Miruna Croitoru.

Ulterior, când a început greva, ea a transmis mesajele organizației de la pupitrul Guvernului României, alături de reprezentantul Federației părinților, ceea ce a permis presiuni asupra protestelor din partea executivului Ciucă.  Atunci, ea exprima generic sprijinul pentru revendicările profesorilor, fără să exprime explicit dorința ca executivul să le dea curs, ci doar cerând reluarea activităților școlare.

Când a fost criticată de doi predecesori ai săi de la CNE, președinta Consiliului, Miruna Croitoru, a scris despre un „grad de analfabetism funcțional“ la „cei care acuză reprezentanții elevilor și părinților că <<recită argumentația>> Guvernului în delicata problemă a grevei profesorilor“.

 Scrisoarea deschisă a CNE către premierul Nicolae Ciucă:

“Către: Guvernul României
În atenția: Prim-ministrului României, domnul Nicolae-Ionel CIUCĂ 

Stimate Domnule Prim-ministru, 

Circumstanța în care ne aflăm este un capitol trist al educației din România. Poate fi punctul culminant, de unde toate aspectele legate de subfinanțarea cronică a sistemului de învățământ se schimbă și aduc educația pe lista priorităților bugetare din România sau poate fi momentul în care observăm cum nu există niciun semn că lucrurile se vor îmbunătăți. 

În acest context, suntem cu toții martori ai unei stări generale de criză, de haos, de incertitudine. Fără o motivație financiară corespunzătoare, nu poate fi vorba despre cadre didactice determinate să își desfășoare în mod optim activitatea la clasă. Acesta a fost punctul de vedere al Consiliului Național al Elevilor încă de la începutul grevei organizate de către profesori. Cu toate acestea, examenele naționale bat la ușă, iar elevii din anii terminali nu au avut parte de o pregătire adecvată alături de profesorii de la clasă în ultimele lor zile de școală. 

În acest moment, asigurarea derulării procesului instructiv-educativ în fiecare unitate de învățământ preuniversitar din România se află în mâinile conducerii respectivei școli. Orar provizoriu, cursuri desfășurate în format hibrid sau online, intervale mari de timp între cursurile susținute sau școli în care nu se desfășoară deloc ore de curs – așa arată la momentul actual sectorul de educație din România. Tocmai din acest motiv, susținem profesorii și ne dorim ca demersul lor să se finalizeze prin concretizarea revendicărilor acestora. 

Trebuie să vă aducem la cunoștință și vocea elevilor din anii terminali, care arată neliniște în situația în care săptămâna viitoare debutează înscrierea la examenul de Bacalaureat, fără a avea la momentul actual mediile încheiate. „Se vor amâna examenele până la mijlocul verii sau până în toamnă?”; „Ce se întâmplă dacă vreau să aplic la o facultate în străinătate, iar calendarul de admitere ar fi afectat de amânarea examenelor?”; „Se va îngheța anul școlar?” – sunt doar câteva dintre întrebările care îi frământă pe acești elevi de la declanșarea grevei. Soluționarea în cel mai scurt timp a acestei situații de criză este impetuos necesară. 

Așadar, solicităm urgentarea demersurilor de soluționare a revendicărilor cadrelor didactice pentru a susține, pe termen lung, un act educațional de calitate, iar pe termen scurt, încheierea în condiții optime a anului școlar în curs. De asemenea, menționăm că fără a lua în considerare solicitările profesorilor, chiar înainte de adoptarea unei noi legi a salarizării, nu vom putea numi această grevă încheiată, chiar dacă cursurile s-ar relua. Finanțarea corespunzătoare a sistemului de educație trebuie să devină realitate, nu doar o promisiune repetată anual la adoptarea fiecărui buget. Sperăm ca Guvernul României să găsească soluțiile care vor readuce cât mai repede echilibrul în sectorul de educație. 

Așadar, vă rugăm să luați în calcul aspectele prezentate mai sus și să demarați consultări constante cu reprezentanții sindicatelor din învățământ, pentru ca elevii, părinții și profesorii să nu fie în niciun fel afectați pe viitor. 

Inițiator: Consiliul Național al Elevilor


19 comments
  1. Habar n-am pe cine reprezinta acest Consiliu Național al Elevilor. Dacă ar reprezenta elevii ar trebui sa fie revoltați că nici una din revendicările sindicatului din invatamant nu contine cereri pentru reformarea sistemului idiot de invatamant care exista in acest moment. Un elev din clasa a 5-a sta în fiecare zi de la 8 pana la 3 dupa-amiaza în scoala, ajunge acasa, mananca si-si face temele și învață pana la 8 ca sa țină pasul cu o programa școlară redactata de niște Profesori Doctori Idioti a lui Stalin. Imi pare rau sa vad ca profesorii vor doar bani. Oare dacă vor primii cu 500 lei mai mult pe luna, se va schimba ceva? Printr-un miracol vom avea calitate in invatamant, vor dispărea mizeriile care exista? Nu cred, si acum vad ca nici profesorii de la care trebuie sa porneasca schimbarea nu vor asta. O sa dea din umeri ca asta-i programa asta trebuie sa predau.

    1. Minți ! Nu-ți ține nimeni copilul de clasa a V-a 7 ore la școală, abia în clasa a VII-a va avea o zi de genul ăsta. Bine că ai uitat să menționezi orele de pian, dans, limbi străine, etc, pentru care e fiță să plătești, că doar nu ești sărăntocul satului și copilul tău merită tot ce e mai cool pe piață, chiar dacă nu va avea copilărie.

  2. Care e schimbarea de poziție? Am vizionat conferința de presă de marți și Consiliul Elevilor susținea revendicările profesorilor, exprimându-și, ca și acum, îngrijorarea pentru situația elevilor din anii terminali.

    1. Nu este nici una țin să amintesc ca această asociație a CNE este o instituție creată de către Guvern despre ce vorbim , în plus când a venit cu acest șantaj mi sa părut înjositor e ca și cum te spune la părinți că se face grevă apropo d-l Cristache are copii mari nu știu ce-și mai da cu părerea când niciodată na susținut investia de 6%pib pentru Educație , asta e cu toți liderii din orice sindicat sau asociație sunt de mult în acele funcții, nu ar fi cazul să se se și mai schimbe, reamintesc elevilor, părinților oamenilor în general dreptul de a protesta este un drept câștigat datorat Constituției și al sacrificiul eroilor din razboiale mondiale. Respect profesorul pentru ca mi-a deschis inima și mintea să ajung unde sunt azi

  3. Ii sustineti ca nu puteti da bacul si sa va carati la facultati straine. Tineti-va sustinerea acasa! Voi ne-ati impins aici…voi ati jignit profesorii, voi v-ati batut joc de ei, salariile mici au fost un catalizator. Daca mergeam cu placere la scoala rabdam ca acum 20 ani totul, dar voi, cu lipsa de respect, educatie si statul numai pe telefoane si neinvatand, nepasandu-va de nimic, ne ati impins sa cerem. Altfel mai rabdam. Lasati vrajeala. Va mananca ca nu dati examenele. Nu mai puteti voi de sustinere. O generatie pierduta..ma duc cu scarba la scoala.

    1. Se cară exact din cauza oamenilor ca dvs, care știu doar să atace, să generalizeze și să se plângă! La ce spuneți, mai bine nu vă mai duceți deloc la catedră, că tot spuneți că vă e scârbă! Profesorii care luptă în greva aceasta pentru creșterea calității învățământului merită susținuți, nu dvs.!

      1. Cand o sa ti se spuna tie mars, cand n o sa fii batjocorit de elevi si intreaga societate, sa vii sa mi dai mie lectii de moralitate! M am pregatit sa educ OAMENI, nu sa suport umilinta maxima din partea elevilor. Cate ore ai predat elevilor din ziua de azi?

        1. Nu am predat în ziua de azi. Sunt elev în ziua de azi. Și mă doare. Mă doare pentru că toți profesorii pe care i-am avut m-au apreciat și i-am apreciat. Iar când intru pe internet, văd numai atacuri. La adresa mea, la adresa dumnealor.

          “Internauții” m-au numit “olimpic spălat pe creier”, “derbedeu”; “internauții” le-au spus profesorilor “marș la clase”, “oricum faceți bani din meditații”. Eu i-am numit pe profesori “modele”, “cei care mi-au lărgit orizonturile”; profesorii m-au numit “excepțional”, “un elev cu care este o adevărată plăcere să lucrezi”.

          Societatea de ce nu ne crede pe noi, ci pe cei care comentează gratuit pe internet? Când văd încă un cadru didactic care generalizează și ne numește prost crescuți, proști, inculți, mai nou ne învinuiește pentru dezastrul din educație sau ne spune că îi umilim, îmi dau lacrimile. Colegul/colega dvs. râdea de cei care pleacă în străinătate. Ei bine, de aceea pleacă în străinătate.

      2. Pleacă pentru ca vor bani. Mulți, mulți bani și în România niciodată nu vor face bani mulți câți vor ei. Sunt foarte materialiști. Totul se rezuma la bani la ei. Sunt de acord cu colegul de mai sus:condițiile mizere de lucru au împins oamenii la extrem. Dacă era ca acum 15 ani nu mai ieșea lumea în stradă. Dar la ce se întâmpla la ora actuala în scoli nu se merita sa te complici.

        1. Vă las cu niște cuvinte ale unuia dintre profesorii mei: “Înainte, mă întristam când un elev bun îmi spunea că vrea să plece din țară. Acum, mă întristez când spune că vrea să rămână.”

          Unii vor să plece pentru bani. Se poate. Dar alții vor să plece pentru că nu mai pot suporta o societate sufocantă în care totul depinde de pile și relații, în care degeaba meriți ceva dacă cine altcineva pe linie de partid. Vor să plece pentru că, altfel, în domeniile lor ar fi nevoiți să se afilieze unui partid pentru a avea șansa la realizări. Vor să plece pentru că mai au o fărâmă de integritate. Vor să plece, pe scurt, din același motiv pentru care cadrele didactice au intrat în grevă: nu se mai poate.

          1. Înțeleg. E mai ușor sa te duci in alta parte și sa beneficiezi de ce s-a construit acolo prin sacrificiul altora decât sa stai și sa te termine psihic lichelele și paraziții luptandu-te cu ei. Nu s-ar fi ajuns aici dacă nu s-ar fi plecat în masă.
            Știi cum fierbi o broască?
            Cred ca știi.Noi toți suntem broaștele. Cele deștepte,pentru ca nu era în interesul nimănui sa fie fierte și pentru ca sunt deștepte sunt un pericol, au fost trimise în străinătate, sa muncească pentru alții iar restul rămâne aici sa fie făcute tocăniță. Dacă mai sunt câteva broaște deștepte care știu ca sunt manipulate și refuza sa iasă și în schimb încep sa indeme pe toată lumea sa sara din apa fiarta sau sa facă ceva,orice ,sunt repede identificate și anihilate inainte sa se întâlnească între ele.
            Alegerea e a ta.Dat sa nu uiți ca ai o tara pentru ca nu au plecat toți ca niște jidovi rătăcitori după bani și confort oferit de alții.Iar “alții ” îți vor da doar ceea ce lor nu le trebuie ,nu este jaful de la noi din țară de vin străinii în izmene și pleacă cu Mercedes.
            Succesuri!

        2. Nimeni nu mai vrea sa munceasca, absolventii cred ca li se cuvine ca dupa liceu sa lucreze pe salarii pe care eu nici nu le-am gandit in 20 de ani de serviciu. O generatie nascuta obosita, o generatie plictisita, lenesa si dornica doar de bani. Antisociali, lipsiti de empatie, de patriotism. 90 la suta au declarat ca fug inafara daca vine razboiul. Jignesc, isi bat joc de profesori cu nonsalanta, stau doar pe telefoane pe retele sociale, isi aleg modele dintre lepre. Normal ca am ajuns la o saturatie, o greata sartriana dublata de disperarea si nevoia de recunoastere si respect. Daca ar fi fost altii se aruncau pe acele vouchere pomana sau pe 25 la suta. Pe asta vei cunoaste adevaratul mobil al acestei greve. Am dovedit ca nu am urmarit banul de moment. Avem nevoie de recunoasterea financiara ca sa ne acoperim goluri sufletesti, sa ne simtim validati. Ipocrizia, sfidarea guvernului ne-au biciuit pana in punctul in care ne cerem drepturile in gura mare..Elevij tot mai rai ne au impins sa le cerem. Poate taceam si induram, dar ne a ajuns la os.

    2. Chiar sper că nu sunteți profesor. Cum să spui că sunt de vină copiii? Gata, nu mai e de vină guvernul care face legi proaste? Ar fi culmea să le cerem copiilor să nu le pese de viitorul lor, ci de banii noștri. Bine fac că pleacă cei care pot pleca. Să vadă lumea, să învețe altceva, iar cei care se mai întorc în țară să ne ajute să ieșim din prăpastia în care am intrat.

      1. Da,da slugoi la străini ca de asta nu știți sa va purtați cu profesorii,când veniți în tara.Ati fost tratați ca spălători de bătrâni la cur o viata și nu mai știți ce este respect și bun-simț.Sa caute .Ce sa caute?Sa fie exploatați și la 40-50 de ani se întorc rupți de muncă și bolnavi pentru o casa și masina pe care le poate obține și aici?
        Nu e mai bine sa stai în casa ta și sa fii stăpân?
        Nu e mai bine sa ai grija pe cine votezi și sa refuzi corupția?Sa îți faci tu în tara ta ca în străinătate. La câți bani au furat ceilalți de la noi puteam sa ne face toți palate și sa trăim mai ceva ca în Dubai dar nu e vina mea ca nu va duce capul și din păcate, în mod trist,nici a voastră.

        1. Pe principiul “Decât codaș la oraș, mai bine-n satul tău fruntaș”, nu? Greșiți. Nu-mi dau seama cărui comentator vă adresați. Dacă vă adresați lui Andrei, nu înțeleg treaba cu slugoii și cu îngrijirea bătrânilor în străinătate. Cei de vârsta lui Andrei plecă, pentru moment, să își facă studiile superioare în universitățile din vest sau în SUA. Eu sper să revină în țară unii dintre ei.
          Cei care nu am plecat din țară nu am făcut-o din patriotism, ci din alte motive personale. Și ar fi recomandat, într-adevăr, să avem grijă ca votăm și cum îi supraveghem apoi pe cei pe care i-am votat. Și să protestăm, cum facem noi acum, dacă cei aleși se dovedesc a fi niște dobitoci. Așa cum am fost și noi când i-am votat, din păcate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nu putem face obligatorie nota de la simularea Evaluării Naționale 2024, spune secretarul de stat Sorin Ion: Nu este corect să treci în catalog, în rubrica notelor de la clasa a VIII-a, o notă care reflectă inclusiv cunoștințe de clasa a V-a

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a explicat, la emisiunea Info Edu, de ce nu se trec în catalog notele elevilor de la simularea Evaluării Naționale 2024: „Nu este…
Vezi articolul

Daniel Funeriu, despre proiectele legilor Educației Deca: Legea educației este cea mai importantă lege a unei țări, o operație pe creierul deschis al unei națiuni. Are emitentul autoritatea morală în acest moment și autoritatea politică pentru a propune o astfel de lege?

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu, în mandatul căruia a fost aprobată Legea Educației nr. 1/ 2011, spune că “principala atribuție a unei legi a Educației este să stabilească un…
Vezi articolul