Concurs directori 2022. Procedura de corectare a testului grilă, în fața candidatului, prevede trei situații în care un item e notat cu zero puncte

6.727 de vizualizări
Foto: © 2mmedia2011 | Dreamstime.com
Evaluarea probei scrise de la concursul național pentru directori și directori adjuncți de școli se realizează în prezența candidaților, prevede procedura trimisă inspectoratelor școlare de Ministerul Educației. Doi membri ai comisiei evaluează lucrările în sala de concurs și camerele de supraveghere audio-video trebuie să înregistreze obligatoriu toată această activitate.

Amintim că proba scrisă a examenului de directori are loc pe data de 18 februarie 2022 și începe la ora 10:00. Ministrul Cîmpeanu a anunțat că în prima etapă, care s-a încheiat în decembrie, au fost ocupate doar 60% dintre posturile scoase la concurs.

Cum se face evaluarea probei scrise

La finalul rezolvării testului standardizat, fiecare candidat predă testul și foaia de concurs responsabilului de sală, semnează borderoul de predare-primire a testelor și rămâne în sală pentru a participa la etapa de evaluare a acestuia.

Responsabilii de sală vor avea în mapa sălii și lista nominală a celor 2 membri ai comisiei de concurs repartizați pentru evaluarea lucrărilor din sala respectivă. După predarea tuturor pieselor și foilor de concurs, responsabilii de sală invită în sala respectivă membrii comisiei de evaluare și observatorii care doresc să participe la activitate. Obligativitatea asigurării securității lucrărilor candidaților, până când acestea se predau membrilor comisiei de evaluare, revine responsabilului de sală, prevede procedura oficială. 

Comisiile evaluează obligatoriu testul standardizat în prezența candidatului și a doi martori aleși dintre candidații din sală și consemnează punctajul în borderoul de notare existent pe foaia de concurs fără a face însemnări sau notări pe acesta sau pe lucrare.

Evaluarea se realizează în sălile în care candidații au susținut proba scrisă, prin deplasarea în sălile respective a membrilor comisiilor de evaluare și, după caz, a observatorilor. Camerele de supraveghere audio-video trebuie să înregistreze obligatoriu toată activitatea de evaluare.

Etapele activității de evaluare sunt următoarele:
  1. Se verifică dacă pentru fiecare item candidatul a marcat un singur răspuns. Se identifică numărul itemilor la care nu a marcat niciun răspuns și numărul itemilor la care a marcat mai mult de un răspuns.
  2. Se suprapune, de către unul dintre cei doi membri ai comisiei de evaluare, șablonul de evaluare peste foaia de răspuns.
  3. Se compară, pentru fiecare item, răspunsul furnizat de candidat cu răspunsul corect. Dacă răspunsul furnizat de candidat coincide cu răspunsul corect, se acordă punctajul maxim pentru itemul respectiv. În procesul de evaluare se acordă sau punctaj maxim pe item sau zero puncte, fiind interzis să se acorde punctaje intermediare.
    • Se acordă zero puncte pentru un item în următoarele situații:
      • răspunsul furnizat de candidat nu este identic cu răspunsul corect;
      • candidatul nu a marcat niciun răspuns corect;
      • candidatul a marcat mai mult de un răspuns ca fiind corect.
  4. Se însumează toate punctajele acordate de un evaluator fiecărui tem și rezultă punctajul total al testului.
  5. Punctajul total al testului se împarte la 10 și rezultă nota pe test.
  6. Fiecare membru evaluator consemnează notele aferente testului și semnează în rubrica „punctaj obținut/ notă/evaluator” din borderoul de notare; nu trebuie să existe diferențe între notele acordate de cei 2 evaluatori, se arată în documentul de la minister.
  7. Întrucât nu trebuie să existe diferențe între notele acordate de ce 2 evaluatori și aceștia nu pot acorda decât punctaje/note întregi, media aritmetică a celor 2 note trebuie să coincidă cu nota acordată de oricare evaluator. Unul dintre aceștia va completa în borderou și media, care reprezintă nota finală obținută de candidat la proba scrisă.
  8. După consemnarea notelor, respectiv a mediei, borderoul se semnează de candidat, de către cei doi martori și, după caz, de observatorii prezenți.
  9. Președintele comisiei de evaluare a probei scrise verifică punctajul total, nota acordată de fiecare evaluator și faptul că nu există diferențe între notele acordate de cei doi evaluatori și semnează borderoul centralizator.

În eventualitatea în care, din motive de tehnice, se constată că șablonul de evaluare nu se suprapune perfect peste pagina a III-a din foaia de concurs, care conține răspunsurile candidatului, evaluarea se va realiza prin compararea pentru fiecare item a răspunsului candidatului cu răspunsul corect din grila de evaluare (șablon).

În situația candidaților care au semnat și predat testul, dar nu se prezintă la etapa de evaluare, acesta nu va fi evaluat, nerespectându-se prevederile articolului 12, alineatul 1, litera a) din Metodologie. Borderoul de notare este semnat de membrii comisiei de concurs, de cei doi martori, de observatori, iar rubricile „Semnătura candidatului” și „Rezultat” se completează cu mențiunea „Absent la evaluare”. 

Calendarul concursului de directori 2022:
  • 18 februarie – Desfășurarea probei scrise
  • 18 februarie – Afișarea rezultatelor la proba scrisă
  • 18-19 februarie – Depunerea contestațiilor la proba scrisă
  • 21-22 februarie – Soluționarea contestațiilor la proba scrisă
  • 22 februarie – Afișarea rezultatelor finale la proba scrisă
  • 4 martie – Proba scrisă pentru candidații care la data de 18 februarie 2022 se află în carantină sau izolare
  • 4 martie – Afișarea rezultatelor la proba scrisă
  • 4-5 martie – Depunerea contestațiilor
  • 4-8-martie – Înregistrarea opțiunilor candidaților pentru unitatea la care candidează și, în funcție de opțiune, depunerea documentelor pentru unitățile de învățământ care necesită avize suplimentare, conform art. 8 alin. (1) lit. n) din metodologie
  • 9-10 martie – Constituirea comisiilor pentru proba de interviu
  • 14 martie – Publicarea graficului de desfășurare a interviurilor
  • 16-25 martie Desfășurarea probei de interviu
  • 17-29 martie – Depunerea și soluționarea contestațiilor la proba de interviu
  • 29 martie – Afișarea rezultatelor finale ale concursului
  • 30 martie – Exprimarea opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ
  • 31 martie – Validarea rezultatelor finale
  • 4 aprilie – Emiterea deciziilor de numire (cu intrare în vigoare la 19 aprilie 2022)

Foto: © 2mmedia2011 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Concurs directori 2022. Proba scrisă are loc vineri, 18 februarie, de la ora 10:00 și durează două ore. Candidații intră în sală până la 8:45 – procedura de examen

1 comment
  1. Lipseste varianta in care itemul e gresit formulat, de exemplu se confunda in enunt atitudinea cu aptitudinea…sau cel care a formulat enuntul habar nu are de conceptul pe care-l foloseste.Atunci cum se puncteaza?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Klaus Iohannis, mesaj pentru elevi despre integritate, în timp ce legile educației prevăd amnistierea plagiatorilor: Să nu vă temeți de competiția justă și să nu deveniți niciodată tributari lucrurilor obținute facil – VIDEO

„Să nu deveniți niciodată tributari lucrurilor obținute facil, să protejați valorile democratice, să credeți în știință și în profesioniști, să reacționați în fața abuzurilor și a dezinformării și să nu…
Vezi articolul

Planuri-cadru 2023. “Vom dezvolta și acele competențe către care elevii au o înclinație mai mare. Este vorba de un curriculum la dispoziția școlii mult extins în funcție de profilul elevilor din fiecare școală”, iar la finalul clasei a VIII-a elevii vor face orientare școlară, spune ministrul Sorin Cîmpeanu

Ministrul Educației a vorbit despre o nouă programă școlară care va intra în vigoare în septembrie 2023, bazată pe competențe adaptate elevilor, spune la Digi24. Ultima oară când Sorin Cîmpeanu…
Vezi articolul