Consiliul elevilor cere autorităților să garanteze fiscalizarea meditațiilor și sancționarea profesorilor care nu declară venituri din astfel de activități

11.293 de vizualizări
SURSA: pixabay.com
Autoritățile guvernamentale trebuie să ia măsuri așa încât să garanteze fiscalizarea tuturor meditațiilor și sancționarea contravențională a cadrelor didactice care nu declară veniturile din astfel de activități, arată, într-un comunicat emis joi, Consiliul Național al Elevilor. Organizația semnalează “o creștere semnificativă a procentului elevilor care urmează meditații la diferite materii” și face trimitere la o serie de rapoarte, între care unul de anul trecut, potrivit căruia aproape jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a și a XII-a făceau meditații.

CNE afirmă că multe cadre didactice nu respectă regula potrivit căruia profesorii nu trebuie să facă meditații cu elevii din propria clasă, “fapt care generează un vădit conflict de interese”. “Meditațiile reprezintă o adevărată industrie care, de cele mai multe ori, nu este controlată”, arată poziția CNE.

Comunicatul integral:

Meditațiile – o industrie nedreaptă 

Un studiu realizat în anul 2007, în România, a relevat faptul că, din 1276 de elevi respondenți, 27% primeau meditații. Un alt studiu, realizat în 2010 de către Comisia Europeană în rândul părinților din România, a arătat faptul că, din 1316 de adulți, peste 50% plăteau meditații pentru copiii lor. Același studiu releva, la acea vreme, faptul că industria meditațiilor costa anual părinții elevilor din România peste 300 de milioane de euro pe an. Zece ani mai târziu, în luna septembrie a anului 2020, un raport al Ministerului Educației și Cercetării arăta faptul că 47% dintre elevii de clasa a VIII-a și 42% dintre elevii de clasa a XII-a frecventează în mod frecvent activități de pregătire suplimentară de tip meditații. 6% dintre respondenți desfășoară aceste activități zilnic, în timp ce 16% primesc meditații de 2-3 ori pe săptămână. 

Este evident, așadar, faptul că a avut loc o creștere semnificativă a procentului elevilor care urmează meditații la diferite materii. Această creștere poate fi pusă doar parțial pe seama pandemiei, având în vedere faptul că practicile privind meditațiile derulate de către profesori individual reprezintă deja o cutumă a sistemului educațional din România. În medie, prețul/ședință de meditații poate ajunge până la 100 de RON, sume care, de cele mai multe ori, nu sunt fiscalizate, nefiind declarate drept venit suplimentar de către cadrele didactice. În anul 2019, numărul profesorilor care au declarat faptul că obțin venituri suplimentare din meditații a fost de 4135, ajungând la venituri declarate de peste 35 de milioane de lei. Raportat la numărul total de 172.600 de cadre didactice care profesează în România la acest moment, procentul celor care au declarat aceste venituri este de 2,39%

Din punct de vedere legal, conform art. 5, alin. (iv) din OMEN nr. 4831/2018, privind aprobarea codului-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar, cadrele didactice au datoria de a interzice orice activități care generează corupție, precum „meditaţiile contra cost cu beneficiarii direcţi ai educaţiei de la formaţiunile de studiu la care este încadrat”. Din păcate, multe cadre didactice nu respectă această prevedere și organizează meditații cu elevi de la clasă, fapt care generează un vădit conflict de interese. Având în vedere toate aceste date, putem afirma cu certitudine faptul că, în România, meditațiile reprezintă o adevărată industrie care, de cele mai multe ori, nu este controlată. 

Din acest motiv, Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Finanțelor, Ministerului Educației, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Justiției să ia toate măsurile care se impun pentru a garanta fiscalizarea tuturor meditațiilor și sancționarea contravențională a cadrelor didactice care nu declară aceste surse de venit. 

„În ultimii ani, piața meditațiilor a crescut semnificativ, până în punctul în care a ajuns să fie o adevărată industrie. Nu putem închide ochii în fața faptelor de corupție care se petrec în sistemul educațional. Nedeclararea unor venituri reprezintă evaziune fiscală. Or, dacă dascălii a căror atitudine reprezintă un reper moral pentru generații întregi de elevi recurg la astfel de practici, înseamnă că orice speranță de a avea un sistem educațional performant, construit pe valori sănătoase, este sortită eșecului. Nu cred că așa ar trebui să arate lucrurile, dacă ne dorim cu adevărat ca generațiile viitoare să înțeleagă că noi toți avem datoria de a respecta legea și de a ne îndeplini îndatoririle.”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.”

Citește și: Raport al Ministerului Educației: Aproape jumătate din elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, care au avut examene anul acesta, au făcut meditații în perioada în care școlile au fost închise

12 comments
  1. Daca vor fi impozitati atunci, va fi marit tariful la meditatii! Si atunci ce am facut?Cei cu posibilitati mai mici nu isi vor mai permite ! Pana la urma , nu tin partea profesorilor , dar sa mai platesti la stat impozit ptr meditatii este cam mult! Mai bine s ar baga astia la adevaratii evazionisti din tara asta!

  2. Elevii nu mai au de învățat și ii obsedează ca profesorii dau meditații.
    Daca profesorii ar avea salariile uriașe ale medicilor, nu ar mai fi nevoiți sa se chinuiasca în timpul liber cu elevi impinsi de părinți la meditații.
    Sunt cazuri de profesori care au făcut accident vascular cerebral din cauza surmenajului, lucrând la scoala cu sute de elevi pe zi.
    Cine ar crede ca un profesor ar da de placere meditații?
    Probabil unii exageraza, ca în fiecare pădure sunt și uscaturi.
    Și în pădurea medicilor, și a profesorilor, și a părinților, și a elevilor( atunci când uita de bunul simt).

  3. Acest Consiliu al elevilor nu stie ca de ex nici dentistul nu iti da bon fiscal..sau zugravul sau mecanicul auto..Astia nu au parinti sa le spuna in ce tara traiesc! Bine zicea cineva inainte..de ce nu se ocupa de scoala sau de faptul ca profesorii sunt platiti la nivel de infirmiera!

  4. Prin urmare anumiti elevii vor plati mai mult pentru medidatii! Oare acesti reprezentati ai elevilor nu stiu ca exista si studenti care dau meditatii si in unele cazuri chiar elevi priceputi care fac o munca onesta?

  5. Sunt de acord cu Anca, dar cred că banii pe meditații trebuie impozitați. Este evaziune fiscală foarte mare.

  6. Mai bine se apuca dragutii de ei de treaba. Treaba lor e sa respecte profesorul de la clasa și sa invete. Vin la scoala de forma și spun ca nu ii interesează, ca la meditații fac altceva. Și vorbesc în cunostinta de cauza. Altfel sunt buni pt home schooling. Nu sunt de acord cu meditațiile în general. Pt performanta, ok, lucram în plus. Dar pt a acoperi indolenta de a nu face ceea ce ii ceri elevului la ore, atunci nu. Părinții sunt workachoolici și cred ca dând bani în stânga și în dreapta suplinesc lipsa lor în viata copiilor. Nu vedeți cât de fragile emoțional sunt generațiile tinere? Sau tot vina scolii o fi și nu știu eu?!

    1. Treaba profesorului este sa predea la scoala, nu in privat. Daca ai un profesor bun la clasa, care stie sa predea, nu mai ai nevoie de meditatii! Si nu-i mai plangeti intr-atat pe profesori, ca le-au crescut semnificativ salariile in ultimii ani. Plus ca, cei mai multi dintre profesori nu-s capabili nici sa-si ia examenul de titulatura, dar au pretentii ca elevii sa ia meditatii de la ei. Ce pazeste in clasa, de ex., un profesor de limba romana, cand multi dintre elevi termina liceul si abia stiu sa scrie? De ce trebuie, de ex., sa-i dai meditatii in privat unui elev ca sa-l inveti sa scrie “îmi”, nu “âmi” sau “î-mi”, cand poti face treaba asta in clasa?

      1. De ce elevul acela nu stie sa scrie?Asta putea sa il învețe si un părinte,nu este foarte complicat.
        E o vorba românească:”Ce se naște din pisica ,tot șoareci mănâncă. ”
        Ma intreb cui i-o fi venit ideea asta si de ce.
        Cred ca tot un profesor este de vină.

  7. … și nu se vor mai face meditații?! Nu, domnii elevi nu vor obține absolut nimic, decât mărirea prețului pentru o ședință “fiscalizată”. Tare mă îndoiesc de faptul că inițiativa le aparține!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Calendarul de înscriere la clasa pregătitoare, etapa a II-a, a fost modificat la o zi după ce s-a încheiat perioada de depunere a cererilor. Listele finale vor fi afișate pe 29 iunie, cu 19 zile mai târziu decât termenul inițial

Calendarul de înscriere la clasa pregătitoare, etapa a II-a, pentru anul școlar 2022-2023 a fost modificat, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Astfel, validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea…
Vezi articolul

Secretarul de stat din Ministerul Educației, pentru învățământul preuniversitar, Sorin Ion, și-a anunțat candidatura din partea PNL la alegerile pentru postul de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița

Sorin Ion va fi candidatul PNL pentru postul de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, potrivit anunțului făcut de acesta de la sediul filialei locale a partidului. „Am ales să candidez…
Vezi articolul

Guvernul a adoptat acordarea de vouchere pentru after-school pentru elevii din 150 de școli, masă caldă pentru vârstnici în săptămâna dinaintea alegerilor, buget suplimentat pentru tabletele școlare și 10 milioane de euro pentru universități – anunță ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș

Ministrul Fondurilor Europene a anunțat după ședința de guvern de astăzi că una dintre măsurile adoptate de executiv “este cea referitoare la voucherele pentru educație în regim after-school”. În jur…
Vezi articolul