Concurs pentru școlile care combat hărțuirea, lansat de organizația Salvați Copiii. Rezultatele celor mai implicate echipe anti-bullying vor fi premiate cu spații de joc pentru elevi, în școală

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Un concurs pentru școlile care combat bullyingul a fost lansat de organizația Salvați Copiii România și așteaptă înscrieri până pe 6 aprilie. Rezultatele și experiențele celor mai implicate echipe în lupta cu hărțuirea vor fi premiate cu organizarea de spații sigure și cu jocuri, pentru elevi. Intrarea în concurs, până pe 6 aprilie cel târziu, constă în completarea unui formular în care profesorii explică modul în care au gestionat, în școala lor, situații de violență sau au organizat activități pe această temă cu părinții. Și elevii implicați în combaterea bullyingului pot fi premiați cu participarea într-o tabără a sănătății.

Potrivit regulamentului (mai jos în articol), în cadrul acestui concurs pot participa școlile care au grup de acțiune antibullying funcțional și desfășoară activități de prevenire a bullyingului la nivelul întregii unități de învățământ.

”Aplicația poate fi transmisă de un reprezentant al grupului de acțiune antibullying din școală sau de către o altă persoană activ implicată în acțiuni de prevenire a bullyingului (elev, cadru didactic sau părinte). Aplicația se completează în formularul de aici, care se trimite, alături de acordurile de prelucrare a datelor cu caracter personal – disponible la finalul regulamentului, până la data de 06.04.2023, la adresa mariana.moraru@salvaticopiii.ro. Când trimiteți aplicațiile, vă rugăm să menționați în câmpul subiect „Concurs Școli fără bullying”, iar în corpul emailului, numele și școala de proveniență”, transmit organizatorii.

Criterii de eligibilitate, potrivit regulamentului de organizare:

Premiile vor acordate unităților de învățământ și sunt destinate a contribui la îmbunătățirea climatului educațional:

Premierea echipelor câștigătoare va avea loc până la finalul lunii mai, în cadrul unei ceremonii organizată fizic/ online – organizatorii vor reveni în timp util cu toate detaliile.

DOCUMENT .docx – Descarcă de mai jos formularul editabil care trebuie completat și trimis pe mail:

DOCUMENT Descarcă regulamentul complet de concurs care conține la final formularele de consimțământ pentru părinți / elevii majori (.pdf):

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version