Confuzie creată în rândul directorilor de școli și angajaților aflați în grevă generală, printr-un document trimis de Ministerul Educației care făcea trimiteri și la amenzi / Sindicatele îl demontează punct cu punct: Conține dispoziții contradictorii și creează o presiune nejustificată asupra directorilor

30.136 de vizualizări
Sindicatele din învățământul preuniversitar demontează un document trimis de Ministerul Educației, care conținea prevederi din legislație care ar avea legătură cu conflictul de muncă. Adresa de la minister a fost trimisă în prima zis de grevă generală și a plecat de la cabinetul secretarului de stat Sorin Ion, cu acordul secretarului general, Ioana Lazăr.

Edupedu.ro. a scris că Ministerul Educației a făcut precizări pentru directorii de școli, despre angajații care iau parte la greva generală. Prevederi din trei acte normative au fost puse într-o adresă fără explicații pentru conducerile școlilor.

Singura indicație din documentul ministerial era că vine în spijinul solicitărilor transmise Ministerului Educației de către directorii unor școli, după care sunt înșirate 9 pagini de „dispoziții legale aplicabile“, adică articole de legi și hotărâri de guvern. Conform contractelor de mandat încheiate cu inspectoratele școlare, directorii de unități de învățământ nu pot intra în grevă.

Sindicatele FSLI și FSE Spiru Haret au trimis un document comun, marți după-amiază, prin care demontează punct cu punct prevederile la care face trimitere documentul oficial.

La ieșirea de la întâlnirea informală de la Guvern, liderul FSE, Marius Nistor, a acuzat presiuni făcute prin documentul vizat de aceste explicați, de Ministerul Educației, pentru renunțarea la grevă: “Este vorba de toate documentele care vin în momentul de față de la Ministerul Educației către unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare”.

Ce conține adresa sindicatelor:

„Având în vedere adresa Ministerului Educației nr. 111/SI/22.05.2023, transmisă inspectoratelor școlare, facem următoarele precizări:

I.
1)
Adresa Ministerului Educației mai sus menționată nu reprezintă decât o simplă citare a textelor legale în vigoare, așa cum se și precizează expres în cuprinsul său vă comunicăm mai jos următoarele dispoziții legale aplicabile:”.

De altfel, cele mai multe dintre aceste prevederi erau deja cunoscute, prin intermediul materialelor informative transmise de federațiile sindicale organizațiilor afiliate și unităților de învățământ.

2) Conținutul respectivei adrese nu este menit să aducă clarificări pentru conducerile unităților de învățământ, ci, dimpotrivă, creează confuzii.

Astfel, inserarea Anexei nr. 4 la Legea nr. 367/2022 privind dialogul social este eronată, din punctul nostru de vedere, deoarece – în raport de dispozițiile art. 146 alin. (3) din Legea nr. 367/2022 – această anexă este aplicabilă în cazul declanșării grevei la nivel de unitate, situație pentru care legiuitorul a instituit obligația de a comunica declanșarea și încetarea grevei la nivel de unitate inspectoratului teritorial de muncă. Ori, greva ce a debutat în data de 22 mai 2023 este declanșată la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar (fiind notificată tuturor Inspectoratelor Teritoriale de Muncă de către federațiile sindicale organizatoare) și nu este o grevă declanșată la nivel de unitate, astfel încât nu este aplicabilă fișa grevei din Anexa nr. 4 la Legea nr. 367/2022.

Mai mult, din tipizatul respectiv rezultă, în mod clar, că fișa grevei emană de la Inspecția Muncii – Inspectoratul Teritorial de Muncă, sub semnătura Inspectorului șef. În consecință, completarea acesteia nu este în sarcina conducerilor unităților de învățământ“.

Documentul integral, aici:


57 comments
  1. Probabil, dacă tu zici, dar noi măcar nu am face selecția cum au făcut ei în pandemie (pe ăsta îl tratăm, pe ăsta îl lăsăm să moară, ăstuia îi dăm puțin foc cu tubul de oxigen.. ).
    În concluzie, mă bucur că și tu ți-ai dat seama de ce pot medicii (când ne-ai comparat cu ei). Și nu uita: lor li s-a mărit salariul de acum doi ani, fix când ni se promisese și nouă!

    1. Slavă Domnului că nu sunteți medici! Dacă ați fi, ați avea mult prea multe eșecuri pe care le-ați justifica folosind motive diverse, cum ar fi: genetica proastă, lipsa de voință a pacientului, lipsa de respect, interferența telefonului mobil în timpul operației, etc… Nu ați cere pastile, perfuzii, seringi și orice altceva necesar actului medical.
      Dacă banii suplimentari ar aduce respect, toată lumea ar stima oamenii minunați care adună gunoiului menajer, care ne mătură străzile și scările de bloc, cei care vin cu vidanja… Pe ei nu-i vede nimeni.
      Profesorii au pierdut dreptul la respect și din partea celor care nu mai sunt elevi.

  2. Demonteaza-mi cu argumente ce am zis Mihai. Gasește ”prostiile” și spune-mi ca nu-i așa. Sunt părinte de elev care are rezultate foarte bune datorită meditațiilor și nu datorită școlii.

    1. 1. La licee se intră cu medii de 2-3 pentru că oricine, inclusiv cei care trec clasa a 8-a după corigențe, au dreptul de a se înscrie în clasa a 9-a. Dacă întrebi cum ajunge să fie atât de slab și de ce trece clasa până într-a 8-a, e simplu: a) o medie de 5 e mai ușor de obținut într-un an întreg de școală decât o notă de 5 la un examen într-o zi și b) la clasele 0-2 NU se pot lăsa repetenți, chiar dacă elevul nu realizează achizițiile elementare (scris, citit, calcul matematic simplu). De la clasele de învățământ primar începe o serie de carențe educaționale care uneori pot fi recuperate, alteori nu prea. Și se adaugă absenteism masiv pentru elevi din zone defavorizate, anumite etnii, părinți plecați în străinătate, etc., iar lipsurile nu se mai recuperează neam. Educația nu se reduce strict la ce face elevul la școală, dacă acasă nu mai deschide o carte în viața lui, n-are vocabular, nu știe să se exprime, îi este greu să citească, etc.

      2. Norma didactică e de 18 ore pe săptămână. Norma de muncă este de 40 de ore. În diferența de număr de ore intră: serviciul pe școală, ședințe de consiliu profesoral, ședințe cu părinții (obligatorii), ședințe de consiliere cu elevii, ore de pregătire suplimentară gratuite, în cadrul școlii, pregătirea materialelor didactice**, activități în comisiile din școală (începând de la celebra comisie CEAC până la comisia de SSM/PSI), verificarea dosarelor elevilor pentru diverse programe de ajutor, de la burse până la Euro200, realizarea tabelelor cu elevi pentru tot felul de statistici solicitate de inspectorate de azi pe mâine (cu părinți plecați în străinătate, cu elevi în risc de abandon, pentru ”cadouri de Crăciun”, pentru înscriere în tot felul de programe pilot ale inspectoratului și așa mai departe) – nu doar astea, și se tot adaugă. Am ajuns să facem mai multă administrație decât învățământ.

      **spre surprinderea unora ca tine, materialele didactice includ nu doar planificări (care oricum se revizuiesc periodic, și care sunt specializate PE CLASE dacă avem clase paralele cu nevoi și abilități diferite – într-un fel predai celor capabili de performanță, în alt fel celor care au nevoie de alfabetizare și chiar PE ELEV, în particular pentru elevii cu CES), ci și planșe, proiecte speciale (pentru Școala Aștfel, Școala Verde – mai nou -, excursii, vizite, activități transdisciplinare etc), teste (adaptate nivelului clasei, pe mai multe niveluri, etc), opționale (efectiv creezi toată baza necesară predării unei discipline noi, cu materiale de tine făcute pentru ca opționalul să fie atractiv, altfel ne-am pierdut toți timpul de pomană), fișe de lucru speciale pentru toate nivelurile, de asemenea (unele pentru performanță, altele pentru menținere, altele pentru remediere), etc. Toate astea nu se văd, părinții au impresia că au fost acolo dintotdeauna, elevii le folosesc și nu întreabă de unde au apărut, poate aveți toți ideea că sunt ”de pe net”. Nu sunt.

      3. Concediul de odihnă NU coincide cu întreaga perioadă a vacanțelor elevilor. În fiecare școală, există program de activitate în perioada vacanței, care este proiectat de la începutul anului. Evident nu ne putem lua concediu de odihnă când elevii sunt la cursuri, cu excepția concediilor medicale. În rest, venim la școală, neobservați de părinți și elevi, care cred că vacanța e pentru toată lumea. Anul acesta, anul școlar se termină pentru elevi pe 16 iunie, pentru profesori pe 31 august. Concediul MEU de odihnă e programat să înceapă pe 5 iulie. Și am venit la școală și în vacanțele inter-modulare, pentru că a fost nevoie să lucrăm pentru rezolvarea unor probleme legate de funcționarea școlii cu care elevii și părinții n-au nicio tangență.

      4. Nimeni din învățământ nu ajunge la 7000 de lei net dacă nu are a) vechime maximă (după 25 de ani vechime nu mai crește salariul de încadrare, o ținem așa încă 20 de ani până la pensie), b) sporuri (de mediu izolat/rural, de simultan, de dirigenție, gradație de merit – foarte puțini o iau, necesită o dosariadă pe care doar cei mai disperați s-o învingă), c) toate gradele luate.

      Și 5, pe care nu l-ai menționat, dar cred că doar ai uitat: meditații dau doar cei care predau materii de examen, și unii dintre ei le și declară la fisc. Nu suntem toți Iohannis, n-avem toți case luate ”din meditații”. Iar dacă salariile ar fi decente, cei mai mulți s-ar lăsa de meditat. Nimeni nu vrea să trăiască pentru a munci, chiar dacă câștigă mai mult decât salariul din așa ceva.

      Mulțumit acum?

      1. Parțial mulțumit iar o parte din explicații sunt binevenite.
        La punctul 1 se recunoaște incoerența sistemului si aici trebuie să fiu de acord cu tine: Nu doar slaba pregătire a cadrelor didactice este motivul dezastrului din educație.
        2. În orice job este necesară o pregătire proprie și foarte multe activități consumatoare de timp, dar care se fac de cele mai multe ori în timpul personal. Problema mea nu este că norma didactica este de 18 ore (daca-i stabilit așa să fie…) ci că în aceste ore nu se face aproape nimic, context în care se obțin astfel de rezultate. Dacă munca de administrație greveaza activitatea didactică, de ce nu cereți prin grevă debirocratizarea?
        3. Eu lucrez în privat și am 22 zile de concediu pe an. De ce nu spui câte zile de concediu are un cadru didactic?
        4. Aici ai fost aproape de acord cu mine. Eu am spus 6-7 mii lei si 15-20 de ani vechime. Dar nu mi se pare foarte mic salariul.
        5. De ce nu faceti cabinete individuale de meditații, sau d ce nu vă angajați la privat?

        Si final:
        Sincer înteleg punctul de vedere expus și parțial sunt de acord cu el, numai că:
        – frustrarea mea vine din faptul că momentul ales aduce atingere elevilor și este un fel de șantaj;
        – informațiile prezentate nu sunt chiar corecte, în sensul că nu se câștigă așa de rău în învățământ;
        – Situația învățământului românesc vă dă dreptul (și datoria) să protestați în primul rând împotriva incoerenței din sistem și să gasiți o soluție de remediere. Altfel, rezultatul este același… dezastru.

        1. Momentul ales este perfect!
          Greva se face la locul de muncă și atunci când trebuie să fie activitate, nu în concediu când este lacătul pus pe poartă! Ce și cui mai protestezi atunci? Chiar nu știai așa ceva?
          Și profesorii au copii în clasele terminale și nu este nimic aiurea dacă se decalează data examenelor. Nici universitățile nu încep anul universitar fără acești elevi, îi așteaptă!
          Aaa…doar dacă nu îngheață anul școlar (ținând cont că cei de sus sunt indiferenți fiindcă ei au odraslele la școli private).

        2. Mă bucur că realizezi că nu ai chiar toate informațiile. Acum, explicații suplimentare.

          1. NU profesorii realizează structura sistemului ci legislativul+executivul. Fiecare cretin cocoțat la putere vine cu modificări, fiecare ministru vrea să fie numit reformator, fiecare președinte vrea să marcheze și el ceva, acolo, și îi este cel mai simplu să facă asta la sistemele pe care statul e obligat să le asigure cetățenilor (educație, sănătate, securitate). Pe unul îl folosește împotriva tuturor, celălalt s-ar lăsa cu decese, a mai rămas educația și cu ea se joacă o miuță periodic.

          Slaba pregătire a cadrelor la care faci trimitere vine din slaba finanțare a sistemului. Pentru a atrage oamenii de calitate, e nevoie să le oferi salarii motivante și condiții de lucru (de exemplu pentru medici salariile au crescut dar condițiile sunt cam aceleași, iar medicii buni fug de spitalele mici și lipsite de dotări sau se duc direct în străinătate ÎN CIUDA salariilor oarecum mai bune decât în învățământ). Eu am intrat în sistem fiind format înainte de era Bologna, pentru că am fost atras de profesie prin exemplele pozitive ale TUTUROR profesorilor mei. De la înființarea fabricii de diplome USH au început să apară absolvenți mediocri pe bandă rulantă, despre care acum ajungeți să vă dați cu părerea că ar fi marea masă de profesori. Nu sunt încă majoritari, DAR VOR FI. Dacă ai impresia că ce e acum e rău, așteaptă să vezi ce urmează.

          Elevii NU mai sunt ce erau odată. Există prea multe distracții, majoritatea (cel puțin majoritatea celor care ajung în clasele mele în ultimii 4-5 ani) sunt copii lăsați cu telefonul în mână de la vârste fragede, care nu mai socializează decât online, au un deficit ENORM de atenție și concentrare, care vor să li se dea răspunsul și nu să-l caute singuri, îndrumați de profesor (cum ar fi ideal – învățarea prin descoperire e singura eficientă), rezistenți la realizarea unui efort propriu (și nu e vorba doar de teme, ci efectiv de orice, chiar și de un mini-proiect de grup), care în secunda în care a sunat de ieșire, sunt pe TikTok. Motivează-i pe ei, atrage-i în mod eficient, în același timp parcurgând și adaptând informațiile din conținuturile obligatorii astfel încât să le și înțeleagă/interiorizeze. Și dacă ai noroc, copilul cu CES nu face criză în timpul orei.

          2. Ai spus că lucrăm 16 ore pe săptămână, ți-am explicat că norma de muncă este de 40 ca pentru toți ceilalți (în realitate o depășim de multe ori, iar orele lucrate în weekend sunt considerate voluntariat. Toate concursurile școlare, de la cele mai neînsemnate până la olimpiade, au loc în weekend). Birocratizarea vine din LIPSA DE PERSONAL ADMINISTRATIV, pe care ministerul și inspectoratele nu îl angajează pentru că nu există prevederi bugetare (și dac-ar exista, salariile nu atrag oamenii cei mai buni, și vezi punctul 1). Și atunci toate astea sunt transferate spre profesor. NICIUNL dintre noi nu le facem din plăcere – dar NU există altcineva. Rămân nefăcute. Și atunci onor legislatorii s-au ”gândit” să ne oblige să le realizăm prin lege și/sau prin introducerea de atribuții suplimentare în fișa postului.

          E doar părerea ta că în orele de predare ”nu se face nimic”. Te-aș invita la câteva ore cu clasele ”problemă”, unde-s copii cu CES, copii din familii sărace, care muncesc acasă cot la cot cu părinții, etc – să vezi cât de anevoios e lucrul cu ei, oricât ai încerca să adaptezi conținuturile. Ca să nu mai spun că practic NU există laboratoare specializate pentru științele reale, ce mai era din era comunismului s-a dus, iar materiale noi pe care nu le putem construi noi NU se cumpără – nu e buget. Și te-aș lăsa pe tine să predai o oră (orice materie ai vrea tu) unei astfel de clase, să vedem ce fel de rezultate ai obține. Nu e fabrică de scule, nu lucrăm la metru sau la număr de produse.

          3. Zilele de CO prevăzute în lege sunt 62. Dacă tu ai mai puține și te deranjează că avem noi prea multe, cere TU să ai mai multe de la angajator. Mentalitatea asta de a-i coborî pe toți la nivelul celui mai defavorizat (să moară și capra vecinului) e profund greșită.

          4. Sincer, mă îndoiesc că există în plată vreun salariu net de 7000 de lei, inclusiv toate bonusurile posibile, dar am luat valoarea maximă pe care ai spus-o tu. Spre comparație – am o colegă educatoare care are 30 (treizeci) de ani de experiență, gradul I și are un salariu net de 3700 de lei. Fiul ei, jandarm de doi ani (are un grad, dar nu știu cât de înalt) are un salariu net egal cu al mamei sale (și e doar la început de carieră). Ți se pare echitabil?

          5. Eu nu dau meditații (chiar dacă aș putea, timpul meu e timpul MEU și fac ce vreau cu el). Am planificate ore de pregătire suplimentară GRATUITĂ, LA ȘCOALĂ, unde lucrez în plus cu puținii – 3, 4 – elevi care chiar vor să se pregătească. Restul pot face ce doresc.

          Dar sunt colegi care AU PFA (nu cred că se fac firme în domeniu, dar sincer, nu mă interesează subiectul) și plătesc taxe, și ai destule exemple dacă le și cauți. Și sunt și mulți care n-o fac, evident, și ar trebui trimiși direct la ANAF. Însă părinții preferă să le dea tarife exorbitante (de la ei citire, habar n-am care e piața și, repet, nici nu vreau să aflu) FĂRĂ să crâcnească. Primii care se plâng de corupție sunt chiar corupătorii, așa că nu pot să-mi exprim nicio simpatie față de ei.

          a_ Greva se desfășoară în acest moment pentru că e SINGURUL moment în care avem o oarecare putere de a pune presiune pe guvernanți să facă EFECTIV ceva și REPEDE. Nu e vorba doar de profesori, ci și de personalul nedidactic (salarii egale cu minimul de economie – lucrători calificați, cu vechime, etc) și didactic auxiliar (salariile au rămas la fel de prin 2018 încoace, iar prețurile au explodat).

          b) Ba chiar se câștigă așa rău în învățământ. Nu vreau să-mi închipui cum trăiesc cei care predau în orașe, unde nu există practic ore suplimentare decât pentru preferați, unde sporurile sunt rare și minime, costurile vieții sunt în creștere, iar salariile înghețate în timp. Nu vreau să-mi închipui ce-ar fi fost dacă eram în locul profesoarei cu cuțitul la gât, sau amenințat de un drogat la ieșirea din școală pentru că n-are bani de fix-ul zilnic.

          c) NU NOI TREBUIE SĂ GĂSIM SOLUȚIILE PROBLEMELOR CREATE DE ALȚII. Nu venim cu legea de-acasă. Pentru ce mai e nevoie de parlament și guvern dacă nu sunt capabili să creeze și soluții pentru problemele legislative pe care le-au produs?!

          1. Îți mulțumesc Mihai pentru clarificări. Știu că a fi profesor este o provocare zilnică. Știu că este greu să faci o clasă de elevi să te asculte astfel încât să poți să le și predai ceva. Problema este următoarea: legile educației au fost pe masă, la discuții anul acesta. Nu v-ați luptat pentru a vă câștiga mijloace suplimentare de a vă impune în fața elevilor. Dați vina pe guvern și parlament. Voi nu ați aflat în 30 de ani că “decideții” habar nu au ce se întâmplă în țară și care sunt problemele reale (sau le ignoră voit)? În țara asta trebuie să lupți pentru orice, nu doar pentru bani.

          2. @Aliutz. Nu noi dăm vina pe ei, ci vina ESTE a lor.

            Fiecare are responsabilități și drepturi, e responsabilitatea lor să legifereze – nu a noastră.

          3. Dacă vreți să vă fie bine (nu doar financiar), ar fi bine să vă implicați… Altfel, nu vă plângeți.

          4. Mihai,
            mama mea este cadru didactic, gradul I, 39 de ani la catedra, studii superioare (nivel masterat) si nu ajunge, nici cu gradatie de merit la 6000 de lei, daramite 7000.
            Ma bucur ca ai exemplificat, pentru toti frustratii, cum stau, de fapt, lucrurile la catedra.

  3. Profesorii au toate motivele pentru grevă și voi enumera câteva:
    – Invățământul este la cel mai înalt nivel: grad de analfabetism funcțional impresionant, la licee se intra cu note de 2-3, exista multe licee la care nu se promovează examenul de bacalaureat de catre niciun elev, există copii care nu stiu să scrie în calse de gimnaziu, etc…
    – Au un program extraordinar de stresant – 16 ore pe săptămâna. Aici vor fi comentarii că de fapt ei lucreaza mult mai mult, documentându-se, pregatind orele samd. Se vede în paragraful anterior… Este intradevăr stresant pentru cei care predau matematică și română, ca au meditații (80-100 lei pe sedinta cu 4-5 copii) care nu au intrat sub incidența grevei. Ceilalți sunt stresați că nu câștiga la fel cu cei menționați dar nu fac nimic în clase.
    – Au concediu foarte mic, 3 luni pe an;
    – Salariile sunt foarte mici. Un profesor cu grad 1 si 15-20 de ani de activitate are 6-7 mii de lei. Nu aduceți pe tapet doar salariul de incadrare, publicați fluturașii de salariu. La orele lucrate, nivelul de salarizare este superior multor alte domenii, inclusiv IT.

    1. Vorbești prostii și nici nu-ți dai seama. Încercările astea obosite de a dezbina încep să arate trase la xerox, nu mai aveți imaginație? Luați o pauză.

    2. Alex, ești prost. Și asta doar pentru că generalizezi. Profesori sunt doar de română și mate, boule?

      1. interesant raspuns, greu de crezut ca sunteti cadru didactic. daca e asa, niciun comentariu nu mai are rost…

    3. Tu, Alex, rănitul poporului, Mesia, tu, cel corect, de ce nu vezi salariile, bonusurile și diurnele parlamentarilor (Aleșii tăi) care se chinuie pe scaune în parlament, guvern?
      Pe medicii care au ajuns cu salariul la maximul din grilă dar care tot mai cer, primesc plicul fără a li se impozita acest venit (venitul din meditații care se dorește a fi impozitat la profesori)? Sau care te cheamă la cabinetul lor privat (tot pentru un venit în plus, zic…)?
      Nu am nimic împotriva impozitării tuturor veniturilor din afara salariului, dar să fie lege pentru toți!
      Copiii nu învață că nu vor, iar cei care chiar vor, o fac și în clasă, nu este nevoie de meditații! Sunt licee unde se învață în plus prin proiectul ROSE, dar elevii preferă să chiulească fiindcă le plătesc părinții meditațiile.
      Pentru cei defavorizați acest proiect este ca o gură de aer, fiindcă ei nu au bani pentru meditații. Când i-am întrebat pe ceilalți de ce nu stau și ei la pregătire la liceu și de ce cheltuie aiurea banii părinților pe meditații (învățând același lucru că la școală) au răspuns că pentru ei nu sunt banii o problemă și că așa mai pierd și ei timpul prin oraș (Mc, kfc).
      Că în timpul orelor este gălăgie și unii elevi nu se pot concentra, de vină este democrația și minunatele drepturi ale elevilor, date de către penibilii ,,miniștri ai educației” (printre care și cel asupra profesorilor care nu mai au voie să deranjeze elevul pentru a nu-l stresa/afecta psihic).

      1. Dacă ați fi protestat la măcelărirea educației în vară cu legea dubioasă, chiar aș fi susținut că meritați mai mult. Pentru că nu v-ați stricat vacanțele să protestați, ați arătat că nu vă pasă. Deci acum nu meritați bani în plus.

        1. De ce crezi că am avea nevoie de susținerea unui limitat ca tine? Te dai atotștiutor dar habar n-ai! Zici de proteste în timpul concediului? Altă idee mai tâmpită nu aveai? Este fix cum ai fi tu în grevă de acasă! Aia mai este grevă?

          1. Eu lucrez la privat și inclusiv din taxele mele tu ești plătit să vegetezi la catedră. Și ce dacă e concediu? La privat ai impresia că dacă e concediu (și este ceva ce contează) nu te caută colegii să te întrebe? Poate pentru voi nu contează decât banul… Ieșitul în stradă se poate face și în vacanță… dacă v-ar păsa și de copii…

          2. Aliutz, deja m-am convins că atâta poți!
            Deja îmi dau seama cu cine seamănă unii elevi care nu înțeleg ce le spui (pe când alții înțeleg). Ce să faci, genele sunt de vină!
            Mai documenteaza-te și apoi să vorbești!
            Eu te las în lumea ta! Nu-mi bat capul cu tine!

          3. @Cadru didactic Așa faci și cu elevii tăi, nu? Banu’ să iasă…

        2. Iar vorbești din păreri neinformate: NU se poate protesta (mergând până la grevă) împotriva unor acte legislative NEADOPTATE. Proteste au fost, dar nu te-au deranjat pe tine, așa că te faci că n-ai auzit.

          1. Cred că a fost mult prea aproape să fie adoptată mizeria aia. Și au protestat mai mult societatea civilă și profesorii universitari decât celelalte cadre didactice. Câteva zeci de mii de semnături sunt puține dacă ne gândim că nu doar profesorii s-au împotrivit noilor inepții legislative. Dacă la restaurant îți vine chelnerul cu mâncarea făcută doar 60% (că a refuzat să se gătească/a fugit din oală puiul/cuțitul nu a funcționat), nu cred că ai mai rămâne în local. Vreți premiați, dar nu vă faceți treaba pentru care sunteți plăți. Nu căutați soluții să vă puteți face meseria chiar și ÎN CIUDA sistemului. La privat ați fi concediați de urgență.

          2. Susțin greva !!! Am fost elev, am fost student, am învățat cât am putut și de la cine am putut. Acum sunt Inginer în controlul, calitatea si expertiza produselor alimentare. Am fost îndrumat pe acest drum de către adevarati profesori care au și închis din nefericire ochii. Problema majora vine de la părinți, eu sunt unul dintre oamenii care știe ce înseamnă *liniuța de lemn în palma* și care chiar a dat rezultate, nu am fost un elev model dar am știut și știu ce înseamnă acela respect. Generațiile de azi care sunt obsedate de (tiktok, instagram, Facebook, Twitter, si alte distracții considerate de ei cum sunt substanțele interzise) nu știu ce înseamnă acela respect fata de orice vietate din jurul lor și este vina părinților ! Parintii ,timpul și energia lor se consuma pentru a aduce un venit în casa pentru a îndeplini toate *poftele* si necesitatile copilului și acoperirea facturilor, nu au timp sa vorbească, nu au stare, răbdare sa le explice copiilor ce este bine și ce este rău, nu au timp sa I pedepsească când fac prostii sau vin cu note proaste de la școală. Sistemul, respectiv toată hartogaraia care o are de făcut un profesor nu este normala, toate aceste bube din sistem trebuiesc rezolvate !!! Un profesor trebuie sa se concentreze in a gasi modalitati de a atrage atentia copilului, de a-l face dornic sa invete, nu sa *linga hartii* jumatate din timp pe saptamana. Mergeți sau întrebați dintre prietenii dvs care traiesc in afara tarii cum este sistemul de educație și o sa aveți efectiv pauze în gândire ca să puteți procesa efectiv. Foarte avansat!!! Profesorii sunt prieteni cu părinții!!! profesorii înștiințează imediat părintele când x copil nu a ajuns la școală, îngrijorat ca poate s a întâmplat ceva cu el. În concluzie dragi părinți, petreceti timpul cu copilul dvs, educati-l în asa maniera încât sa se vadă măcar acei *7ani de acasă*. Nu aveți idee cum este comportamentul copilului dvs în școală, ce prostii ii ocupa mintea, incercați sa l modelați cum puteți mai bine. Mințile de la Guvernare de acum sunt încete, trebuie găsite soluții impreuna cu expertii in domeniu. Perioada de repaus cu covid ul și școală de acasă pe tablete a stricat relația elev – profesor si relația profesor- părinte și a produs foarte multe lacune în mintea elevului.

  4. Nu susțin greva. Nu susțin modul parșiv în care s-a declanșat punând presiune psihică asupra elevilor, părinților și întregii populații. ce s-au gândit ei ? Să educe opinia publică PEDEPSIND-UI pe toți pentru nemulțumirile lor :pe copii,pe părinți, pe oameni în general !? La urma urmei salariile tuturor românilor sunt mult sub limita subzistenței ! Pe cine se răzbună ei ?: pe toți !

    1. Profesorii au și ei copii. Stimabile, milă ne este de copiii tăi, dar mai milă ne este de copiii noștri.

      A fi profesor nu trebuie să însemne a fi muritor de foame, iar dacă tu ești de acord să ai un salariu mult sub limita subzistenței, nu înseamnă că toți trebuie să acceptăm același lucru. Mai degrabă am vrea să ai ȘI TU un salariu decent, care să-ți permită supraviețuirea în condiții umane, că nu suntem în război.

  5. Conform ultimelor studii elevii din scolile noastre sunt analfabeti functionali si asta in mare parte datorita actului educativ si implicit al personalului didactic . La simularea evaluarii nationale din acest an rezutatele au fost un esec total . Nu contest nevoia profesorilor pentru un salariu mai bun dar observ o degradare si un dezinteres total in ceea ce priveste educatia noilor generatii .

    1. Mi se pare normal!
      De când elevii au voie cu telefonul în timpul orei iar profesorul NU poate să mai facă nimic, asta înseamnă că nu există interes pentru școală (din partea elevilor), ceea ce duce la acele rezultate!

      1. Ați avut ocazia, cu noile legi ale educației, să cereți limitarea telefoanelor la ore și orice alte măsuri care să vă ofere mai multă autoritate. Dacă nu v-ați deranjat, nu vă plângeți de lipsa de respect.

        1. N-a avut nimeni ocazia să nimic. Legile au fost comandate pe măsură de dulapul de la Cotroceni, realizate ca un monstru al lui Frankenstein din propuneri făcute de toate ONG-urile, trecute pe repede-înainte cu așa zise dezbateri unde au fost invitați doar yes-men din inspectorate numiți politic și apoi introduse în parlament unde toți strungarii și chelnerii și șmenarii au adus ”amendamente” (din care oricum n-a fost adoptat aproape nimic, doar cererile popilor au contat). Profesorii au fost întrebați la finalul procesului și TOATE propunerile celor din sistem au rămas pe seen.

          Încurci mereu responsabilitățile legislativului cu ce ar putea face profesorii – sindicatele continuă să se lupte, doar că pe voi vă interesează numai ce vă încurcă planurile, în restul timpului nu vă gândiți la nimeni altcineva. Doar nouă ne cereți să fim perfecți, în timp ce voi epatați cu imperfecțiunile voastre pe care ar trebui să le admirăm și să le aplaudăm.

  6. începând cu săptămâna viitoare, jumătate din cadrele didactice se va retrage din acțiunile greviste. Nimănui nu-i convine să piardă atâția bani pentru nimic

    1. Vorbește pentru tine, spărgător de grevă fără coloană vertebrală. (Deși mai degrabă cred că ești un simplu troll).

    2. Te contrazic: deja s-au mai adunat semnături și de la cei care nu erau în grevă!
      Se înmulțesc greviștii!

    3. Bullshits…incercari de manipulare…in teritoriu semneaza lumea in draci si s-au demontat si prostiile din acel act trimis.Nu avea nicio treaba cu contractul. Sunt legi ce explica greva. Ce dracu, nu mai stiti citi?

          1. Deci considerați că elevii sunt animale (nu merită să fie educați) și așteptați doar măriri de salarii și viitoarea pensie. Ferice de voi! Veți primi ce vreți, dar adevărul dureros este că imensa majoritate dintre voi nu meritați nici praful de pe tobă. Îmi este rușine de rușinea voastră. 🙁

          2. @Aliutz: consider că deși ai avut toate șansele să înveți ceva, n-ai făcut-o.

            E un proverb, dacă nici atât nu poți pricepe, înseamnă că nu vrei să pricepi. Dar nu te opri, aberează în continuare, sigur nu te împiedici tu de așa ceva. Tu oricum ai câteva idei, puține și fixe, și niciun argument nu te va face să renunți la ele. Succes în viață!

  7. Astia care scriu comentarii cum ca in Scoala x s-au retras toti, sunt membrii PSD si PNL pusi sa descurajeze oamenii care fac greva. Nu se retrage nimeni!! Terminati cu manipularile!!!

  8. Bani sunt daca ar termina cu topaiala fiscala, avem scutiri de impozite, pensii speciale, angajari politice la buget, etc.
    Profesorii au asteptat politicos la coada timp de 30 de ani.

    1. Uite ca se poate. La mine, de la sosirea documentului s-au retras mai toti. Ce si-a dorit, a reusit guvernul. Deja greva se inabuse de la sine prin renuntare si neindeplinirea procentului necesar pe unitate pentru a face greva. Bani pierduti degeaba. Nu am vazut in viata mea o greva de asemenea anvergura, atat de promitatoare, cu atata inversunare si hotarare, in care, desi nu s-a dat ABSOLUT nimic din revendicari, sa se inabuse intr-o zi pentru ca s-a trimis un document ce pur si simplu a adunat la un loc regulile in vigoare ale grevei. Din acest punct am pierdut si credibilitate si respect ai bani si tot. Sunt profund dezamagit de colegii mei, situatia este la fel la nivel national, greva se tot anuleaza rand pe rand in scoli pentru ca oamenii s-au retras. Trist.

      1. Nu vă descurajați, lucrurile nu stau așa! În școala noastră 2 colegi nu fac grevă. Ceilalți 62 nu avem niciun gând să ne retragem. Nici nu am băgat în seamă documentul despre care vorbiți.

  9. Eu zic sa ii tragă la răspundere juridic pe cei răspunzători sa nu mai intimideze oamenii mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu.Cateva daune morale și apoi nu vor mai face prostii cu atâta tupeu.
    Astia sunt mai comuniști și securiști decât Răposatu'(D-zeu sa îl ierte!) ca asa vremuri nu credeam sa prind.
    Nici măcar elevii și parinti nu țin cu ei ,au văzut și ei jaful din pandemie(măști,plexiglas și alte bazaconii cumpărate la preturi exorbitante).De alea cum de au avut bani?Pentru ei cum de se tot găsesc bani?De ce se găsesc bani pentru toți și pentru noi nu?

    1. Astazi au gasit alti bani pentru a mari cu 50% salariile pentru cei de la Mediu dar pentru profesori nu se gasesc bani.

    2. Pentru că noi nu suntem în stare să rezistăm în fața nesimțirii lor!!! Deja încep să mă întreb cât timp vom fi capabili să rămânem pe poziții… Dar dacă renunțăm acum, NU VOM MAI AVEA NICIODATĂ DREPTUL SĂ NE PLÂNGEM DE NIMIC!!

        1. Da, doar că dacă ați fi medici, cam toți pacienții voștri ar cam ajunge… în stare vegetativă.

    3. @Fifi,

      “elevii și parinti”
      Vrei să spui: “orice analfabet care a că….at un plod și scuipator de semințe”? Cuvintele tale de aici:
      https://www.edupedu.ro/pornirea-permanenta-a-camerelor-video-din-salile-de-clasa-o-posibila-solutie-in-combaterea-violentei-din-scoala-spune-ministra-educatiei-deca-ar-fi-de-acord-cu-exmatricularea-pe-3-zile-propusa-de/#comments
      Da, respectăm caracterul profesorului/ omului, nu doar diplomele! Pe acelea și politicienii (cei pe care îi “apreciem” toți) le au!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației: Elevii din clasele primare și gimnaziu, care au ”abateri de la program”, vor sta mai mult la școală din semestrul 2

Elevii din învățământul primar și gimnazial care au ”rămâneri în urmă de la nivelul clasei”, vor face ore suplimentare, în școală. Declarația a fost făcută miercuri, 2 ianuarie, la Antena 3 de…
Vezi articolul

Liderul sindical Nistor, după discuțiile cu premierul Ciolacu: Salariul profesorului debutant să fie la 1 ianuarie 2024 echivalentul salariului mediu brut pe economie, ce am negociat în vară / Dacă rezultatele nu sunt conforme cu interesele colegilor, vom declanșa proteste

Sindicatele din învățământ au discutat astăzi, la Guvern, cu premierul Marcel Ciolacu despre majorările salariale ale personalului din învățământ care trebuie aplicate de la 1 ianuarie 2024, potrivit OUG 57/2023…
Vezi articolul

Deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, susține proiectul guvernului de a sprijini financiar studiile tinerilor români în străinătate, proiect calificat de prorectorul UVT drept un “credit populist”

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, parlamentar PNL, sprijină inițiativa guvernamentală ca studiile tinerilor care vor să învețe în străinătate să fie sprijinite financiar de către guvern, după cum…
Vezi articolul