Consiliul Național al Elevilor condamnă cu fermitate atitudinea neglijentă arătată de către membrii comisiilor de la examenul de Bacalaureat în raport cu respectarea tuturor procedurilor prevăzute în metodologia de organizare și desfășurare, arată structura de reprezentare a elevilor într-un comunicat primit la redacție. Organizația solicită sancțiuni în cazul de la Colegiul Național Gheorghe Șincai din București, unde circa 70 de lucrări au fost anulate în plină probă de examen de Bacalaureat, din cauza unei presupuse greșeli. Decizia a fost luată de președintele comisie de examen, preotul Gheorghe Ddogaru.
În prezent Ministerul Educației anchetează situația de la Șincai și nu a comunicat până acum nicio sancțiune, ci doar o procedură de monitorizare a comisiei de acolo. Trei candidați la Bacalaureat au vorbit public despre nedreptatea de la proba de română: „S-au anulat după o oră și un sfert, în alte săli după o oră jumătate. Nu au mai avut timp să termine subiectul III”, a spus elevii.
CNE arată că au ieșit la iveală „abateri repetate de la metodologia de organizare, realizate (în mod abuziv) de către membrii comisiilor de organizare” și solicită reprezentanților Ministerului Educației „să efectueze vizite de control reale în teritoriu pentru a afla cazurile de abatere de la regulamentul de organizare al examenului național de Bacalaureat și să sancționeze în consecință resursa umană implicată în producerea viciilor de procedură”.
Motivul invocat pentru anularea a circa 70 de lucrări ale candidaților la Bacalaureat, în plină probă de examen, potrivit elevilor care au fost în sălile de la Șincai, ar fi fost acela că ar putea fi interpretat de evaluatori ca semn pe lucrare neîncadrarea exactă a sintagmei „Examenul național de bacalaureat” pe două rânduri a câte două cuvinte: „Examenul național” pe primul rând și „de bacalaureat” pe rândul al doilea. Unii dintre elevi au scris „Examenul național de” pe un rând și „bacalaureat” pe al doilea rând.
Redăm comunicatul CNE:
„Elevii de clasa a XII-a care susțin examenul național de Bacalaureat anul acesta au avut și alte aspecte asupra cărora să își îndrepte atenția și emoțiile în afară de subiectele examenului propriu-zis, precum abaterile repetate de la metodologia de organizare, realizate (în mod abuziv) de către membrii comisiilor de organizare.
Consiliul Național al Elevilor condamnă cu fermitate atitudinea neglijentă arătată de către membrii comisiilor de la examenul de Bacalaureat în raport cu respectarea tuturor procedurilor prevăzute în metodologia de organizare și desfășurare. Cazurile care au ieșit la iveală în ultimele două zile sunt doar câteva dintre neregulile care sunt prezente deja anual la examenele naționale, dar pe care nimeni nu le soluționează.
Accesarea rezolvării subiectului I de la proba de Limba română într-un număr considerabil, începând cu seara de dinainte de examenul propriu-zis, ne lasă cu două dubii majore pe noi toți: caracterul „secret” al subiectelor (în cazul în care accesările sunt din partea elevilor) și gradul de adaptare al subiectelor la necesitățile actuale ale societății (în cazul în care accesările sunt din din partea profesorilor care au elaborat subiectele și aceștia au păstrat subiectul în aceeași formă, indiferent de posibila controversă creată). Urmărind scurgerea subiectelor inclusiv în cadrul celei de-a doua probe, la doar 5 minute de la începerea examenului, putem afirma că o formare mult mai amplă a tuturor cadrelor didactice implicate în examen este absolut necesară.
Mai mult decât atât, subliniem cum anumite erori, de exemplu informările incorecte cu privire la numerotarea paginilor, completarea titlului, așezarea în pagină etc., realizate de către profesorii supraveghetori, pot avea consecințe grave asupra elevilor, cazul concret fiind chiar cel de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, unde peste 70 de lucrări au fost anulate din cauza unei așa-zise erori sesizate de către președintele comisiei, la aproximativ o oră și un sfert de la distribuirea subiectelor, fapt ce a determinat elevii în cauză să treacă prin stări grave de anxietate, stres, ce au rezultat în unele cazuri în imposibilitatea de a se încadra cu transcrisul lucrării și rezolvarea celorlalte cerințe în timp util. Această „eroare” ar fi putut fi reperată din timp fie de către supraveghetori, la momentul semnării și completării
datelor din colț, înaintea distribuirii subiectelor, fie ar fi putut rămâne la latitudinea elevului, fiind chiar specificat în metodologie faptul că „decizia de a retranscrie aparține candidaților, nu asistenților, membrilor, sau președintelui comisiei”.
În acest sens, solicităm Ministerului Educației să efectueze vizite de control reale în teritoriu pentru a afla cazurile de abatere de la regulamentul de organizare al examenului național de Bacalaureat și să sancționeze în consecință resursa umană implicată în producerea viciilor de procedură. Reamintim astfel că toată neglijența arătată se va reflecta tot asupra elevilor care ar fi trebuit să își canalizeze energia doar spre rezolvarea subiectelor, nu asupra asigurării respectării procedurilor, fapt ce ar fi trebuit garantat de către comisia de organizare.
„Cunoaștem cu toții emoțiile care vin odată cu un asemenea examen, de ce să mai mai adăugăm unele negative cauzate doar de neglijența celor care ar trebui să asigure de fapt corectitudinea și buna organizare? Cazurile care s-au încercat a fi mușamalizate în ultimii ani nu pot deveni o obișnuință din niciun punct de vedere. De aceea ne dorim o responsabilizare generală mult mai mare cu privire la examenele naționale, un instructaj real al membrilor comisiei și o monitorizare mult mai eficientă în teritoriu, tocmai pentru a preveni situațiile întâmpinate zilele trecute.
Viitorul elevilor nu ar trebui să se afle în riscul de a fi compromis din cauza unor astfel de situații. De asemenea, sancțiunile aplicate membrilor de comisie care nu respectă metodologia joacă un rol important în păstrarea echității ca principiu de bază ce guvernează sistemul de educație din România, dacă mai poate fi vorba de acest lucru. ” – a declarat Miruna Croitoru, președintele Consiliului Național al Elevilor”.