Condiții minime de distanțare, dar mai multe resurse și mai multe cadre didactice: Scoția începe noul an școlar săptămâna viitoare, în pofida neîncrederii profesorilor

8.325 de vizualizări
Elevi la scoala in Scotia, pe 26 februarie 2020, alaturi de secretarul cabinetului pentru educatie, John Swinney / Foto: Flick
Noul an școlar începe săptămâna viitoare în Scoția, printr-o procedură în care elevii vor veni la clasă treptat, pe parcursul a maximum 7 zile. Autoritățile au insistat că e nevoie de condiții minime de precauție și au renunțat la multe dintre obligații, dar un sondaj publicat astăzi arată că doar unul din cinci profesori consideră că este asigurată siguranța elevilor și a cadrelor didactice. Scoția este primul dintre teritoriile britanice unde școlile încep anul școlar, cu aproximativ o lună înaintea Angliei, Țării Galilor și Irlandei de Nord.

Potrivit BBC, autoritățile au spus că măsurile luate la nivel de societate și evoluția epidemiologică, marcată de o scădere a numărului de cazuri, permit redeschiderea școlilor în august și este “un imperativ moral și educațional” ca elevii să revină la școală cât mai curând și mai sigur posibil.

Școala începe la 11 august, dar în unele localități e permisă o revenire treptată, cu condiția ca toți elevii să fie la clasă până cel târziu 18 august. Deși nu se aplică reguli stricte de distanțare, există o așteptare ca dimensiunea claselor să fie diminuată și să fie angajați profesori suplimentari, pentru care autoritățile au alocat fonduri substanțiale.

Regulile redeschiderii, citate de BBC:

  • Distanța fizică între elevi nu este obligatorie, dar în învățământul secundar este de așteptat să fie modificată organizarea claselor și a culoarelor, așa încât elevii să fie încurajați să țină pe cât se poate distanța.
  • Profesorii trebuie să mențină o distanță de 2 metri față de elevi “acolo unde este posibil”
  • Purtarea măștii este lăsată la latitudinea fiecărui elev și profesor
  • Sunt introduse resurse suplimentare pentru igienă și curățenie și “acces rapid la testarea” pentru Covid-19, în cazul apariției unor simptome
  • Deși regulile de distanțare nu sunt aplicate, există așteptarea ca dimensiunea grupurilor/claselor să fie redusă, pentru a permite totuși o distanțare, urmând să fie angajați profesori pentru a acoperi nevoia de personal. Guvernul a anunțat 75 de milioane de lire sterline ca sprijin pentru consiliile locale, așa încât să poată fi angajați 1.400 de profesori suplimentari și să se asigure condiții de igienă și alte resurse.

Pe de altă parte, procedura redeschiderii îi îngrijorează pe profesori. Un sondaj realizat de cel mai mare sindicat scoțian al cadrelor didactice, citat de The Gazette, profesorii vor ca școlile să redeschidă, dar nu sunt convinși că acest lucru se va desfășura în siguranță.

  • Doar 18% au pus că au încredere că școlile sunt sigure pentru redeschidere. Și numai 3% sunt “foarte încrezători” că pandemia este ținută sub control suficient încât să fie reluată școala în condiții de siguranță. În plus, doar un sfert dintre ei au încredere că procedurile de testare sunt suficient de dezvoltate pentru a sprijini redeschiderea în siguranță, potrivit sursei citate.

Foto: Elevi la scoala in Scotia, pe 26 februarie 2020, alaturi de secretarul cabinetului pentru educatie, John Swinney / Sursa: Flickr

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul Liceului Pedagogic din Iași, după ce Primăria a alocat anul trecut 100.000 de lei pentru documentații tehnice, dar nu a mai cheltuit banii: Corpul principal de clădire continuă să se degradeze în mod accelerat din cauza infiltrațiilor de apă – Ziarul de Iași

Avocatul Poporului s-a sesizat în legătură cu situația în care se află Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, după ce Primăria a alocat anul trecut 100.000 de lei pentru documentații…
Vezi articolul

Contractul educațional semnat de părinți la școală nu afectează exercitarea drepturilor părintești, avertizează Ministerul Educației, care combate o informație apărută pe grupul Federației Părinților: Autoritatea tutelară aparține părinților

Ministerul Educației transmite că informația potrivit căreia tutela copiilor ar fi luată de școală dacă părinții semnează contractul educațional la început de ciclu este falsă. Informația falsă a apărut marți…
Vezi articolul

VIDEO Învățătoarea Tița Angheluță: Nu sunt în sindicat, dar îi susțin pe colegii mei în greva generală. Și nu e vorba doar despre salariu, este acea sărăcie care ne modifică comportamentul, care nu ne lasă să gândim cu mintea noastră

Mesaj de susținere pentru profesori și angajații din Educație de la învățătoarea Tița Angheluță. Aceasta a declarat într-o emisiune la Radio România Actualități că nu este vorba doar despre revendicări…
Vezi articolul

Metodologia privind finanțarea cercetării în universități în 2024 a fost publicată înaintea metarankingului universitar, luat în calcul pentru alocarea acestor fonduri și care ar fi trebuit să fie gata la mijlocul lunii

Metodologia privind finanțarea cercetării științifice universitare în acest an, adoptată prin ordin al Ministerului Educației, a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial. Regulamentul este publicat, astfel, înaintea metarankingului universitar pe…
Vezi articolul