Consiliul Elevilor: 80% dintre elevii navetişti nu au primit deconturile legale pentru sumele cheltuite pe transportul spre şcoală

Proiectul mai poate să aștepte / Sursa: Pixabay.com

Legea Educaţiei Naţionale prevede că “elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, pe tot parcursul anului calendaristic”. În realitate însă, în niciun județ din țară, elevii nu beneficiază de acordarea reducerii de minimum 50% pentru transportul intrajudețean în comun. Totodată, în puține localități din țară se acordă această facilitate (reducere parțială sau totală), potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Naţional al Elevilor transmis Edupedu.ro.

Conform rezultatelor din Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel național în anul școlar 2017-2018, realizat de către Consiliul Național al Elevilor, există nenumărate cazuri în care beneficiarilor primari ai educației nu li se decontează decât un procent din prețul real al abonamentului, după cum urmează:

Astfel, se poate observa că un procent alarmant de 80% din totalul respondenților navetiști beneficiază de decontarea a mai puțin de jumătate din costurile reale de transport, în contextul în care unui procent de 100% dintre elevii care fac naveta ar trebui să i se deconteze costurile în mod integral, se mai arată în comunicatul citat.

Comunicatul integral al Consiliului Naţional al Elevilor poate fi descărcat aici.

Solicitările Consiliului Național al Elevilor:

Modificarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011 și abrogarea HG 863/2016;

Articol Forma actuală Forma propusă
Art. 84 (3^2) Prin derogare de la prevederile art. 43 lit. b) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare, tariful maxim per kilometru aferent abonamentului de transport rutier prevăzut la alin. (3) și (3^1) se stabilește și se actualizează prin hotărâre a Guvernului.

(3^3) Metodologia de calcul al tarifului maxim prevăzut la alin. (3^2) și valorile aferente se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(3^4) Operatorul de transport rutier are obligația să emită abonamente pentru transportul elevilor și să asigure transportul rutier al elevilor potrivit prevederilor alin. (3^2).

(3^2) se abrogă.

(3^3) se abrogă.

(3^4) Operatorul de transport rutier are obligația să emită abonamente pentru transportul elevilor și să asigure transportul rutier al elevilor potrivit prevederilor alin. (1) și alin. (2).

Menționăm că intervenția Statului în economia de piață creează dezechilibre importante, iar absența unei monitorizări foarte atente a implementării normelor conduce la defavorizarea beneficiarilor primari ai educației și a familiilor acestora. Inaplicabilitatea unui tarif maxim stabilit prin hotărâre de Guvern este evidentă, iar efectele au un impact negativ puternic asupra elevilor.

Totodată, pentru ca operatorii de transport să beneficieze de subvenționarea reducerii de minimum 50% din bugetul autorității competente teritorial, vor trebui să raporteze datele financiare reale, ceea ce va avea ca efect diminuarea evaziunii fiscale din sectorul transport rutier de persoane“, se precizează în comuncat.

Elevii mai cer destituirea tuturor prefecților în ale căror teritorii nu se respectă prevederile alineatelor (1) și (2) ale articolului 84 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, privind tariful redus cu minimum 50%/gratuitatea pentru transportul local în comun, de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, pe tot parcursul anului calendaristic, având în vedere efectele negative majore pe care inacțiunea acestora o are atât asupra elevilor și familiilor acestora, cât și asupra societății în ansamblu.

Alte solicitări sunt:

  1. Respectarea legii de către administrațiile publice ale unităților administrativ-teritoriale din România, în sensul aplicării prevederilor privind reducerea de minimum 50%;
  2. Respectarea legii de către operatorii de transport, atât a celei privind raportarea fiscală, cât și a celei privind siguranța călătorilor;
  3. Modificarea, când este cazul, cu bună-credință a tarifelor de către transportatori, astfel încât bugetul de stat și bugetele locale să nu fie prejudiciate.

Următoarele organizații au oferit susținerea penztru Consiliul Elevilor în solicitările enunțate, potrivit comunicatului:

Image by Free-Photos on Pixabay

Exit mobile version