Consiliul Municipal al Elevilor din București îl critică pe primarul Sectorului 5 pentru orarele trimise în școli, dar nu o vede pe Dăncilă gravată-n piatră pentru reabilitarea unei școli

821 de vizualizări
Foto: Colaj Facebook
Consiliul Municipal al Elevilor București le cere autorităților să ia măsuri pentru stoparea difuzării de materiale electorale în școli. Organizația critică distribuirea în liceele, școlile și grădinițele din sectorul 5 al Capitalei a orarelor cu caricatura primarului Daniel Florea și îl acuză că “și-a început campania electorală”, însă trec cu vederea un alt eveniment care a făcut înconjurul presei, la începutul acestui an școlar: plăcuța de pe peretele unei școli gimnaziale, dezvelită în prima zi de școală, prin care un primar își exprimă mulțumirea în fața premierului de la Palatul Victoria, Viorica Dăncilă, pentru reabilitarea școlii de stat, “din mila lui Dumnezeu”, cu fonduri publice.

Președintele Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti, Tudor-Alexandru Panait, spune într-un comunicat remis Agerpres că “elevii, din păcate, sunt încă o dată folosiți ca masă de manipulare pentru campaniile electorale ale viitorilor candidați. Educația nu trebuie să aibă culoarea unui partid, iar, în școală, politica nu are ce căuta, dincolo de orele unde este subiect de discuție“.

Reprezentanții organizației de elevi îl critică, în comunicat, pe primarul Sectorului 5 al Capitalei, Daniel Florea, pentru distribuirea în școlile și grădinițele din sector a unor orare cu imaginea edilului și cu sloganul său de campanie #DF și #start spre viitor. De precizat că primarul de la Sectorul 5 a decis anul acesta să distribuie rechizite copiilor de grădiniță și elevilor din sector.

Consiliul Municipal al Elevilor București atrage atenția că “mesajul ce însoțește caricatura ‘Dragul meu copil școlar/De urmezi acest orar/Să te uiți în calendar/C-ai șanse s-ajungi primar’ este total nepotrivit pentru elevi. Mai mult, în colțul din stânga al orarului, apar două hashtag-uri, unul cu inițialele edilului, iar celălalt cu motto-ul mandatului, având caracter manipulator, evidențiind modul în care Daniel Florea și-a început campania electorală“.

Organizația de elevi critică și faptul că, în alte școli din Capitală, “mai mulți decidenți” au participat la deschiderea începutului de an şcolar, printre care se numără și președintele României, Klaus Iohannis, primarul general Gabriela Firea, alături de alți primari de sectoare, consilieri locali, parlamentari, deputați, relatează Agerpres.

Trebuie să luăm în considerare că în luna noiembrie a acestui an vor avea loc alegerile prezidențiale, iar anul 2020 este unul dublu electoral, acestea oferind instabilitate spațiului comunitar și politic. Toate aceste vizite și ‘cadouri’ sunt inoportune pentru buna dezvoltare a școlii românești, evidențiind dependența unităților de învățământ de administrația publică locală și de zona politică. Astfel, considerăm gestul primarului sectorului 5, Daniel Florea, imoral și dăunător pentru elevi, încălcând articolul 7 din Legea Educației Naţionale 1/2011, conform căruia în unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise activitățile de natură politică“, spun elevii, în comunicat.

Informații de background

Amintim că premierul Viorica Dăncilă și președintele Consiliului Județean Maramureș au fost trecuți pe lista “ctitorilor” unei școli reabilitate din fonduri publice, anul acesta. Luni, la deschiderea anului școlar, primarul orașului Dragomirești din județul Maramureș a dezvelit, pe peretele școlii gimnaziale, o plăcuță cu următorul mesaj: “Din mila lui Dumnezeu s-a reabilitat în orașul Dragomirești Școala Gimn. ‘Liviu Rebreanu’ între anii 2017-2019 cu sprijinul Guvernului României, prim ministru fiind doamna Viorica Dăncilă”, relatează Educatieprivata.ro.

Placheta cu multumiri gravate in piatra / Foto: educatieprivata.ro

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Ministerului DezvoltăriiReabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale Liviu Rebreanu Dragomirești s-a realizat ca proiect în PNDL I, în valoare de 3,6 milioane de lei.

Citește și:

 

 


3 comments
  1. Felicitări, dragi copii pentru tot ceea ce faceți!!! Sunteți niște oameni extraordinari, niște elevi de valoare, viitorul tarii arata splendid alături de voi!
    Ma bucur sa vad generațiile tinere care se implica in mișcarea de reprezentare!
    BRAVO BRAVO SI IAR BRAVO
    FELICITĂRI TUDOR ALEXANDRU PANAIT, KARINA, ANTONIA, SIMONA, MIHAI SI RESTUL COPIILOR DIN ACEST MINUNAT CONSILIU

    MERITAȚI TOȚI LAURII SUCCESULUI!

  2. Consiliul Municipal al Elevilor este o gluma proasta, avand in vedere ca 3 din sefi sunt din acelasi liceu mediocru, iar seful a intrat la liceu cum a intrat.
    Dar, chiar si asa, ar trebui sa se preocupe de problemele elevilor din municipiu si mai putin de moda si de foloase personale-gen acces in diverse organisme, cu plecari in strainatate,.
    De exemplu, in sectorul 2, 2 Colegii Nationale (pentru care sefimea din acest Consiliu nu a avut media de admitere necesara pentru a intra, se poate verifica) cu mii de elevi sunt nevoite sa imparta cladirea Colegiului Mihai Viteazu: ore scurtate, pauze scurtate, probleme cu cercurile gratuite si foarte folositoare care se faceau dupa-amiaza. In plus, copiii de gimnaziu de la Cosbu, de10-15 ani, vor imparti cladirea cu studenti cu varste mai mari de 18 ani. Ii promovati acum fara sa vedeti ce ecu ei,, ii veti vedea peste cativa ani prin cine stie ce functii, spre ghinionul nostu, al tuturor.

  3. Dragii mei, cu tot respectul, Consiliul Municipal al Elevilor Bucuresti cred ca are in vedere doar ce tine de capitala…pana la urma cuvantul “Bucuresti” e mentionat mai sus. Eu si ceilalti elevi, parinti si prifesori va iertam greseala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rector nou la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava: Prorectorul Mihai Dimian, candidat unic, a obținut 90 % din voturi pentru postul ocupat până acum Valentin Popa, care a candidat pentru Senatul universitar

Mihai Dimian, candidat unic, a obținut, joi, voturile necesare în alegerile pentru funcția de rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, funcție deținută în ultimii 12 ani de Valentin…
Vezi articolul

Schimbări majore pentru voucherele educaționale de 500 de lei, anunțate de ministrul Marcel Boloș pentru anul școlar următor: Modificăm mecanismul în totalitate. Poate chiar creștem valoarea voucherului de la 500 la 750 de lei

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat pentru Edupedu.ro că, începând cu anul școlar 2023-2024, o să fie schimbat mecanismul pentru acordarea voucherelor educaționale pentru copiii din medii…
Vezi articolul

Subiecte și bareme la Matematică, de la testarea inițială pentru Evaluarea Națională 2025 a elevilor de clasa a VIII-a din Călărași / La subiectul III, elevii primesc puncte pentru orice soluție corectă, chiar dacă este diferită de cea din barem, spune inspectorul general adjunct Călin Nicușor

Elevii din județul Călărași au susținut astăzi, 19 septembrie, proba la matematică din cadrul  testării inițiale pentru Evaluarea Națională 2025. Pe 18 septembrie, elevii au avut proba la Limba și…
Vezi articolul

Mircea Miclea, despre rotirea elevilor în bănci, recomandată de Ministerul Educației: Această abordare este aberantă. Dacă copilul își schimbă des colegul, subminezi ideea de a avea relații coezive, în care-l cunoști pe celălalt, în care te înțelegi cu el

Profesorul universitar Mircea Miclea a vorbit despre rotirea periodică a elevilor în bănci, recomandată în proiectul de metodologie pentru prevenirea şi combaterea segregării şcolare în învăţământul preuniversitar. Din perspectiva sa, această…
Vezi articolul