Condiții minime de distanțare, dar mai multe resurse și mai multe cadre didactice: Scoția începe noul an școlar săptămâna viitoare, în pofida neîncrederii profesorilor

Elevi la scoala in Scotia, pe 26 februarie 2020, alaturi de secretarul cabinetului pentru educatie, John Swinney / Foto: Flick

Noul an școlar începe săptămâna viitoare în Scoția, printr-o procedură în care elevii vor veni la clasă treptat, pe parcursul a maximum 7 zile. Autoritățile au insistat că e nevoie de condiții minime de precauție și au renunțat la multe dintre obligații, dar un sondaj publicat astăzi arată că doar unul din cinci profesori consideră că este asigurată siguranța elevilor și a cadrelor didactice. Scoția este primul dintre teritoriile britanice unde școlile încep anul școlar, cu aproximativ o lună înaintea Angliei, Țării Galilor și Irlandei de Nord.

Potrivit BBC, autoritățile au spus că măsurile luate la nivel de societate și evoluția epidemiologică, marcată de o scădere a numărului de cazuri, permit redeschiderea școlilor în august și este “un imperativ moral și educațional” ca elevii să revină la școală cât mai curând și mai sigur posibil.

Școala începe la 11 august, dar în unele localități e permisă o revenire treptată, cu condiția ca toți elevii să fie la clasă până cel târziu 18 august. Deși nu se aplică reguli stricte de distanțare, există o așteptare ca dimensiunea claselor să fie diminuată și să fie angajați profesori suplimentari, pentru care autoritățile au alocat fonduri substanțiale.

Regulile redeschiderii, citate de BBC:

Pe de altă parte, procedura redeschiderii îi îngrijorează pe profesori. Un sondaj realizat de cel mai mare sindicat scoțian al cadrelor didactice, citat de The Gazette, profesorii vor ca școlile să redeschidă, dar nu sunt convinși că acest lucru se va desfășura în siguranță.

Foto: Elevi la scoala in Scotia, pe 26 februarie 2020, alaturi de secretarul cabinetului pentru educatie, John Swinney / Sursa: Flickr

 

Exit mobile version