Consiliul Național al Elevilor le cere deputaților să respingă Ordonanța care a eliminat transportul județean din sfera serviciilor publice

897 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Consiliul Național al Elevilor le solicită deputaților să respingă OUG nr. 51/2019, care a eliminat transportul județean din sfera serviciilor publice. “Un procent alarmant de 80% din totalul respondenților navetiști beneficiază de decontarea a mai puțin de jumătate din costurile reale de transport”, în contextul în care tuturor elevilor care fac naveta ar trebui să li se deconteze costurile în mod integral, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro.

“O dată cu aprobarea OUG 51/2019, transportul a fost eliminat din sfera serviciilor publice, fapt care oferă autonomie operatorilor de transport pentru a nu subvenționa transportul elevilor și elimină, astfel, orice obligație contractuală pentru ca aceștia să își asume măsurile necesare pentru a garanta transport echitabil pentru elevi”, spun elevii.

“Solicităm membrilor Camerei Deputaților, care se întrunesc mâine în plenul camerei, să respingă de urgență ordonanța de urgență cu numărul 51/2019, prioritizând astfel nevoile elevilor din România și nu cele ale transportatorilor”, se arată în comunicatul CNE.

Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor (CNE), susține că actualul context “socio-politic impune respingere OUG nr. 51/2019 de către toți parlamentarii cărora le pasă de elevii pe care noi îi reprezentăm. Este momentul ca aceștia să își pună o întrebare clară: de ce are nevoie România acum? De transportatori care să facă profit pe bandă rulantă sau de elevi care să poată ajunge la școală, indiferent de mediul din care aceștia provin?”.

Comunicatul integral al Consiliului Național al Elevilor:

“Consiliul Național al Elevilor solicită deputaților respingerea OUG nr. 51/2019

Conform rezultatelor din Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel național în anul școlar 2017-2018, realizat de către Consiliul Național al Elevilor, există nenumărate cazuri în care beneficiarilor primari ai educației nu li se decontează decât un procent din prețul real al abonamentului, după cum urmează:

  • 41% beneficiază de decontarea a mai puțin de 30% din costul real al abonamentului;
  • 39% primesc între 30-50% din suma plătită operatorului de transport;
  • 4% beneficiază de decontarea a 50-70%;
  • 3% primesc între 70-99% din costul real al abonamentului;
  • 13% dintre elevii navetiști beneficiază de decontarea integrală a costurilor de transport.

Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel național aferent anului școlar 2018-2019 ne arată că 13,2% dintre elevii respondenți nu beneficiază deloc de decontarea navetei.

Astfel, se poate observa că un procent alarmant de 80% din totalul respondenților navetiști beneficiază de decontarea a mai puțin de jumătate din costurile reale de transport, în contextul în care unui procent de 100% dintre elevii care fac naveta ar trebui să i se deconteze costurile în mod integral.

În România, 380.000 de copii cu vârsta între 3-17 ani nu urmau nicio formă de învațământ la începutul anului 2019. 38,1% dintre copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar aproape o cincime dintre copiii sub 6 ani trăiesc în condiții de deprivare materială severă, conform Eurostat. Investițiile autorităților în educație sunt minime: în perioada 2012 – 2014, perioadă pentru care datele sunt disponibile, România a ocupat ultimul loc din Uniunea Europeană din punct de vedere al cheltuielilor pentru educație ca procent din PIB. Pentru a interveni în diminuarea acestui fenomen este nevoie de eforturi susținute, pe termen lung, care să acopere nevoile copiilor atât pe
plan educațional, dar și social (conform organizației naționale Salvați Copiii).

O dată cu aprobarea OUG 51/2019, transportul a fost eliminat din sfera serviciilor publice, fapt care oferă autonomie operatorilor de transport pentru a nu subvenționa transportul elevilor și elimină, astfel, orice obligație contractuală pentru ca aceștia să își asume măsurile necesare pentru a garanta transport echitabil pentru elevi. Această ordonanță de urgență este în contradicție cu un act normativ superior, anume Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32007R1370&fbclid=IwAR1KDlmPz6Af_j-_fn2M64PB1tQbBMD35W-mplYDdEDrIU3KiKcWzofHPE0

Conform acestui Regulament,

(5) În prezent, multe dintre serviciile de transport terestru de călători care sunt necesare din punct de vedere al interesului economic general nu pot funcționa în regim comercial. Autoritățile competente ale statelor membre trebuie să poată acționa pentru a se asigura că asemenea servicii sunt prestate. Mecanismele pe care aceste autorități le pot utiliza pentru a asigura prestarea de servicii publice de transport de călători includ următoarele: atribuirea de drepturi exclusive operatorilor de servicii publice, acordarea de compensații financiare operatorilor
de servicii publice și definirea de norme generale de exploatare a transportului public care se aplică tuturor operatorilor. În cazul în care statele membre decid, în conformitate cu prezentul regulament, să excludă anumite norme generale din domeniul de aplicare al acestuia, ar trebui să se aplice regimul general privind ajutoarele de stat.

Consiliul Național al Elevilor a consultat peste 5000 de elevi navetiști pentru a vedea care sunt problemele cu care aceștia se confruntă. Condițiile improprii din mijloacele de transport, decontul întârziat și primit doar pe jumătate sunt doar câteva dintre cele mai stringente aspecte care trebuie să ajungă pe masa factorilor decizionali.

Raportul elaborat poate fi accesat aici: https://bit.ly/raportdecont.

Fiind parte a OBESSU – the Organising Bureau of European School Students’ Unions, structura de reprezentare a elevilor la nivel european, Consiliul Național al Elevilor a transmis reprezentanților biroului o adresă prin care se solicită informarea Directoratului General pentru Competiție din cadrul Comisiei Europene să condamne, cu fermitate, OUG 51/2019 întrucât aceasta se afla în contradicție cu regulamentul european antemenționat și să semnaleze acest aspect Guvernului României.

Astfel, solicităm membrilor Camerei Deputaților, care se întrunesc mâine în plenul camerei, să respingă de urgență ordonanța de urgență cu numărul 51/2019, prioritizând astfel nevoile elevilor din România și nu cele ale transportatorilor.

Este un moment important pentru elevii din România – astăzi a început sesiunea parlamentară, contextul actual socio-politic impune respingere OUG nr. 51/2019 de către toți parlamentarii cărora le pasă de elevii pe care noi îi reprezentăm. Este momentul ca aceștia să își pună o întrebare clară: de ce are nevoie România acum? De transportatori care să facă profit pe bandă rulantă sau de elevi care să poată ajunge la școală, indiferent de mediul din care aceștia provin? Lansăm o provocare parlamentarilor: pentru o secundă, nu vă mai gândiți doar la a vă calcula voturile (știm că aici nu suntem noi, beneficiarii primari ai educației, prea atractivi din punct
de vedere politic – cei mai mulți dintre noi nu au drept de vot) și acționați pentru binele
celor care reprezintă viitorul României, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele
Consiliului Național al Elevilor.”

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Supraveghere video în școli, intervenții imediate „prin toate mijloacele legale”, acțiuni în cadrul „Școala Altfel”, promovarea Educației pentru sănătate – printre măsurile din Planul național de combatere a violenței școlare / Proiectul a fost adoptat de guvern, cu jumătate de an întârziere

„Dotarea unităților de învățământ cu sisteme de supraveghere audio-video funcționale și având funcția de stocare a datelor” sau programul „Împreună prindem curaj”, cu implicarea câtorva sute de școli anual, se…
Vezi articolul
Daniel Funeriu

Daniel Funeriu, despre laserul de la Măgurele care a atins azi puterea maximă cu tot echipamentul: „Pentru prima dată în istoria sa, România e prima în lume într-un domeniu al ştiinței. De acum încolo ține de noi să fructificăm acest avantaj competitiv uriaş”

„Pentru prima dată în istoria sa, România e prima în lume într-un domeniu al ştiinței”, a declarat Daniel Funeriu pentru Edupedu.ro. „Mai departe depinde de noi dacă vom frunctifica acest…
Vezi articolul