Concursul Cangurul de Matematică are loc online vineri şi sâmbătă. Participarea este gratuită dacă se face prin intermediul profesorilor

În contextul pandemiei generate de noul coronavirus, organizatorii concursului gratuit Cangurul anunţă prima ediţie online a Concursului Internațional de Matematică Aplicată, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Concursul va avea loc pe o platformă de internet începând de vineri, 29 mai, ora 9:00 până sâmbătă, 30 mai, ora 20:00.

NOTĂ: Participarea elevilor se poate face gratuit doar prin intermediul profesorilor/şcolilor. Înscrierile au avut loc prin profesori până acum 10 zile. Înscrierea individuală este contra-cost, dar chiar dacă se înscriu individual, elevii nu pot participa la concurs pentru că subiectele sunt livrate doar prin intermediul profesorilor, au explicat organizatorii. 

Concursul se adreseaza tuturor elevilor, de la clasa pregătitoare şi până la clasa a XII-a, nu numai celor cărora le place matematica în mod deosebit. Toți elevii pot să rezolve măcar o parte dintre problemele-surpriză ale acestui concurs.

Testul primit de elevi conţine întrebări şi probleme de tip PISA, care verifică şi dezvoltă cunoştinţele, intuiţia, logica, gândirea aplicativă, curiozitatea, capacitatea de a selecta şi de a lua decizii. Apoi, competiția este una în care fiecare câștigă ceva, cel puțin cartea de concurs.

Pentru clasa pregătitoare
Cangurul propune elevilor un joc în care să completeze trei imagini cu câte 6 fragmente de imagine. Pentru fiecare fragment bine poziționat se primește un punct. Se acordă: Premiul I, pentru 16-18 puncte, Premiul II, pentru 12-15 puncte, Premiul III, pentru 8-11 puncte.

Pentru clasele I – a III-a
Testul conține 24 de probleme; fiecare problemă valorează un punct. Se acordă: Premiul I, pentru 22-24 puncte, Premiul II, pentru 19-21 puncte, Premiul III, pentru 16-18 puncte.

Pentru clasele a IV-a – a XII-a
Testul conține 30 de probleme. Problemele 1-10 valorează câte 3 puncte, problemele 11-20 câte 4 puncte, iar problemele 21-30, câte 5 puncte. Se punctează în ordine descrescătoare (adică, 30, 29, 28, …, 2, 1) cel mult 5 întrebări de 5 puncte și cel mult de 20 de probleme în total. Se acordă 30 de puncte din oficiu.

Pe platformă, după ce susține concursul, fiecare elev beneficiază în mod individual, de un feedback consistent. Astfel, în afară de aflarea punctajului total obținut, elevul are posibilitatea de a vedea la fiecare item ce a știut și ce a greșit. Mai mult, elevul poate face o a doua încercare și, cu această a doua șansă, primește felicitări dacă răspunsul este corect sau comentarii referitoare la natură greșelii făcute, în cazul răspunsului eronat. Software-ul folosit se bazează pe un sistem de analiză a greșelilor tipice. De asemenea, elevul are posibilitatea să solicite o indicație despre cum putea fi abordată problema. Ulterior, poate solicita și soluția cu explicații complete, dar numai după ce a încercat să rezolve cu propriile forțe.

Cum se ajunge la astfel de probleme de matematică?

În fiecare an, profesori din toate țările organizatoare vin cu propuneri de probleme excepționale, apoi se reunesc, discută propunerile cu mare atenție și, in final, selectează pentru concursul Cangurul din anul respectiv pe cele mai interesante, inedite, amuzante, cu caracter aplicativ, ținând cont și de echilibrarea a diferite niveluri de dificultate. Problemele Cangurul nu solicită elevilor memorarea unor algoritmi complicați de calcul, ci mai degrabă caută sa-i provoace să descopere singuri relația miraculoasă care există intre diverse informații, diverse domenii și realitatea înconjurătoare.

Istoria acestui concurs

La începutul anilor ‘80, Peter O’ Holloran, profesor de matematică și președinte al Asociației Matematicienilor din Canberra, Australia, a creat un nou concurs pentru elevi, bazat pe un set de probleme având răspunsuri cu alegere multiplă, corectat cu ajutorul calculatorului. Succesul acestui demers din Australia a fost imens, concursul devenind în scurt timp o competiție națională.

În 1991, doi profesori francezi, Andre Deledicq și Jean Pierre Boudine, au lansat concursul în Franţa, sub numele de KANGOUROU, în semn de respect faţă de prietenii lor australieni. La prima ediţie au participat 120 000 de elevi.

An de an, profesori din tot mai multe țări au aderat la principiile concursului Cangurul. În 1993, Ambasada Franţei şi Asociaţia Internaţională Kangourou sans Frontières au incredintat Editurii SIGMA organizarea concursului Cangurul in Romania. Organizația internațională Kangourou sans Frontières, care și-a asumat monitorizarea subiectelor de concurs, capătă an de an noi membri, astfel încât, în prezent, la Concursul Internațional de Matematică Aplicată Cangurul participă elevi din 88 de țări: Afghanistan, Albania, Arabia Saudită, Argentina, Armenia, Australia, Austria, Azerbaijan, Belarus, Belgia, Bolivia, Bosnia și Herzțegovina, Brazilia, Bulgaria, Canada, Catalonia, Cehia, Cipru, Chile, China, Columbia, Coreea de Sud, Costa Rica, Croația, Danemarca, Ecuador, Egipt, Elveția, Estonia, Filipine, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Hong Kong, India, Indonezia, Irak, Iran, Israel, Italia, Kazakhstan, Kirgizstan, Kosovo, Letonia, Liban, Lituania, Macedonia, Malaezia, Marea Britanie, Mexic, Mianmar, Mongolia, Mozambic, Nigeria, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Pakistan, Panama, Paraguay, Peru, Polonia, Portugalia, Puerto Rico, Republica Dominicană, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Singapore, Slovacia, Slovenia, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Tajikistan, Tanzania, Thailanda, Tunisia, Turcia, Ucraina, Ungaria, Uruguai, Uzbekistan, Venezuela, Vietnam. Numărul elevilor participanți a depășit, anul trecut, 7 milioane.

In Romania, concursurile Cangurul sunt organizate de Editura Sigma și Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării in Educație (IDEE).

Foto: cangurul.net

Exit mobile version