Material susținut de ECDL Romania, Dedeman și AOAR

Concursurile naționale 3DUTECH. Înscrieri deschise pentru elevii și profesorii pasionați de tehnologie / Mihai Peca, formator: Sunt premii de 1.500 de euro pentru elevii care vor construi un Robot asistent social, care să-i ajute pe cei din jurul nostru

1.542 de vizualizări
Foto: Robot 3DUTECH
3DUTECH a lansat noi concursuri naționale de 3D design & printing pentru toți elevii și profesorii pasionați de tehnologie. Înscrierea este gratuită, iar participanții își pot depune proiectul în perioada 1 aprilie – 12 mai 2023. „Oferim premii pentru cele mai inovatoare idei. Sunt două concursuri, unul creat pentru elevi și unul pentru profesori”, a declarat Mihai Peca, formator 3DUTECH, în cadrul evenimentul de lansare a concursurilor din proiectul „Meseriașii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D”, ediția a cincea, care a avut loc în București, miercuri, 29 martie.
  • Concursurile se desfășoară în perioada 1 aprilie – 16 iunie 2023 și se pot înscrie elevii și profesorii din învățământul preuniversitar din România, indiferent de specializare, județ sau tipul școlii. Înscrierea este gratuită, iar participanții își pot depune proiectul începând cu data de 1 aprilie 2023 pe adresa contact@3dutech.ro.

Tema pentru elevi este construirea unui Robot asistent social. Puteți să-i ajutați pe cei din jurul vostru. Nu este impusă o formă sau o dimensiune a robotului. Imaginația voastră este lăsată liberă”, spune Mihai Peca, formator 3DUTECH. 

Profesorii își pot elabora propriul design de robot educațional care poate sprijini predarea, învățarea sau evaluarea. „Copiii fac roboți, profesorii îi învață să facă roboți sau îi inspiră să facă roboți. Ne-am gândit că o idee bună ar fi pentru profesori să gândească un design de robot educațional”, a adăugat Mihai Peca.

Mihai Peca / Foto: 3DUTECH

Andrei, câștigătorul concursului de anul trecut, a oferit câteva sfaturi elevilor: „Keep it simple! Lucrurile simple de obicei merg mai bine decât lucrurile complicate, deși lucrurile complicate pot să ducă la bun sfârșit task-urile mai complicate și vedeți să fie ușor printabil 3D și fugiți de suport. Anul trecut am făcut un spectrometru Optic printabil 3D. Practic, bagi lumină în el și în partea cealaltă îți scoate intensitatea luminii, în funcție de lungimea de undă. Este cu adevărat util și l-am folosit la fizică”.

Concurs național pentru elevi „3D Printed ROBO4Humanity”

Tema acestei ediții este ”Robot asistent social”. Pot participa echipe formate exclusiv din elevi sau din elevi coordonați de profesori. „Puteți găsi o idee prin care să creați un robot care să ajute persoanele cu nevoi speciale. Nu este impusă o formă sau o dimensiune a robotului. Imaginația voastră este lăsată liberă”, a declarat Mihai Peca. Premiile sunt în valoare de 1.500 euro și consumabile pentru imprimanta voastră sau cea din școală.

Calendarul concursului pentru elevi:

  • înscriere proiecte – 01 aprilie – 12 mai 2023;
  • preselecție proiecte – 15 – 17 mai 2023;
  • prezentare proiecte, jurizare și anunțare câștigători – 26 mai 2023;
  • acordare premii – 29 mai – 16 iunie 2023.

Regulamentul concursului destinat elevilor poate fi consultat pe www.3dutech.ro.

Concurs național pentru profesori „Teach for future”

Profesorii își pot elabora propriul design de robot educațional, în realizarea căruia să integreze modelarea și imprimarea 3D, care poate sprijini procesul de predare, învățare sau evaluare. Profesorii pot lucra individual sau în echipă pentru a realiza conceptul. La final se vor acorda două premii în valoare totală de 800 de euro și consumabile 3D Printing.

Calendarul concursului pentru profesori:

  • înscriere proiecte – 01 aprilie – 12 mai 2023;
  • preselecție proiecte – 15 – 17 mai 2023;
  • prezentare proiecte, jurizare și anunțare câștigători – 25 mai 2023;
  • acordare premii – 29 mai – 16 iunie 2023.

Regulamentul concursului destinat profesorilor poate fi consultat pe www.3dutech.ro.

Irinuca Văduva, General Manager ECDL România: „Meseria de Tehnician Imprimare 3D există acum oficial și în România și elevii o pot accesa pe viitor. Ne vom asigura că în orice zonă din România un licean o să găsească o imprimantă 3D cu care să lucreze”

La evenimentul de lansare a concursurilor, Irinuca Văduva, coordonatoarea 3DUTECH, Andrei Crăciun, consilier în Ministerul Educației, Mihai Peca, formator 3DUTECH, Ana Maria Stancu, fondator RoboHub, Ștefan Nica, cofondator iMake3D au vorbit despre importanța competențelor în tehnologii digitale:

Irinuca Văduva – 3DUTECH
  • „Proiectul 3DUTECH „Meseriașii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D” a ajuns la ediția a 5-a și avem un mare succes: meseria de Tehnician Imprimare 3D există acum oficial și în România și elevii o pot accesa pe viitor. Am activat în peste 50 de licee huburi de imprimare 3D și ne vom asigura că în orice zonă din România un licean o să găsească o imprimantă 3D cu care să lucreze”, a declarat Irinuca Văduva, General Manager ECDL România.
  • Știu că următorii specialiști sunt astăzi alături de noi, este una dintre meseriile viitorului. Deja tehnologia nu mai este o barieră. Creativitatea nu mai este o barieră, dar aveți nevoie și de următorul pas ca să puteți să lucrați și de o certificare în zona aceasta și de competențe reale. Nu trebuie să fiți neapărat ingineri, tehnicieni de imprimare 3D, nu mai este doar pentru industrie și o să vă dau un exemplu. Am avut o studentă de la psihologie care a venit să învețe imprimare 3D. Făcea terapie cu copii și copiii care aveau prieteni imaginari puteau să-și creeze prietenii imaginari prin modelare 3D, după care să printeze și în felul acesta să înceapă să discute despre ei. Nu se face nicăieri în lume”, a declarat Mihai Peca, formator 3DUTECH.
  • Avem acces la tehnologie și ține de noi cum o utilizăm, astfel încât nu doar să replicăm ce au făcut alții, ci poate să creăm la rândul nostru tehnologie și instrumentele viitorului, să transpunem în practică idei. Totul este despre pasiune și munca în echipă”, a declarat Andrei Crăciun, consilier transformare digitală în cadrul Ministerului Educației. 
  • Ne dorim foarte mult ca toți copiii și adulții să afle ce este un algoritm și ce înseamnă codarea cu blocuri, pentru că marile firme de robotică și-au dat seama că nu vor avea suficienți oameni să le facă toate integrările de care au nevoie”, Ana Maria Stancu, fondator RoboHub, un ONG care oferă cursuri de robotică pentru copii. 
  • „Ar trebui să te gândești în primul rând ce aplicații vrei să faci. Imprimantele au început să devină mult mai accesibile, partea de educare este foarte importantă, pentru că imprimarea 3D va fi una din tehnologiile viitorului”, Ștefan Nica, cofondator iMake3D. 
Demonstratie roboti – 3DUTECH

La finalul evenimentului, patru echipe de la licee renumite, Școala Europeană București, Liceul Frații Buzești din Craiova și Colegiul Național Mihai Viteazul București, au făcut o demonstrație cu patru roboți. 

VIDEO Demonstrație roboți realizați și controlați de 4 echipe de liceeni din programul 3dutech al ECDL

Profesoarele Diana Udrea și Mariana Ciobanu, mentori ai echipelor de robotică de pe teren au explicat în ce constă demonstrația. „Cei patru roboți fac parte din echipele FTC din competiția FIRST Tech Challenge România, competiție care însumează 200 de echipe la nivelul României. Suntem pe locul 3 în lume, după Statele Unite ale Americii și după China. 

În fiecare an se dă o temă, pe care trebuie să o respecte toate echipele, toți roboții. Competiția presupune anul acesta adunarea unor conuri și distribuirea lor pe aceste bețe, în funcție de construcția robotului poate să pună pe unul mai mic, mijlociu sau mare. Punctele se adună în funcție de câte se acumulează într-un meci de 2 minute, iar în primele 30 de secunde, robotul este autonom, în care el este programat și face anumite task-uri fără driveri.

Elevi si robot – 3DUTECH

Pentru construcția robotului au nevoie de diverse piese, atât standard, cât și custom făcute la imprimantele 3D. Copiii trebuie să fie creativi, să aducă elemente de noutate, participă nu doar la competiția din teren, dar și la o jurizare unde trebuie să spună efectiv de ce este mai bun robotul lor decât al altora. Creativitatea și spiritul lor trebuie să-și spună cuvântul în tot ceea ce pun în robot”.

10 noi licee vor deveni hub-uri de imprimare 3D

Prin intermediul campaniei „3DUTECH. Modelează viitorul. Printează-l 3D!”, mai multe şcoli din România devin anual hub-uri de imprimare 3D. La fiecare ediție, alte 10 licee din țară sunt dotate cu imprimante 3D performante, iar cel puţin 20 de profesori și 200 de elevi au oportunitatea să obţină gratuit certificarea recunoscută internațional ECDL 3D Printing.

Până în prezent sunt implicate 50 de licee care au fost transformate în hub-uri de imprimare 3D, colegii naționale, tehnice și tehnologice din 34 de județe din România, cu sute de profesori și elevi care au trecut prin proiect. Anul acesta, licee de la edițiile anterioare vor primi și roboți, iar profesorii și noi grupe de elevi din aceste licee vor putea obține și certificarea pe modulul ECDL Robotics.

Cele 10 licee care vor deveni huburi de printare:

  1. Liceul Tehnologic „Petru Poni” București                                                     
  2. Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moineşti – Bacău
  3. Colegiul Național „Emil Botta” Adjud – Vrancea
  4. Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” Alexandria – Teleorman
  5. Colegiul Național „Gheorghe Țițeica” Drobeta-Turnu Severin – Mehedinți
  6. Colegiul „Petru Maior” Reghin – Mureș
  7. Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie – Maramureș
  8. Colegiul Național „Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe – Covasna
  9. Liceul Teoretic „Anghel Saligny” Cernavodă – Constanța 
  10. Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Brănești – Ilfov                           

Proiectul este realizat cu sprijinul ECDL România și Dedeman, alături de AOAR (Asociația Oamenilor de Afaceri din România) și în acord cu Ministerul Educației. Obiectivul este de a crea o bază solidă de competenţe şi know-how teoretic şi practic pentru tineri, în vederea unei mai bune pregătiri pentru noua piață a muncii. În plus, contribuim și la un proces real de transformare tehnologică în școlile din România și la susținerea meseriilor viitorului.

Află mai multe detalii despre proiect pe www.3dutech.ro și pe pagina de Facebook 3DUTECH sau pe contact@3dutech.ro

Citește și:
NOU Ocupația de „tehnician imprimare 3D” avizată pentru introducerea în COR la inițiativa 3DUTECH. Programul propune și un opțional național pentru liceu aprobat de către Ministerul Educației, credite profesionale transferabile pentru profesorii care au certificare ECDL 3D Printing și 10 noi hub-uri 3D Printing (P)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Avertisment pentru părinții cu copii la grădinițe private, din partea Agenției care le acreditează: Se înregistrează continuu sesizări privind legalitatea. Informațiile pe care trebuie să le solicitați pentru siguranța și sănătatea copilului

Agenția din subordinea Ministerului Educației care evaluează grădinițele pentru acreditarea acestora a emis o atenționare pentru părinții care își duc copiii la grădinițe private. “Întrucât la ARACIP se înregistrează continuu…
Vezi articolul

Material susținut de VIVA

Încheierea mediilor în 5 secunde. „Dăm două clickuri și avem situația fiecărui elev”, spune Maria Stoian, directoarea Școlii “Carmen Sylva”, Neamț, despre utilizarea Catalogului Viva / Florentina Golea, director Școala „Sturdza” din Tecuci: Generează adeverințele și foile matricole / Eduard János Poti, directorul Liceului Reformat din Satu Mare: Notarea automată e foarte bună

Modalitatea în care Platforma de Management Școlar Viva Catalog le ușurează munca profesorilor a fost explicată de 3 directori de instituții de învățământ. „Dăm două clickuri și avem situația fiecărui…
Vezi articolul