Consiliul Elevilor solicită aplicarea legii care scade numărul de ore de școală din toamnă, după ce ministrul Educației a anunțat că va aplica un alt curriculum în școli-pilot

7.449 de vizualizări
Foto: CNE
Elevii îi cer ministrului Educației să aplice legea care reduce numărul de ore de școală, în aceeași zi în care oficialul a lăsat să se înțeleagă că este gata un alt plan-cadru, pentru o arhitectură curriculară pe care vrea să o piloteze din toamnă. “Nu mai vrem generații de sacrificiu: Consiliul Național al Elevilor solicită aplicarea legii privind scăderea numărului de ore”, anunță elevii, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Consiliul Național al Elevilor îi solicită ministrului Monica Anisie “demontarea tuturor demersurilor cadrelor didactice care doresc prorogarea, având ca unic scop salvarea propriilor norme didactice”.

Reacția Consiliului Național al Elevilor vine după ce ministrul Educației a anunțat, la Europa FM, că „este realizată la nivelul Ministerului Educației o hotărâre de guvern pe care o voi prezenta colegilor mei din Guvern. Putem realiza școli de aplicație, adică putem avea școli pilot în care să mergem și să pilotăm mai multe aspecte, cum ar fi un nou curriculum, dacă vă amintiți când am fost la dumneavoastră în emisiune am discutat despre acest lucru cu domnul Marian Staș, putem pilota un nou plan cadru. Vom urmării să realizăm și din alte perspective tipul acesta de învățare”. Ministrul nu a precizat care vor fi școlile-pilot și nici momentul în care pilotarea va intra în vigoare.

Amintim că în luna noiembrie 2019 ministrul Educației declara că „noile planuri-cadru cu un număr redus de ore vor fi puse în consultare publică în ianuarie 2020”, dar nici până acum planurile-cadru cu ore reduse nu au fost publicate de Minister.

Comunicatul integral al Consiliului Național al Elevilor:

“Nu mai vrem generații de sacrificiu: Consiliul Național al Elevilor solicită aplicarea legii privind scăderea numărului de ore

Președintele României a promulgat legea care prevede reducerea numărului de ore în școlile și liceele românești. Potrivit noului act normativ, care intră în vigoare în anul școlar 2020-2021, numărul de ore este, în medie, 20 de ore pe săptămână la învățământul primar (4 ore pe zi), 25 de ore pe săptămână la învățământul gimnazial (5 ore pe zi) și 30 de ore pe săptămână la învățământul liceal (6 ore pe zi).

Cel mai mare impact al reducerii orelor va fi la gimnaziu, unde elevii au în prezent de la 26-28 de ore într-o săptămână, la clasa a cincea, la 31-34 de ore în clasa a opta. În ceea ce privește ciclul primar, elevii de la clasa pregătitoare au între 19 și 20 de ore pe săptămână, cu maximum un opțional, cel din clasele I-III, între 20 și 21 de ore pe săptămână, cu maximum un opțional, iar cei din clasa a IV-a, între 21 și 22 de ore cu maximum un opțional. 

La nivelul Ministerului Educației și Cercetării au fost constituite grupuri de lucru ce au ca scop realizarea și validarea unor noi planuri-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, astfel încât acestea să fie corelate cu legea privind scăderea numărului de ore. Rezultatele consultării efectuate de Consiliul Național al Elevilor sunt cuprinse în acest raport: https://bit.ly/planuri-cadru-gimnaziu.

Consiliul Național al Elevilor, structura de reprezentare a tuturor elevilor din România, solicită ministrului Educației și Cercetării, doamna Monica Anisie, următoarele revendicări:

  • Asumarea publică a aplicării legii privind scăderea numărului de ore începând cu septembrie 2020;
  • Demontarea tuturor demersurilor cadrelor didactice care doresc prorogarea, având ca unic scop salvarea propriilor norme didactice și nu îmbunătățirea, pe termen lung, a actului instructiv-educativ;
  • Introducerea unui reprezentant al Consiliului Național al Elevilor în fiecare grup de lucru realizat în vederea modificării arhitecturii curriculare, întrucât rezultatele grupului de lucru afectează în mod direct beneficiarii primari ai educației pe care Consiliul Național al Elevilor îi reprezintă.

Ne-am asumat consultarea elevilor din România, întrucât ministerul Educației și Cercetării a lansat chestionare doar pentru profesori și părinți – noi dispunem de toate resursele necesare pentru a realiza consultare și pentru a fi vocea colegilor noștri, pentru a-i reprezenta în relația cu decidenții. Nu mai acceptăm generații de sacrificiu în sistemul educațional. Ministerul Educației și Cercetării trebuie să își asume public aplicarea legii privind scăderea numărului de ore, iar ministrul Educației și Cercetării trebuie să se implice activ în operaționalizarea comisiilor ce au ca scop realizarea noilor planuri-cadru. În ciuda faptului că ne aflăm în plină pandemie, mijloacele digitale nu trebuie utilizate doar de profesori, ci și de experții care trebuie să își facă treaba și să organizeze sesiuni de lucru online pentru elaborarea planurilor-cadru pentru învățământul gimnazial, iar asta cât de repede, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.”

Informații de background

În urmă cu o lună, președintele Consiliului Național al Elevilor, Antonia Pup, a declarat după o consultare cu reprezentanții Ministerului Educației că instituția vrea să piloteze “o nouă arhitectură curriculară” începând chiar din septembrie.

Noua arhitectură curriculară care ar urma să fie pilotată în școlile stabilite deja vine în contextul în care Ministerul Educației înregistrează două mari restanțe, cu privire la curriculum:

  • nu există o decizie cu privire la înnoirea curriculară care trebuie aplicată la liceu peste doar 2 ani – amintim că reforma curriculară începută acum 7 ani cu aplicarea unor programe școlare și planuri-cadru noi la prima clasă de școală va ajunge în 2 ani la liceu, iar Ministerul Educației este obligat să modifice curriculumul liceal pentru a fi în concordanță cu ce au învățat copiii în gimnaziu
  • nu există planuri-cadru și programe școlare de gimnaziu pentru anul viitor, în concordanță cu Legea care taie cu până la 9 numărul de ore pe săptămână în gimnaziu. Legea se va aplica începând din toamnă

Pe 21 noiembrie 2019, ministrul Monica Anisie anunța la Realitatea TV că “în ianuarie putem să vedem primii pași de consultare publică pentru planurile-cadru” noi, conforme legii care a redus numărul de ore de școală.

“Există deja o lege. Legea este lege și trebuie aplicată. Ea scade numărul de ore. Trebuie să aplicăm legea, de aceea am anunțat deja că trebuie, prin consultare publică, să realizăm noile planuri-cadru. Stabilim disciplinele și numărul de ore și după aceea stabilim grupurile de lucru pentru noile programe”, a declarat Anisie.

Planul-cadru, generic, este documentul care conține numele materiilor pe care le studiază elevii în fiecare clasă, precum și numărul de ore care îi este repartizat fiecărei materii.

“Legea prevede că trebuie să reducem și numărul de ore. Dar nu poți să lași, de exemplu, 3 ore la Limba română și o programă construită pentru 5 ore. De aceea trebuie corelate între ele numărul de ore și programa”, a continuat ministrul Educației, în noiembrie 2019.

De atunci și până astăzi, 21 februarie 2020, Ministerul Educației condus de Monica Anisie nu a pus în dezbatere publică niciun plan-cadru sau curriculum școlar.
Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Școlile pot solicita, în premieră, un profesor psiholog, care poate fi psiholog clinician sau psihoterapeut, adică poate diagnostica, consilia și oferi psihoterapie elevilor / Atribuțiile funcției de profesor psiholog și condițiile de angajare

Școlile pot solicita, în premieră, centrelor județene/al municipiului București de resurse și asistență educațională, CJRAE/CMBRAE un profesor psiholog, care poate fi psiholog clinician sau psihoterapeut. După 13 ani de confuzie…
Vezi articolul