Concursuri naționale pentru toți profesorii și elevii. Vineri încep înscrierile gratuite în competițiile de printare 3D

1.669 de vizualizări
Foto: 3DUTECH
Vineri, 1 aprilie 2022, încep înscrierile în două competiții naționale, destinate elevilor și profesorilor, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. În cadrul proiectului 3DUTECH vor fi premiate cele mai strălucite idei care vor aplica design-ul și printarea 3D în educație.

Concursurile se desfășoară în perioada 1 Aprilie – 10 Iunie 2022 și vizează toți elevii și profesorii din învățământul preuniversitar din România, indiferent de specializare, județ sau tipul școlii. Înscrierea este gratuită, iar participanții își pot depune proiectul începând cu data de 1 Aprilie 2022 pe adresa contact@3dutech.ro.

Inițiativa concursurilor face parte din proiectul „Meseriaşii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D”, ajuns anul acesta la cea de-a patra ediție. Proiectul este realizat de ECDL România şi Dedeman, alături de AOAR (Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România) şi în acord cu Ministerul Educaţiei, într-un demers ce vizează crearea unei baze solide de competenţe şi know-how teoretic şi practic pentru tineri, în vederea unei mai bune pregătiri pentru noua piață a muncii.

Pentru elevi – Concurs național „3DUTECH – Design pentru Educație”

Elevii din toată țara sunt așteptați să își expună propriile idei de design utilizând aplicații din domeniul modelării și imprimării 3D. Tema propusă anul acesta este „Design pentru Educație”.

În cadrul concursului organizat de 3DUTECH pot participa doar echipe formate din elevi sau elevi coordonați de profesori, din unitățile de învățământ care beneficiază de imprimante 3D. Micii inventatori pot lucra individual sau în echipă modele care să aibă abordări inovatoare ale unor obiective folosite în procesul de învățare și în care să fie utilizate imprimantele și tehnicile specifice domeniului modelării și imprimării 3D.

Proiectele realizate și înscrise în concurs vor fi publicate pe pagina de Facebook a proiectului și vor intra în etapa de votare a publicului. Cele mai apreciate zece proiecte se vor califica în etapa de jurizare. În evaluarea fiecărui proiect se va ține cont de funcționalitate, calitatea design-ului, criterii ecologice și relevanța pentru domeniul imprimării 3D. De asemenea, va conta și modul de prezentare al proiectului.

Concursul are următoarele etape:

  • înscriere proiecte – 01 apr – 15 mai 2022;
  • votare proiecte – 16 – 22 mai 2022;
  • jurizare – 27 mai 2022;
  • acordare premii – 30 mai – 10 iun 2022.

În realizarea proiectului, participanții trebuie să țină cont de câteva aspecte importante:

  1. Produsul poate fi utilizat de către elevi și de către profesori în egală măsură. 
  2. Obiectul este ușor de montat / transportat.
  3. Produsul nu este periculos pentru elevi și profesori.
  4. Obiectul poate fi fabricat cu ajutorul imprimantei 3D.
  5. Design-ul este propriu și nu încalcă drepturile de autor ale altor designeri.

În total se vor acorda trei premii în valoare cumulată de 1.500 de euro și consumabile 3D Printing. Regulamentul concursului destinat elevilor.

Pentru profesori – Concurs național „Teach for future”

Profesorii au ocazia de a se face remarcați în cadrul acestui concurs organizat de 3DUTECH. Ei pot să-și elaboreze propriul proiect de lecție în care să integreze modelarea și imprimarea 3D în procesul de predare și învățare. 

În cadrul proiectului profesorii pot lucra individual sau în echipă pentru a realiza conceptul de lecție. 

Calendarul concursului pentru profesori:

  • înscriere proiecte – 01 apr – 15 mai 2022;
  • jurizare – 20 mai 2022;
  • acordare premii – 30 mai – 10 iun 2022.

Tema propusă profesorilor este conceperea unui plan de lecție inovator prin care să integreze imprimantele 3D în procesul de învățare în cadrul activităților desfășurate în școală.

În realizarea proiectului, profesorii trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

  1. 1.Imprimarea 3D este relevantă pentru procesul de învățare. 
  2. 2.Proiectul de lecție nu este elaborat pentru cursul de modelare și imprimare 3D.
  3. 3.Elevii sunt implicați în utilizarea imprimantei și a programelor specifice modelării 3D.
  4. 4.Proiectul este original și nu încalcă drepturile de autor ale altor profesori.

La final se vor acorda două premii în valoare totală de 500 de euro și consumabile 3D Printing. Regulamentul concursului destinat profesorilor.

Evaluarea proiectelor din ambele concursuri se va face de către specialiști din domeniul modelării și imprimării 3D, specialiști în educație / profesori câștigători în ediții precedente. În evaluarea proiectelor se va ține cont de originalitate și relevanță. Totodată, va conta și modul de prezentare al fiecărui proiect.

Rezultatul fiecărui concurs va fi anunțat pe www.3dutech.ro și pe pagina Facebook/3dutech. Câștigătorii vor fi contactați de Organizator și, ulterior, vor intra în posesia premiilor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Ce trebuie să știe și să poată face un elev care termină clasa I, potrivit raportului de evaluare al Ministerului Educației / Documentul e obligatoriu pentru elevii care vor intra în clasa I în 2025

Un elev care termină clasa I trebuie să aibă un set de competențe ce trebuie atinse la finalul clasei și menționate în raportul de evaluare al Ministerului Educației. Documentul trebuie…
Vezi articolul

Dirigintele trebuie să motiveze elevii să se înscrie la examenul de Bacalaureat. Profesorul să ofere feedback pentru ca elevul să înțeleagă de ce a luat un anumit punctaj sau notă la examen – Ghid pentru profesori avizat de Ministerul Educației

Un ghid al profesorului pentru examenul național de Bacalaureat și examene de certificare a competențelor prevede recomandări și informații pentru diriginți și profesori care predau discipline de specialitate, adică cele…
Vezi articolul