Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj anunță public că Proiectul-pilot de „scanare” a palmelor elevilor pentru profilul de orientare în carieră nu va fi promovat în școli, pâna când nu vor fi clarificate aspectele care țin de eficacitatea și relevanța rapoartelor generate, conform unei informări de presă a ISJ Cluj. Reprezentanții Universității Babeș-Bolyai (UBB), Daniel David și decanul Adrian Opre, profesori în psihologie, au declarat pentru Edupedu.ro că instrumentul folosit în acest proiect nu este acreditat.
Proiectul ISJ Cluj prin care peste 100 de elevi de clasa a XI-a ar fi urmat să fie evaluați prin „scanarea” mâinilor cu un dispozitiv, „pentru identificarea abilităților native privind cariera lor viitoare” a fost lansat pe 23 ianuarie într-o conferința de presă în care inspectorul șef Marinela Marc a declarat că „clubul Lions a venit spre noi cu acest dispozitiv și Universitatea Babeș Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științele Educației”
Proiectul a fost contestat de reprezentanții Universității Babeș-Bolyai (UBB) și ai Facultății de Psihologie și Științele Educației. Aceștia au declarat pentru Edupedu.ro că nu sunt parteneri în proiect, cum au fost prezentați de inspectorul școlar general din Cluj și în relatări din presa locală și că instrumentul prezentat pentru derularea acestui proiect nu este, din informațiile lor, unul acreditat și validat de experți în psihologie, la nivel național sau internațional.
Redăm informarea de presă a Inspectoratului Școlar Județean Cluj:
„În contextul informațiilor vehiculate în spațiul public, referitoare la prezentarea, în cadrul unei Conferinței de presă, din 23 ianuarie 2024 a Proiectului pilot, de orientare vocațională, „ÎNCOTRO? EU” conducerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj anunță public faptul că această inițiativă nu va fi promovată la nivelul unităților de învățământ preuniversitar din județul Cluj, până la momentul clarificării tuturor aspectelor care țin de eficacitatea și relevanța rapoartelor generate.
Asigurăm părinții și opinia publică asupra faptului că școala clujeană rămâne un spațiu protejat, care valorifică metode și instrumente a căror eficacitate și utilitate nu periclitează sănătatea fizică și mintală a elevilor.”
11 comments
@Citizen. Ce aveti impotriva ajutorului frate catre frate ? Oare nu tot asa ar trebui sa se ajute frate-roman cu frate-roman ? Dar se ajuta romanii intre ei, frateste ? Nu prea.
De-a dreptul incredibil și eminamente rușinos, atât pentru dna ce-și zice încă inspector general la Cluj, cât și pt dnul Opre! Poate că voia să testeze de fapt rezultatele viitoarelor alegeri. Din perspectiva PNL și a fraierilor, desigur!
O mostră de Românie educată!
Pe site ul Colegiului Psihologilor, dl Opre apare trecut ca fiind presedintele comisiei de psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională…mda
Câteva întrebări care cred că ar trebui puse:
1. Dacă presa nu reacționa, UBB își vedea de treabă, participa la proiect și se făcea că nu vede ? Întrebarea imediată este dacă există în genere un comision sau o remunerație pentru cei ce participă la astfel de proiecte.
2. Comentariul anterior (@perplex) este corect. Intrebarea ar fi daca UBB poate să facă deosebirea între elucubrații paraștiințifice și proiecte științifice neacreditate ? Sau se mulțumesc să își spună în barbă “Și totuși se mișcă !”
3. S’a uitat cineva peste proiectele anterioare, există vre’o investigație cu privire la celelalte proiecte avute de CJS Cluj, mai ales cele în colaborare cu Clubul Lions și mai ales cu … Tracia Unită.
4. S’a vorbit adesea de banii pe care îi primesc profesorii de la elevi și de la familile acestora. A pus însă cineva întrebarea câți bani și ce atenții și alte favoruri dau/fac profesorii pentru inspectorii școlari, mai ales pentru inspectorii generali. Ar fi de foarte mare interes.
5. A întrebat cineva conducerea PNL despre cât de mult își asumă această realizare tracică ? Și cum este posibil ca partidul să fie penetrat de astfel de rețele de interese ?
Conducerea Inspectoratului Judetean Cluj a dat dovadă de o lipsa totala de profesionalism si de cultura generală. Se pare ca nu cunosc notiuni elementare de psihologie, anatomie, fizică, chimie…. Nu sunt capabili sa inteleaga un fenomen sau sa faca conexiuni stiintifice simple! Pe langa aceasta, au ajuns sa minta in legatura cu parteneriatul cu UBB – Cluj-Napoca! Oare câte, astfel de parteneriate au mai fost semnate? Rusineeee! Nu mai au ce cauta in functiile publice pe care le-au dezonorat cu lipsa lor de probitate intelectuala si morala. Trebuie sa isi dea demisia! Au pus o pata mare de noroi asupra intregii comunitati academice din Cluj. Inca o data au demonstrat ca doar interesele politice i-au facut sa ajunga in acele pozitii de conducere. Deci demisia se impune de la sine!
Just ! Doar ca ar mai trebui adaugata si denisia profesorului-decan de la UBB care a marsat la aceasta ideie; sau el a gresit doar din naivitate ? 🤣 Nu prea cred ! Si va mai rog sa priviti din nout discursul tanarului reprezentatnt al firmei care a preluat inventia si, mai ales, sa observati cat de greu se exprima si ce mimica foloseste; asta nu spune nimica ? Eu cred ca spune multe.
Așa se face acum ghicitul în palmă? S-au adaptat și ghicitorii la noile tehnologii…😁
Din pacate si UBB-Cluj s-a cam scapat in pantaloni de frica si a cam dat cu mucii-n fasole cand s-a legat doar de acreditare. Absurdul in sine al ideii nu a atras atentia nimanui ? Eu cred ca baba Vanga ar fi creat un aparat mult mai performant daca primea finantare de la minster. Aferim UBB-Cluj ! Ma doare inima pt tine; stiu eu de ce !
Masonii adolescenți de la Lions au mers la maeștrii lor din ISJ.
Nu se lasă frate pe frate la greu.
Sunt prea bine protejați politic ca sa pățească ceva
Deci nu e de domeniul psihopatologicului? E doar neacreditat?
Dar celelalte “prototipuri” realizate de vizionarii de la Tracia Unita intra in domeniul psihopatologicului?
Dispozitivul Life Pod aka Med Bed, care genereaza frecvente cuantice magnetice si remediaza anomalii din corp si cu un laser cu holograma (sic!) regenereaza orice organ intern, e doar neacreditat sau intra in categoria psihopatologic?
Oare astia de la BB sunt si ei normali la cap?
orice dispozitiv asa zis medical de investigatie si tratament prin proceduri bioenergetice sau gresit zis cuantice nu are suport stiintific si constituie o platforma pentru multi excroci de profita de naivitatea oamenilor (chiar si medici) ,daca incercati sa repetati orice evaluare veti avea de fiecare dat alte rezultate,iar tratamentele au rezultate numai placebo.Si testul cu palmele ,prin repetare veti baleia toate profesiunile din lume.