Concursul pentru directorii de școli va avea loc marți, 27 iulie, anunță ministrul. Pot participa toți cei care vor să fie directori, nu contează apartenența la Corpul experților în management educațional

37.931 de vizualizări
Concursul de directori la București
Foto: Pexels.com
Data la care va avea loc examenul național pentru concursul de directori de școli este 27 iulie, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a precizat că pot participa toți cei care vor să fie directori și că nu contează apartenența la Corpul experților în management educațional.

“O să avem în data de 27 iulie cu siguranță un examen național pentru toți aceia care vor să devină director de școli. Fără condiții de apartenența la Corpul experților în management educațional și la astfel de lucruri. Subiectele vor fi relevante și mai cu seamă vor asigura un acces echitabil al tuturor celor care se cred îndreptățiți să devină director de școli.

Asta va fi prima etapă.

În luna august nu se va întâmpla nimic pentru că trebuie să respectăm dreptul colegilor la vacanță după o perioadă care i-a pus la grea încercare.

Iar după începerea școlilor, în lunile septembrie-octombrie va avea loc cea de-a doua etapă – aceea a interviurilor în care vom vedea, prin consultare cu toți cei implicați, componența comisiilor care vor realiza aceste interviuri. Comisie în care sigur vor participa și reprezentanții școlii, pentru că indiferent de abilitățile tale manageriale, dacă nu ești acceptat de colectivul de profesori dintr-o școală atunci șansele de succes sunt minime. Vor fi reprezentanți ai inspectoratului, autorităților locale, vom vedea, pentru asta ne vom consulta. Dar examenul național se va derula pe data de 27 iulie”, a declarat Cîmpeanu.

Inițial, Cîmpeanu a anunțat că etapa cu proba scrisă ar trebui să aibă loc în săptămâna 5-9 iulie, iar etapa a doua a concursului național pentru posturile de directori de școli, în săptămâna 26-30 iulie 2021.

Față de declarațiile inițiale, actualele date înseamnă că examenul pentru directori va avea loc după Titularizare și Definitivat, marți pe 27 iulie. Începutul anului școlar va fi organizat de actualii directori, dacă proba de interviu va fi în lunile septembrie-octombrie.

Vineri, 9 aprilie, ministrul Educației a avut o întâlnire la Cotroceni cu Președintele Iohannis. În comunicatul Administrației Prezidențiale scrie că „o altă temă de discuție a vizat nevoia de consolidare a unor conduceri performante la nivel preuniversitar. În acest sens, în perioada următoare, Ministerul Educației va stabili metodologia și criteriile pentru organizarea concursurilor de ocupare a funcțiilor de directori și directori adjuncți.”

Foto: presidency.ro

După întâlnire, ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat pentru Edupedu.ro că o variantă va fi un concurs național pentru directorii de școli, cu subiecte unice, iar acesta va avea două etape.

„Una dintre variantele pe care le luăm în calcul este organizarea unui examen național scris cu subiecte unice în prima săptămână din luna iulie, urmând ca după aceea, în etapa a doua, cei care vor fi reușit să treacă un plafon de minim nota 7, pentru că directorii de școli trebuie să fie într-adevăr cei mai buni, cei care își dovedesc abilitățile manageriale, la final de iulie, în ultima săptămână, ar putea fi organizată etapa a doua în care să participe doar cei care au promovat examenul scris național. Este un obiectiv, este varianta cea mai bună.

Dacă nu vom putea să organizăm acest concurs din considerente epidemiologice, oricum acest concurs va trebui făcut imediat după reluarea școlii, în septembrie. În ambele variante pot să vă garantez că acest concurs, care să privilegieze competența directorilor de școli, în detrimentul oricăror alte criterii, va fi organizat în acest an”, a spus Cîmpeanu vineri la TVR.

Foto: pexels.com


29 comments
  1. Pentru a se angaja în corpul consultanţilor BNR, Viorica Dăncilă a depus un dosar şi a susţinut un interviu.

    V. Dăncilă va ocupa funcţia de Consutant pe Strategia de Sustenabilitate şi Energie Verde la Banca Naţională Română. Dăncilă a fost angajată în 15 mai, iar salariul său NET va fi de circa 10.000 de lei lunar!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Păi, în instituțiile statului nu se mai scot posturile la concurs? Nu se dă examen???

    De exemplu, pentru directori de școli, cu indemnizație netă de 500 lei/lună, guvernul/ministrul EDU vrea “concurs național în două etape – scris cu notă peste 7 și interviu cu comisie ‘nemaipomenită’ de 5 membri”!!!!
    Oare nu era destul, ca la Dăncilă la BNR, pentru 10.000lei net / lună, cu dosar și interviu în școală???

  2. “acces echitabil al tuturor celor care se cred îndreptățiți să devină director de școli.””
    Cum adica nu trebuie sa faca parte din Corpul de Experti?
    Domnule Cimpeanu, faptul ca un cadru didactic este membru al Corpului de experti certifica faptul ca a fost cel putin sef de comisie in scoala( sef de catedra, consilier educatic, membru CEAC, SCIM).
    Cum sa conceapa un plan de masuri realist de dezvoltare a scolii daca nu a avut nici o responsabilitate manageriala in scoala?
    Domnule ministru zau ca esti dus cu pluta!!!!

    1. Și care va să zică dl ministru se dă concurs. Și apoi după concurs chiar daca ai 9,50,mă rog 10 (de înveți și rumegi managementulși leadershipul la perfectie) stai la mâna unor cadre didactice, membri în comisie, cadre care în viața lor n au dat un concurs de directori, cadre care nu au cunoștințe de management/leadrship…Mă întreb, suntem o tara de idioți sau de tâmpiți!!?

  3. Modalitatea aceasta de numire a directorilor este valabila doar pentru unitatile de invatamant de stat sau si pentru cele private?

  4. Aproape jumătate dintre cadrele didactice fac parte din corpul experților. După cum știți, nu este nevoie de „master în Management la o facultate de stat serioasă” pentru a deveni expert. Așadar, dacă cineva dorește să vă ia postul și are suficiente relații printre aleșii politici, o poate face. Pentru că în 5 cazuri din 10 se află în corpul experților. Majoritatea directorilor și inspectorilor școlari din România sunt numiți politic și se află în corpul experților. Un profesor care nu se află în CNEME nu este interesat să devină director. Deci ridicați o falsă problemă. O situație cu adevărat tristă este că învățământul este politizat și câtă vreme directorii și inspectorii vor fi executanții de ordine ai liderilor politici locali sau ai celor de mai sus, degeaba vorbim despre reforme și modelul finlandez. Sunt destule de spus…

  5. De ce se lansează niște date dacă nu exista o metodologie?Iar dacă exista metodologia de ce nu se lansează în dezbatere publica?

  6. Nu inteleg ce treaba are autoritatea locală? Sunt aleși cu 8 clase si bineinteles de o anumită culoare politica. Ce evaluare fac acești oameni? Domnule ministru chiar vorbiți pe lângă. Fixați data, dar nu aveti metodologia!

  7. Domnul ministru vrea democratie! Toata lumea, indiferent de competente, liber la directori! Bine ca nu a scos cerinta unei diplome, ca sunt la moda cazurile cu diplome falsificate! Fraierii care s-au perfectionat, asta e, cum ar zice cineva, ghinion… Legea nu conteaza! Atentie, este vorba de o lege organica, ce nu poate fi modificata din vorbe sau prin acte de nivel inferior de niciun ministru!

    1. Perfecționare? Hai că ești glumeț, dom’ profesor. Comerț cu credite via CCD, zero perfecționare! Poate pe cei care nu sunt din sistem îi păcășești, dar cei care știu ce înseamnă „perfecționarea” în învățământ râd de matale și își dau seama că ții cu dinții de scaunul de director pe care te-au pus, cu delegație, ăia din partide. Dar nu-ți fie frică, cotizezi bine și rămâi tot acolo. „Succesuri”, cum zic unele/unii (să nu fiu acuzat de sexism)!

  8. Probabil că nu este nevoie de bibliografie. La ultimul așa zis examen cine a trebuit a știut subiectele înainte de examen. Nu ar fi o surpriză să fie și în acest an la fel. Apropo, cei care au partenerul de viață cu funcție în inspectorat pot participa și ei la concurs nu? Ei sigur nu au nevoie de bibliografie, știm din anii trecuți.

  9. …minunat! La concurs nu mai participa doar expertii lu’ peste, despre care stim cum si-au facut hartiile(numai eu stiu trei agramati ordinari pe care-au ajuns sa-i corecteze elevii ca nu stiu sa scrie romaneste, dar sunt ,,experti in management educational”), ci orice profesor care ,,se considera indreptatit”.
    Corect pana aici. Sa vedem in cat timp va fi posibil si legal acest lucru.
    Si apoi…expertii autentici in management educational n-ar trebui sa se teama de cei care nu sunt experti asa de ,,specializati” ca ei, in cazul unui concurs. Ei au avantajul de a cunoaste mai bine continuturile, daca nu cumva si-au bifat punctajele pe cursuri platite pe la ccd-uri si pe pupat in … inspectori.

  10. Care este efortul pentru a fi ,,experti CNEME “dosare cu hartii ,copii conform cu originalul-cursuri bifate,promovari la asa zise ,,examene” de grad.Fiti realisti.Asemanatoare, cu referatele,,luate dupa net” de elevi pentru mariri de medii.

  11. Sa speram ca vor avea subiecte serioase nu intrebari penibile cum au mai avut.
    La proba de interviu normal ar fi sa coopteze adevarati manageri din privat nu acei inspectori numiti politic ,care sunt si asa foarte slabi inclusiv pe materia lor!
    La interviu inspectoratele vor favoriza oamenii lor!
    Daca nu se sparge” buba “cu inspectoratele atunci scoala o sa fie ca si pana acum , un SRL sau o afacere de familie!
    Cred ca vor ramane aceeasi directori in 99% cazuri! Inca un concurs trucat va fi!
    Normal ar fi sa existe camere audio video la ambele probe!

    1. Da.Supraveghere audio-video este necesara peste tot și la directori și la profesori,inclusiv pentru repartizări și transmiterea online a repartizărilor,unde să poată vedea oricine repartizarea pe internet.In magistratura așa este.Oricine poate accesa oricând baza de date înregistrate pentru a vedea interviu,repartizare pe post.De ce aici nu se poate?Învățământul nu este important,nu contează,poate oricine să îl fraudeze dacă are chef?

  12. Mda…și uite așa se va ajunge din nou la profesori din “comisie” și “preferații” acestora! V-ați lăudat că va fi un examen care să respecte criteriile, depolitizat, etc…RUȘINE!

  13. Modificați mai întâi legea educației, ca să poată participa orice cadru didactic la acest concurs (conform legii în vigoare, doar cei care fac parte din corpul național de experți în managament educațional pot ocupa prin concurs funcții de conducere în școli).

  14. Bună ziua!
    Este o decizie bună să fie oferită posibilitatea tuturor profesorilor care doresc să devină directori. Precizez, totuși, că profesorii care fac parte din Corpul de experți în management la nivel national au parvurs o etapă în plus de formare și au facut dovada unui număr de credite obținute din cursuri, etc.
    Aș vrea să intreb, de asemenea, la ce se referă domnul ministru prin formularea “subiecte relevante” și care va fi bibliografia concursului.
    Aștept acest răspuns.
    Vă mulțumesc anticipat!
    Cu considerație,
    Liliana Costinean

  15. Domnule Ministru, pentru ca un cadru didactic care nu face parte din corpul național de experți în management educațional să poate participa la acest concurs, trebuie mai întâi să modificați Legea educației naționale nr. 1/2011, deoarece în actuala reglementare numai cel care face parte din acest corp poate ocupa prin concurs o funcție de conducere în sistemul de învățământ preuniversitar!

  16. Hopa! Nu conteaza??? De ce? Pentru ca printre candidati exista si pilosi politic fara sa fie experti?? Interesant. Foarte interesant. Iarasi ni se subestimeaza inteligenta.

    1. Dacă ai fi din sistem ai ști că oricine are gradul II și cursuri plătite (cică de perfecționare, dar dai banul, participi la două cursuri, primul și ultimul, și primești adeverința) poate deveni expert. Expertul din învățământ nu are treabă cu semnificația din DEX a cuvântului. Piloșii politic sunt deja experți. Nici măcar nu contează cine are dreptul de a depune un dosar pentru aceste posturi, probabil că au fost deja împărțite. 🙂

  17. Da… tot politic! Inspectorii și reprezentanții locali sunt numiți politic. Dacă măcar inspectorii dădeau concurs era ceva. Dar așa, săracul ministru nu înțelege ca pentru a evalua trebuie sa fii mai întâi tu evaluat. Tot ai voștri, dar… mai cotita așa. Tot politic vor fi numiți directorii. Iar cei in funcție nu vor avea timp de învățat, sunt in comisii obligatoriu. Celelalte cadre didactice însă, aleg dacă vin la examene. Echitabil nu? Unde e egalitatea de șanse???

  18. Si iata cum eforturile a mii, poate zeci de mii de profesori de a invata, de a intra in CNEME su fost spulberate din vorbe! Nimic se pare ca nu mai conteaza, nici pregatirea, nici gradele didactice, nici experienta! Totul pentru ca ”omul potrivit” sa fie la ”locul potrivit”. Sau cel putin asa se poate percepe, Cum adica, in invatamant exista oameni pregatiti, specializati ca sa devina directori, suficient de multi ca sa fie un concurs pe bune, si totusi nu sunt folositi? Exista ”altii” care nu sunt in CNEME si vor sa fie directori in regim ”cu acceleratul”?

    1. Ai făcut școala la Ștefan Gheorghiu? Ai rămas cu sechele? Tu chiar crezi ce scrii acolo sau glumești? „Eforturile a zeci de mii de profesori de a învăța, de a intra în CNEME au fost spulberate”. :)) Tare mi-ar plăcea să îți văd dosarul cu care ai devenit expert. Sigur piesa de rezistență e cursul „Management educațional” de 50 de credite și 500 lei făcut la CCD județul tău, la F.R., că na, doar ești director, ai multe pe cap, timp puțin, „famelie mare”.

      1. Eu am facut master in Management la o facultate de stat serioasa. 4 semestre, 2 ani, 12000 lei. Tot la Stefan Gheorghiu ma incadrez? Numai prostii generalizeaza. Imi pare rau sa o spun, dar nu meritati un apelativ mai bun, cata vreme dumneavoastra jigniti in aceeasi oala pe toti cei care au studii de management de vreun fel. Eu am dat zeci de examene si o lucrare de dizertatie. Acum o sa vina orice pilos sau politruc si imi va lua postul, pentru ca oricine are liber la manageriat o scoala. Frumos!

        1. De unde suma asta pentru 4 semestre de master in management facute ,,la stat,,? Termenul ,, facultate serioasa,, este indoielnic cand vorbim despre Romania, chiar daca este ,,de stat,,… Ati putea sa dati publicitatii numele facultatii ca sa stim si noi cine v-a luat 12000 de lei pentru doi ani de master, daca este adevarat ce spuneti? Si din pura curiozitate, va intreb: cei 12000 de lei pe care i-ati cheltuit cu masterul i-ati avut disponibili din salariile de cadru didactic?Parerea mea este ca tot la Stefan Gheorghiu va incadrati deoarece cursurile ori le-ati facut cu fostii profesori de la Stefan Gheorghiu, ori le-ati facut cu cei pe care i-au format ei!.. multi dintre acesti profesori ,,de exceptie,,sunt cu doctorate plagiate si predau dictand dintr-o carte sau proiectand slide-uri pe ecran pe care ,,masteranzii,, le copiaza cuvant cu cuvant. Ma opresc aici pentru ca as mai avea multe de scris!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii din România vor participa la TALIS 2024, anunță Ligia Deca, după adoptarea în Guvern a deciziei. Vor fi colectate “informații directe” privind dezvoltarea profesională, convingerile și atitudinile cadrelor didactice

România va participa la studiul internațional TALIS 2024, după cum a anunțat astăzi Ligia Deca. „Decizia a fost adoptată în ședința de astăzi a Guvernului și constituie un pas important…
Vezi articolul

Sorin Ion despre diferențele mari de punctaj la corectarea unor lucrări la simulări: Vom merge către acel profesor să-l formăm, nu “să-i tăiem capul” / Ministerul Educației face liste cu acești profesori pentru a le îmbunătăți competențele de evaluator

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, spune că profesorii care au acordat punctaje diferite mari la corectarea lucrărilor de la simulările examenele naționale vor fi ajutați “pentru a-și…
Vezi articolul

Sindicatele din educație reclamă probleme la aplicația de salarizare a profesorilor, EduSal: sistemul merge greu, datele nu se salvează mereu și apar discordanțe între vechimea în muncă și sporul aferent – adresă FSLI către Ministerul Educației

O serie de probleme legate de aplicația EduSal, în care școlile calculează și înregistrează date despre salariile profesorilor, sunt semnalate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ într-o adresă trimisă luni,…
Vezi articolul