Consiliul Național al Calificărilor se extinde cu reprezentanți ai agențiilor care asigură calitatea în învățământul preuniversitar și cel superior / Numărul mandatelor membrilor va fi limitat la trei – proiect

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com

Consiliul Național al Calificărilor, for ce contribuie la stabilirea strategiilor legate de Cadrul național al calificărilor și formarea profesională a adulților, își extinde componența pentru a cuprinde membri ai agențiilor responsabile cu asigurarea calității în învățământul preuniversitar și în cel superior. Totodată, mandatele membrilor acestui organism sunt limitate la 3, printr-un proiect de ordin pus în consultare de Ministerul Educației.

Potrivit acestuia, componența consiliului, ce reunește reprezentanți ai mai multor instituții, ale studenților, sindicatelor și patronatelor, se extinde de la 15 la 17 membri. Noii membri prevăzuți în proiectul de ordin sunt:

Totodată, prevederile din regulamentul de organizare și funcționare ale Consiliului referitoare la durata mandatului membrilor (3 ani) sunt actualizate pentru a prevedea numărul acestor mandate este limitat la 3:

Proiectul de ordin prevede și completarea regulilor pentru a permite înregistrarea audio-video a ședințelor consiliului.

Proiectul de ordin:

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version