Consiliul Judeţean Brăila a alocat 1,5 milioane lei pentru implementarea unei platforme pentru şcoala online, care să vină în ajutorul elevilor, a anunțat preşedintele instituţiei, Francisk Chiriac, citat de Agerpres.
“Trebuie să ne gândim foarte serios, pentru că se apropie toamna, iar elevii trebuie să urmeze cursurile, chiar şi online, cu toate că eu mi-aş dori ca şi copilul meu şi ceilalţi copii din judeţ să meargă la şcoală efectiv, alături de profesorii şi de colegii lor. În momentul de faţă, municipiul Brăila, conform proiectului votat de noi toţi, are la dispoziţie 15 miliarde de lei (n.r. ROL), prin cofinanţare, pentru o astfel de platformă. Dacă va fi nevoie, nu am nicio reţinere de a mări această sumă. Este foarte important să cuprindem nu numai elevii din municipiu, dar şi elevii din judeţ, pentru că acolo sunt problemele. Sunt copii în sate îndepărtate care ar trebui să aibă şi ei aceleaşi condiţii pe care le au elevii din municipiul Brăila”, a spus Chiriac.
Inspectorul școlar general din județ, Viorel Botea, a declarat că “în Brăila, în jur de 3.500 de elevi şi profesori au solicitat acest lucru [tablete cu conexiune la internet – N.Red.] şi pot spune cu siguranţă că pe data de 10 septembrie, conform discuţiilor pe care le-am avut şi pe baza informaţiilor pe care le-am primit de la minister, toţi elevii din Brăila vor avea tablete şi acces la internet pentru începerea noului an şcolar”.