Consiliul elevilor face apel la sprijin pentru construirea unei platforme de e-learning, în absența platformei oficiale pe care legea o cere din 2011

1.947 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
De când a izbucnit pandemia, Ministerul Educației nu a reușit să pună la punct platforma de e-learning pe care legea o prevede de nouă ani, fapt pentru care Consiliul Național al Elevilor anunță o inițiativă proprie în acest sens. Printr-un comunicat transmis marți, organizația lansează un apel către profesori, elevi și activiști din educație să contribuie voluntar la crearea materialelor pentru o astfel de platformă.

Organizația vrea “să creeze o platformă de e-learning pentru toți elevii din România, unde se vor regăsi materiale de studiu pentru clasele din anii terminali, în vederea pregătirii acestora pentru examenele naționale, dar și cursuri pentru clasele V-XI”, plus materiale de educație financiară sau juridică. 

Comunicatul CNE, integral:

“Ce Ministerul Educației și Cercetării nu face, facem noi! 

De opt luni, sistemul educațional din România, prin profesori și autorități locale, se zbate să își îndeplinească misiunea de a oferi tuturor elevilor din țară șansa la o educație performantă, în sistem online. În tot acest timp, Ministerul Educației și Cercetării nu a reușit să pună la dispoziția elevilor o platformă de e-learning, deși cadrul legislativ există încă din anul 2011. 

Consiliul Național al Elevilor lansează un apel public pentru toate cadrele didactice, toți elevii, studenții sau activiștii în educație care doresc, în mod voluntar, să contribuie la crearea materialelor ce vor fi încărcate într-o platformă națională de e-learning! 

În acest context pandemic, se evidențiază nevoia elevilor de a beneficia, în mod gratuit, de materiale în scopul pregătirii pentru examenele naționale.Reprezentanții elevilor de la nivel național au decis să preia inițiativa și să creeze o platformă de e- learning pentru toții elevii din România, unde se vor regăsi materiale de studiu pentru clasele din anii terminali, în vederea pregătirii acestora pentru examenele naționale, dar și cursuri pentru clasele V-XI. Mai mult, în platformă vor exista cursuri legate de educația financiară sau juridică. 

Profesorii, studenții sau elevii care doresc să se alăture inițiativei se pot înscrie prin completarea următorului formular: https://bit.ly/3kRoUPP

„Simțim, mai mult decât niciodată, lipsurile sistemului de învățământ românesc. Deși se vorbește de aproape 10 ani despre o platformă de e-learning, acesta nu există nici până în prezent. Nu mai putem aștepta ca autoritățile să realizeze că trebuie să își îndeplinească atribuțiile. Orele online nu corespund cerințelor tuturor elevilor, pregătirea pentru examenele naționale devenind din ce în ce mai dificilă. CNE preia inițiativa și creează o platformă de e-learning unde, în mod gratuit, elevii vor putea parcurge toate capitolele din programă și își vor putea testa cunoștințele. 

Avem nevoie de sprijinul voluntarilor care vor face ca toate aceste informații să fie livrate elevilor. Împreună vom putea face ceea ce statul nu a reușit să facă!”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.”

Foto: Pixabay

Citește și:
Guvernele nu s-au înțeles la șpăgi cu informaticienii – motivul pentru care nu avem Biblioteca școlară virtuală, de 9 ani, acuză Daniel Funeriu
Bibliotecă digitală cu 2.500 de lecții, lansată la Chișinău la o lună de la închiderea școlilor / În România, 11 miniștri au ignorat Legea care prevede de 9 ani că Ministerul are obligația să facă o Bibliotecă școlară virtuală

1 comment
  1. S-a trezit ,,consiliul elevilor”. Buna dimineata elevi! ar zice invatatorii/ profesorii. Adica, pentru a intelege si grupul din ce in ce mai mare de analfabeti functional, niste ,,reprezentanti” din randurile elevilor au tot stat ei si s-au gandit, din 2011 au tot ,,gandit” si abia acum au ajuns la concluzia ca nu e. Ce nu e? Cum ce? se intreaba in cor ,,grupul”. Platforma ,,e-learning”, se lumineaza elevii fericiti c-au stiut raspunsul. Si ce ne facem? se panicheaza grupul. Unul mai ,,luminat la minte” vine cu solutia salvatoare. Sa puna ,,mana de la mana” si sa plamadeasca ei o ,,platforma”. Vorba unora: mai bine ceva acolo decat nimic. Sigur ca ,,manifestul” asta n-a iesit din ,,mintile luminate” ale grupului ci i-a invatat cineva. Si ei ,,saracii’ au ,,pus botul”. Daca de ex. ar fi ,,decis” ca sa nu mai participe o saptamana la ,,mascarada” asta numita invatat ,,online” in semn de protest, venind cu presiune pe cei care ar fi trebuit sa faureasca platforma ar fi insemnat ca si-ar fi inteles rolul de reprezentanti ai elevilor. Dar ei nu. Daca statul nu le-a construit o platforma (ca doar si deaia e platita ,,armata” din ministere, ca sa ofere ,,viitorului natiei” conditii moderne de invatat) nu-i nici o tragedie ca daca tot insista lumea, si e ,,trendy cu chestia asta online” rezolva ei ca doar ,,simt, mai mult decât niciodată, lipsurile sistemului de învățământ românesc”. N-a fost nici un bai ca au fost manati ,,ca vitele” (vorba regizorului nostru ,,popular”) de invatatori/ profesori si urcati pe ,,platformele private”. N-a fost nici o chemare la protest in vederea refuzului ,,urcarii” pe platforme ci au fost ,,imbratisate cu drag” fiind considerate salvatoare pe vreme de ,,pandemie”. In timp ce-n state cat de cat mai educate si cu platforme construite de state (adica garantate si nu lasat invatamantul DE STAT la mana privatilor ca la noi) si tot se lupta pentru invatamant in scoli (si nu online). Bine ca macar ,,invatamantul” nu-si schimba menirea si ramane ,,fabrica de diplome” pentru ,,mintile din ce in ce mai luminate” rezultate ca ,,produs finit”. Da’ ce-ar fi ,,consilierilor” daca ,,ati prelua initiativa” si ,,ati construi s-un minister” ca sa nu mai platim ,,ca idiotii” o gramada de ,,functionari”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Kelemen Hunor: O duc pe fetița mea dimineața la școală, au toți niște valize, trollere, parcă pleacă în călătorie de o săptămână / Cadrul e fain în legea României Educate, dar conținutul… E foarte rigid sistemul

Președintele UDMR și candidat al Uniunii la alegerile prezidenţiale, Kelemen Hunor, a afirmat că sistemul de educație este „extrem de rigid”, într-o declarație oferită miercuri, la Antena 3. Acesta a…
Vezi articolul
Florin Viu și Ramona Drăguț / Sursa foto: Arhivă personală

Material susținut de Fundația Orange

Experimente virtuale de Chimie și Biologie și învățarea digitală a ortogramelor – lecțiile create de profesorii Florin Viu și Ramona Drăguț premiate în Concursul #Digitaliada: „Încrederea în puterile mele de-a face ceva pentru elevii mei a fost un mare câștig”

„Câștigarea unui premiu, știind că materialul a fost jurizat de profesori de prestigiu și cu experiență, înseamnă încredere. Capeți încredere în munca ta, vezi că poți face lucruri de valoare…
Vezi articolul

Teodor-Florin Cilan, până acum prorector, a obținut la limită voturile necesare pentru a deveni rector la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în turul 2 / Alegerile au fost reluate după ce fostul rector Ramona Lile, reales în decembrie, nu a fost confirmat în funcție, în urma unei decizii de plagiat

Conferențiarul Teodor-Florin Cilan a obținut, miercuri, voturile necesare pentru a fi ales rector al Universității „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad, într-un al doilea tur de scrutin, după ce, în primul…
Vezi articolul