Prima conferință “hibrid” SuperTeach a început la ora 09:30. “Jumătate din speakerii de la conferință vor fi aici, prezenți fizic, iar ceilalți online. Vom simula cumva școala, începutul ei, să vedem cum ne iese”, a anunțat co-fondatorul SuperTeach Felix Tătaru.
Este momentul în care putem schimba cu adevărat sistemul educațional. Cum vom face acest lucru? Vom schimba doar comportamente? Considerăm că este cel mai bun moment în care să centrăm sistemul în jurul elevului și a necesităților lui de dezvoltare.
Tema centrală a conferinței: Revoluția mentalităților| Despre predare și învățare în secolul 21
- Participanții înregistrați vor avea multe surprize din partea organizarorului, SuperTeach, dar și din partea sponsorului, Telekom Romania.
- Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile pe site-ul organizatorului, și pe pagina de Facebook a evenimentului,
- Edupedu.ro este partener media al acestui eveniment și transmite LIVE Video și principalele declarații și concluzii ale dezbaterilor.
Cristina Gheorghe – fondator SuperTeach și directorul Școlii Varlaam din Iași.
- La școala Varlaam aveam o deschidere a anului școlar în fiecare an pe terenul de sport, atât la școală cat și la grădiniță, cu momente artistice, cu cântece, cu melodii, cu oameni faini pe care îl chemam ca să ne inspire, și acum clar nu ne mai putem întâlni pe terenul de sport, dar acum va trebui cumva nici să nu mai intrăm toți odată, ci pe rând prin diverse uși pe care le-am făcut disponibile prin dosul școli, printr-o parte, printr-o laterală, astfel încât să ne întâlnim cât mai puțin.
- Dacă scopul anul trecut era să ne întâlnim și să ne bucurăm toți împreună, acum este cum putem să ne ferim unii de alții la acest început de an școlar.
- Apoi ce facem? Unii predau de acasă, mi-am făcut un chestionar și aproximativ 90% dintre părinții noștri au optat pentru începutul de an școlar fizic, le oferim posibilitatea și celorlalți se poate să urmărească lecțiile noastre și să participe la program printr-un program special pe care îl avem pentru ei prin tehnologie online, folosim Ad SERVIO și Google Classroom și iată cum dintr-o dată acest început de an școlar este plin de provocări.
- Foarte tare ne afectează în acest proces, pe care nu l-am gândit așa vreodată.
- Vorbim despre distanțare socială sau izolare socială? Și aș vrea să vedem ce impact are această distanțare socială asupra noastră și asupra rezultatelor noastre.
- Este mult mai ușor să aduci o mentalitate închisă în context de distanțare și separarea fizică. Mentalitatea se propagă în spirală și se amplifică, dar mai ales mentalitatea închisă transformă orice problemă existentă într-o problemă și mai mare.
- Cât de mare impact poate avea felul în care noi trăim aceste probleme și cum le putem transformă în probleme și mai mari, care le fac de nerezolvat?
- Propunerea de transformare din mentalitate închisă în mentalitate deschisă eu cred că este antidotul la un nivel profund pentru toate problemele asociate izolării și concentrării pe sine.
- Important este să ne uităm la noi și să vedem dacă ceilalți contează la fel de mult ca noi. Dacă eu îl văd pe celălalt la fel de important ca mine, atunci îmi voi ajusta, voi ține cont și de problemele, provocările celorlalți. Îi transformăm în oameni, devin oameni pentru noi și vom reacționa personalizat, vom reacționa conectându-ne la ei.
- În loc să-i luăm pe copii, și pe părinți, și pe colegi alături de noi, îi transformă în obiecte, în vehicule, în obstacole și ne va fi și mai greu
- Recomandări: ori de câte ori vă veți confrunta cu o problemă la început de an școlar puneți lentila de mentalitate închisă și mentalitate deschisă. Adică luați-vă o foaie și scrieți în partea dreaptă cum aș recomanda eu rezolvările din perspectiva mentalității închise și în partea stângă din perspectiva mentalității deschise
- Esențial este să înțelegeți realitatea celorlalți: toată lumea se confruntă cu aceleași probleme cu care și noi ne confruntăm.
- Ori de câte ori cineva vă nemulțumește vă recomand ca în loc să vă exprimați nemulțumirea într-un fel în care vă încarcă, să vă exprimați într-un fel în care să vă ajute pe voi dar să nu încalce pe ceilalți și găsiți mereu apreciere pentru cei din jurul vostru. Fie că sunt copii fie ca sunt părinți fie că sunt colegii voștri.
Carmina Vakulovski – profesor la Liceul „Andrei Mureșanu”
- Ce înseamnă pentru noi toți să fim cadre didactice în septembrie 2020?
- Vă provoc pe toți colegii să vă amintiți nu cum sunteți acum, cadru didactic în septembrie 2020, ci să vă amintiți prima zi în care văzut la școala în care ați fost repartizați în primul an de activitate al vostru
- Haide să ne gândim ce s-a schimbat? Că sunt foarte multe elemente care țin nu neapărat de noi ca persoane, ci foarte mult țin de context, de istorie, de lumea în care noi trăim. Totul s-a schimbat. Am făcut față acestei schimbări, acestei dinamici?
- Să ne gândim dacă ceea ce ne-a ajutat în timp, în 20 și ceva de ani în cazul colegelor mele, ne poate ajuta și în acest an sau nu?
- Nu am sfaturi pentru voi ci doar un îndemn, un citat care mie mi este foarte drag, dacă vrei să ajungi repede mergi singur iar dacă vrei să ajungi departe mergeți împreună. Îmi propun să mergem împreună.
- Este un moment al exercitării descentralizării și autonomiei.
- Este un moment care ne sperie și sperie și zona de management școlar pentru că este un exercițiu de democrație și de lidership pe care nu l-am mai exersat până acum și s-ar putea să ne fie dificil. Încă nu știm cum începem, concret, pe care din scenarii, abia după data de 7 septembrie, când DSP-ul în fiecare județ comunică rata de incidență acumulată pentru fiecare unitate administrativ teritorială, abia atunci unitățile de învățământ pot propune concret scenariul pe care pornesc.
Robert Schwartz, senior editor la Deutsche Welle – În Bavaria au fost angajați acum aproape 800 de profesori suplinitori, suplimentari, pentru a prelua locul unor profesori din grupe de risc care nu pot veni la școală.
Diana, elevă în clasa a XI-a, mesaj pentru profesorul de matematică: Mi-aș dori foarte mult să ne ascultați și pe noi elevii care nu suntem topul clasei și care vrem să învățăm
Ne dorim să abordăm subiecte legate de începerea noului an școlar în contextul pandemiei și a restricțiilor impuse de aceasta, ca factor declanșator al schimbărilor atât de necesare în sistemul educațional, de adaptare a acestuia la nevoile și resursele secolului 21.
Criza COVID-19 poate schimba lumea și perspectivele noastre globale. Ne poate de asemenea învăța despre cum trebuie să se schimbe educația pentru a-i putea pregăti mai bine pe tinerii noștri cursanți pentru ceea ce ar putea oferi viitorul.
Agenda conferinței SuperTeach:
9:30 – Cuvânt introductiv – Dragoș Anastasiu, Cristina Gheorghe, Felix Tătaru – fondatori SuperTeach
10:00 – Predarea cu Mentalitate Deschisă | moderator Cristina Gheorghe |profesori facilitatori în Mentalitate Deschisă în Educație.
Cum aplicăm mentalitatea deschisă în educație pentru a adapta predarea și învățarea provocărilor secolului 21?
-
- Carmina Vakulovski – Brașov – profesor la Liceul „Andrei Mureșanu”
- Raluca Ungureanu – Iași – strateg educațional
10:40 – Predarea și învățarea în anul școlar 2020 – 2021 | moderator Felix Tătaru
Noul an școlar în mentalitate deschisa – cum valorificam descentralizarea si autonomia in organizarea noului an scolar.
Cum transformam provocarile noului an școlar în oportunități. Dialog cu:
-
- Andrada Sorca, Timișoara – Profesor pentru învățământul primar
- Diana Bucuță, Sibiu – Inspector Școlar pentru Învățământul primar
- Anca Emandii, Paris, Franța – prof invățământ primar
- Robert Schwartz – Germania – senior editor Deutsche Welle
11:20 – Vocea SuperTeach | Elevii – dialog cu elevi despre școala în secolul 21. | moderator Alex Ghita
Ambele eleve sunt parte din echipe care au participat si au fost premiate la Festivalul de Booktrailere Boovie 2020 si sunt eleve ale prof facilitatori MDE
-
- Diana Cheivan – cls a XIIa – Timisoara – prof. Codruta Chercota
- Gabriela Bălăndău – cls a VIIIa Sihlea, Vrancea – prof Cristina Barbosu-Ene
12:00 – Predarea și învățarea în sec 21 – World Vision România – dr. Mihaela Nabăr – director executiv. | moderator Alex Ghita
12:30 – Predarea și învățarea în sec 21 – Coaliția pentru Dezvoltarea României – Elena Lotrean – leader al grupului de educație |moderator Felix Tătaru
13:00 – How to lead a change – Ari Pokka – Finland – Directorul celei mai mari scoli gimnaziale din Finlanda, Președinte al Consiliului International al Directorilor | moderator Dragos Anastasiu – fondator SuperTeach
13:30 – Predarea și învătarea în noul an școlar | Părintele Constantin Necula | moderator Felix Tătaru
14:00 – Închiderea conferinței | Felix Tătaru și Dragos Anastasiu alături de întreaga echipă SuperTeach