Consiliul Elevilor le cere olimpicilor să facă ateliere online pentru a-și ajuta colegii, după ce olimpiadele și concursurile școlare au fost anulate din cauza pandemiei

2.106 vizualizări
Foto: Pexels.com

 

Consiliul Național al Elevilor face apel la olimpici să demareze ateliere online pentru colegii lor, după ce olimpiadele și concursurile școlare au fost anulate din cauza pandemiei COVID-19. “Nimic nu mai poate răscumpăra zecile de ore pe care le-ai petrecut învățând, parcurgând subiecte, exerciții cu un grad ridicat de dificultate menite să te pregătească pentru obținerea unui premiu la olimpiada națională”, spune CNE într-o scrisoare publică adresată olimpicilor.

“Când educația pare să stagneze, blocată într-un sistem caracterizat prin coordonate inechitabile, într-un sistem în care zeci de mii de elevi nu au acces la Internet, știm că tu poți fii olimpic la solidaritate”, continuă Consiliul Național al Elevilor (CNE).

Antonia Pup, liderul elevilor, spune că “având în vedere gestionarea deficitară a sistemului educațional din România din ultima perioadă, facem apel la elevii olimpici, avem nevoie de solidaritatea lor și suntem de părere că educația tip peer to peer se încadrează în peisajul învățământului preuniversitar, în contextul actual”.

Comunicatul integral:

“Consiliul Național al Elevilor dă startul Olimpiadei Solidarității, cea mai mare provocare pentru olimpicii din România

Având în vedere contextul actual din România, care a determinat Ministerul Educației și Cercetării să anuleze olimpiadele și concursurile școlare, Consiliul Național al Elevilor dă startul Olimpiadei Solidarității, o provocare pentru olimpicii din România, astfel încât aceștia sunt invitați să deconteze cunoștințele pe care le au la diferite discipline de studiu, organizând ateliere online pentru colegii lor.

Apelul deschis al Consiliului Național al Elevilor pentru elevii olimpici, redat integral:

Dragă elev olimpic,

Suntem conștienți de faptul că, în aceste momente, nimic nu mai poate răscumpăra zecile de ore pe care le-ai petrecut învățând, parcurgând subiecte, exerciții cu un grad ridicat de dificultate menite să te pregătească pentru obținerea unui premiu la olimpiada națională în cadrul disciplinei care simți că îți pune în valoare toate competențele și te face să dai tot ce ai mai bun din tine.

Când educația pare să stagneze, blocată într-un sistem caracterizat prin coordonate inechitabile, într-un sistem în care zeci de mii de elevi nu au acces la Internet, știm că tu poți fii olimpic la solidaritate, o olimpiadă derulată în premieră în acest an care prezintă provocări pentru toți actorii cheie din educație. Educația își pune acum încrederea în tine că vei utiliza toate cunoștințele pe care le-ai dobândit pentru a le da mai departe, către colegii tăi care se simt acum bulversați de ceea ce se întâmplă și nu pot ține pasul cu materia. Ajută-ți acești colegi și, în timpul pe care îl petrecem acasă, utilizează toate mijloacele de care dispui pentru a fi alături de ei, deoarece în aceste momente de cumpănă putem valorifica cu adevărat educația de la egal la egal.

Ne cerem scuze față de tine, dragă elev olimpic, căci știm că visul tău de a ajunge în fruntea clasamentului pare acum unul îndepărtat, însă te asigurăm de faptul că simpla participare a ta la olimpiada de solidaritate se va transpune într-un beneficiu pentru tine, pentru colegii din clasa ta și pentru un sistem de învățământ mai performant, de care avem nevoie cu toții.

Având în vedere gestionarea deficitară a sistemului educațional din România din ultima perioadă, facem apel la elevii olimpici, avem nevoie de solidaritatea lor și suntem de părere că educația tip peer to peer se încadrează în peisajul învățământului preuniversitar, în contextul actual. Mai mult decât atât, vrem să arătăm autorităților că prin această mișcare civică vom reuși să aducem elevii mai aproape unii de ceilalți, să arătăm acest mesaj și să combatem perspectiva competitivă, uneori toxică pentru educație. Sistemul creat de voi, dragi factori decizionali, este deficitar, pentru că nu ne-ați învățat să fim aproape unii de ceilalți. A venit momentul să vă învățăm unii de la ceilalți, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.”

Descarcă de aici, în format .PDF, apelul Consiliului Național al Elevilor către olimpici

 


4 comments
  1. Acest asa-zis Consiliul Elevilor ar putea sa faca ei însuși ceea ce recomandă elevilor olimpici pentru care si ultimul minut contează. Oare de ce nu o fac???
    Acest asa-zis Consiliul Elevilor promovează doar MEDIOCRITATEA și nimic altceva …reprezinta, doar interesele acestor elevi. Nu-i intereseaza nicio clipă adevarata PERFORMANTA pt ca ei insusi nu sunt performanti.
    Prin anularea olimpiadelor dna MINISTRU anulat într-o secundă toată munca copiilor implicați care au început să învețe pentru aceste olimpiade încă din iulie 2019 și până în prezent și care s-au calificat pentru olimpiada națională. Olimpiadele au fost anulate fără cea mai mică explicație, întrucât oricum orice explicație logică nu putea fi susținută, având în vedere faptul că școala oricum va fi redeschisă, mai devreme sau mai târziu, iar numărul elevilor care merg la scoală este cu mult, mult mai mare decât a celor care participă la olimpiade.
    – a lipsit o generație de șansa de a participa la aceste olimpiade, de șansa de contribui la crearea unui învățământ performant și de calitate.
    – nu s-a avut în vedere principiul egalității de șanse.
    – analiza care a stat la baza acestei hotărâri nu a avut nicio clipă în vedere dacă această măsură este în favoarea elevului și mai mult a …. societății însăși pentru care orice clipă pierdută înseamnă încă o generație care nu va beneficia de un sistem de învățământ performant. Și acest aspect nu poate fi acoperit de faptul că, așa cum spuneți tot timpul „trebuie să ne protejăm sănătatea”, pentru că exista, printre altele, posibilitatea ca aceste olimpiade să fie amânate după ce se vor începe școlile și nu ANULATE – variantă convenabilă poate pt minister, care, în acest caz, “scapă” de munca de organizare a acestor concursuri.
    – hotărârea nu a avut în vedere și nu susține o performanța școlara înaltă.

  2. Câtă nesimțire. Stimați elevi, singura dumneavoastră treabă a fost, este și va fi să învățați. De la cei care vă învață. Da, cum să faceți și chiar cum să nu faceți anumite lucruri. Dar să abordați colegii cu performanțe pentru o așa zisă “solidaritate” mi se pare nesimțire crasă. Solicitați colegilor care se ocupă cu orice altceva decât să învețe să se ocupe de învățat, să își folosească timpul pentru acumulări de competențe și abilități. Lăsați olimpicii și cadrele didactice în pace, încercați să ajungeți măcar la anumite competențe și decideți în funcție de acestea. Dumneavoastră dați “indicații” fără să aveți minime competențe acolo unde dați indicații.

    1. CORECT Acest asa-zis Consiliul al elevilor promoveaza doar MEDIOCRITATEA si reprezinta doar interesele acestor elevi

  3. E ușor sa dormi în banca la școală, sa te joci pe sub banca cu telefonul, sa nu dai atenție efectuării temelor.. iar acum sa casuni pe elevii care au muncit zi de zi la școală și acasă.
    Lăsați olimpicii și nu ii mai hăituiți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cine este Șerban Valeca, propus ministru al Educației: Președintele PSD Argeș, fost ministru al Cercetării în Guvernele Năstase și Grindeanu care a lovit puternic cercetarea prin evacuarea evaluatorilor internaționali din competițiile din cercetare

Votat de baronii PSD să ocupe funcția de ministru al Educației la finalul unei ședințe în care toate propunerile premierului Dăncilă pentru acest portofoliu au fost respinse de aripa Dragnea,…
Vezi articolul

Universitatea din București organizează prima ediție a Școlii de vară INTER-ASPA „Radu Lăcătușu”, pe teme de cercetare și inovare, la centrul din Țara Hațegului-Retezat

Universitatea din București organizează prima ediție a Școlii de vară INTER-ASPA “Radu Lăcătușu”, ce are drept scop “stimularea maturizării organizaționale în etapa de cercetare a inovării tehnologice”. Evenimentul are loc…
Vezi articolul

“Cultura scrisă în pericol” – Asociația Editorilor din România se opune din nou posibilei creșteri a TVA pentru carte și cere autorităților să încerce recuperarea deficitului bugetar din alte părți ale economiei, în afara sectorului cultural

Posibila creștere a nivelului TVA pentru carte și alte măsuri avute în vedere de guvern în această perioadă pot “avea un impact nefast asupra culturii și, în special, asupra culturii…
Vezi articolul