Conducerea Colegiului “I. L. Caragiale” din Ploiești a blocat toate bursele elevilor, timp de 2 luni, deși acestea ar fi trebuit virate încă din 15 noiembrie. Directoarea liceului, Laura Pandelache: Nu au verificat situația diriginții la timp așa încât să transmită numărul acela de absențe, care nu trebuie să depășească 10 lunar

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com

Elevii Colegiului Național “I. L. Caragiale” din Ploiești primesc bursele pe lunile noiembrie și decembrie în ultima zi de școală din acest an pentru că diriginții nu au verificat situația la timp “așa încât să transmită numărul acela de absențe care nu trebuie să depășească 10 lunar. Trebuie să aibă maximum 9 ca să primească copilul bursa”, explică directoarea colegiului, Laura Pandelache, pentru Edupedu.ro. De precizat este că doar acordarea burselor sociale este condiționată de numărul de absențe, dar niciun elev nu a primit vreun alt tip de bursă în lunile noiembrie și decembrie.

Toți cei 1.700 de elevi de la Colegiul Național “I. L. Caragiale” din Ploiești care primesc unul sau mai multe tipuri de burse nu au primit banii pe lunile noiembrie și decembrie până marți, 20 decembrie. Motivul dat de directoarea liceului este acela că nu s-au numărat la timp absențele în cazul celor care primesc bursă socială.

“Nu au verificat situația diriginții la timp așa încât să transmită numărul acela de absențe care nu trebuie să depășească 10 lunar. Trebuie să aibă maximum 9 ca să primească copilul bursa”, spune directoarea Laura Pandelache, contactată de Edupedu.ro. Conducerea Colegiului nu a acordat însă niciun tip de bursă pe lunile noiembrie și decembrie, deși cele de performanță sau de merit nu sunt condiționate de numărul de absențe.

Potrivit Ordinului de ministru care reglementează noile criterii de acordare a burselor publicat în data de 12 septembrie în Monitorul Oficial, art. 16, doar bursele sociale se acordă elevilor în funcție de numărul de absențe lunar.

Sursa: Monitorul Oficial

Cât privește acordarea tuturor burselor, termenul este prevăzut clar în Hotărârea de Guvern nr. 1138 din 14 septembrie 2022: “Bursele prevăzute la art. 1 alin. (1) se plătesc la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă”.

Sursa: Legislatie.just.ro

Am contactat secretariatul colegiului, unde ni s-a spus că motivul întârzierii tuturor burselor este într-adevăr legat de numărarea absențelor pentru cei cu burse sociale. “Un elev cu bursă socială poate să ia și burse de merit și atunci… vă dați seama. Sunt foarte mulți, peste 150 de copii cu burse sociale. Să iau fiecare catalog, să număr absențele pentru fiecare lună, durează. Banii vor intra, nu sunt privați copiii de ei”, precizează secretara colegiului, cu care am stat de vorbă.

Întrebată dacă criteriul de 10 absențe se aplică și pentru alte burse sau doar pentru cele sociale, secretara a răspuns: “Nu, se aplică doar pentru cele sociale. Avem 1.700 de copii în total care iau toate tipurile de burse. Eu mă ocup să număr absențele, mă ocup de statele de plată și apoi contabilitatea virează banii, dar trebuie să se termine luna, dirigintele să motiveze absențele. Părinții au posibilitatea, potrivit legii, ca în termen de 7 zile să trimită scutiri, asta înseamnă până în data de 7 ale lunii primit scutiri, iar un elev poate lipsi până pe 30. E un întreg lanț, mai explică secretara Colegiului “I. L. Caragiale” din Ploiești.

Directoarea Colegiului “I. L. Caragiale” din Ploiești a spus că ordinele de plată sunt făcute deja și joi, toți elevii vor primi banii pe lunile noiembrie și decembrie.

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Elevii unui colegiu din Ploiești primesc vineri banii de burse pentru primele trei luni din acest an școlar, după ce primăria a aprobat alocarea financiară
Guvernul a alocat 196 de milioane de lei pentru bursele elevilor la rectificarea bugetară / Lipsa fondurilor ar putea fi motivul pentru care elevii nu au primit banii pe burse în octombrie
Probleme la plata burselor de performanță, merit, studiu și ajutor social, deși termenul limită, prevăzut de lege, este data de 15 a lunii / Ministerul Educației nu știe dacă data a fost respectată și spune că Ministerul de Finanțe virează banii
Elevii nu au primit bursele școlare pe 15 noiembrie în cel puțin zeci de localități din țară, potrivit răspunsurilor primite de la ei sau de la părinți / Data plății obligatorii a burselor este de 15 a lunii, pentru luna anterioară
Exit mobile version